MENIU CAUTĂ
16 Apr. 2011 19:01

Iată-i pe cei mai tari contorsionişti din lume!

Distribuie

Lilia Stepanova, 24 de ani, e o moldoveancă ce trăieşte la Las Vegas, ea câştigându-şi existenţa din spectacole de contorsionism.Lilia a început să practice contorsionismul la vârsta de 5 ani, iar acum a ajuns la performanţe precum trasul la ţintă cu arcul, dar nu cu mâinile, ci cu picioarele. Este cunoscută în aproape toată lumea datorită calităţilor de contorsionism pe care le arată în timpul spectacolelor.

Alexei Goloborodko, un rus de doar 17 ani, este cunoscut drept unul dintre cei mai flexibili oameni din lume, el practicând cu succes arte marţiale, dansuri moderne şi clasice, pe care le combină cu exerciţii de contorsionism.

Daniel Browning Smith e cunoscut publicului sub numele de Rubberboy, el folosindu-şi corpul pentru a executa mişcări de contorsionism rar întălnite. A fost, cu mai multe ocazii, decretat cel mai flexibil om în viaţă, pentru că el este capabil să se arcuiască în toate poziţiile în care unii dintre contorsionişti nu reuşesc. 

Matt Alaeddine, un comediant canadian care la 30 de ani cântăreşte 184 de kilograme, îşi poate atinge urechile cu tălpile. Matt şi-a descoperit talentul în urmă cu 10 ani şi de atunci a început să le arate şi celorlaţi ceea ce este în stare să facă. Prima dată şi-a pus în practică talentul în plină stradă, la festivalul Edmonton Fringe. I-a cucerit pe oameni imediat şi în scurt timp a devenit cunoscut în aproape întreaga lume, ca fiind cel mai gras contorsionist.

Flexibilitatea Nokulungăi Buthelezi, o fată în vârstă de 18 ani din Africa, a fost descoperită de către mama acesteia pe când fetiţa. Ea poate sta fără nici un efort cu picioarele ‘înfăşurate’ în jurul gâtului, oferind momente uluitoare de acrobaţie, contorsionism, dar şi dans şi tradiţii specific africane în cadrul spectacolelor pe care le susţine.

Zlata, rusoaica de 24 de ani ce a uimit mapamondul cu flexibilitatea sa, reuşind să stea în poziţii care păreau imposibile şi să facă showuri de contorsionism incredibile, figurează în Cartea Recordurilor drept cea mai flexibilă persoană din lume. Ea şi-a descoperit talentul la vârsta de 4 ani, atunci când educatoarea de la grădiniţă a pus-o să facă podul din picioare, iar apoi a aflat că suferă de o afecţiune a tentoanelor care îi permite să practice contorsionismul atât de bine.



Richard Rosson, cunoscut şi cu numele de scenă Ritchie de cauciuc este un contorsionist britanic care apare tot mai des în cadrul emisiunilor din Anglia şi nu numai pentru a demonstrat cât de flexibil este.
De exemplu, el poate citi ziarul stând întins pe spate, dar sprijinindu-şi capul pe gleznele picioarelor.
Kirsty Nicholson practică mişcările de contorsionism după ce mama sa a obligat-o să stea câteva minute într-o cutie neagră pentru a o scăpa de claustrofobie. Astfel a descoperit că este foarte flexibilă şi a ajuns acum să lucreze la circ.

Loading...
Comentarii