Internaționalul moldovean Bugaiov a sărit să-și bată antrenorul! Agresorul s-a ales cu maxilarul fracturat. Totul s-a întâmplat la o nuntă!

Internaționalul moldovean Bugaiov a sărit să-și bată antrenorul

Internaționalul moldovean Bugaiov a sărit să-și bată antrenorul! Agresorul s-a ales cu maxilarul fracturat. Totul s-a întâmplat la o nuntă.

Atacantul moldovean Igor Bugaiov, 34 de ani, jucător cu 51 de meciuri și 9 goluri în naționala Republicii Moldova, a fost în centrul unui scandal de proporții petrecut la sfârșitul săptămânii trecute, la nunta portarului Radu Mîțu, în vârstă de 23 ani, cu care este coleg la Milsami Orhei.

Portarul Radu Mîțu, ginerele căruia un coleg i-a stricat nunta

Un jucător de națională a sărit să-și bată antrenorul! L-a „curentat' antrenorul cu portarii

Igor Bugaiov s-a „afumat' la nunta colegului său și, când a dat ochii cu antrenorul Veaceslav Rusnac, și-a amintit că acesta nu prea l-a folosit în ultima vreme.

Veaceslav Rusnac, antrenorul lovit de elevul său

Igor Bugaiov a sărit să-l bată pe „dușmanul' Rusnac și i-a aplicat un pumn în plină figură! Dar, nefiind în „plenitudinea' forțelor, Bugaiov a fost „curentat' de Serghei Dinov, cel care este antrenor cu portarii la Milsami Orhei.

Serghei Dinov, omul care a făcut „ordine', facându-l KO pe agresor

Lovitura lui Dinov a fost nimicitoare, Bugaiov alegându-se cu maxilarul rupt. Mai mult, clubul Milsami Orhei l-a dat afară pe Igor Bugaiov, care, după ce se va reface, va trebui să-și încerce norocul la alt club.

Igor Bugaiov a fost un „globe-trotter', plimbându-se pe la echipe din Moldova (Dinamo Bender, Tiligul Tiraspol, Academia Chișinău, Dacia Chișinău, Zaria Bălți), România (Ceahlăul Piatra Neamț / 9 meciuri în 2008), Ucraina (Cernomoreț Odessa, Metalurg Zaporojie), Rusia (Ural Ekateriburg), Kazahstan (Lokomotiv Astana, FC Tobol, Irtish Pavlodar).

Toată întâmplarea a fost povestită pe contul personal de Facebook de jurnalistul Alexandru Grecu.

Filmul evenimentelor, povestit de Alexandru Grecu

Cei implicați în acest război care i-a stricat nunta lui Radu Mîțu sunt colegii românului Romeo Surdu. După 19 etape scurse din actualul sezon, Milsami Orhei se află pe locul 2, cu 38 de puncte, la 7 în spatele liderului Șerif Tiraspol.

În Republica Moldova nervii sdcapă adeseori de sub control la meciurile de fotbal.


Citește și:

VIDEO/Ultimul kilometru din A3, misiune imposibilă. Cum arată tronsonul A3 din zona Petricani şi când va fi gata

Mai multe articole