22 Iun. 2017 16:15

Criza din Golf| Iranul trimite zilnic 1.100 de tone de alimente către Qatar

Distribuie

Iranul trimite zilnic 1.100 de tone de alimente către Qatar, anunță agenția de știri iraniană, care spune că cea mai mare parte a alimentelor este reprezentată de fructe și legume.

După ce cinci țări arabe au suspendat toate legăturile diplomatice cu Doha, și micul emirat și-a pierdut orice legătură directă cu uscatul, Iranul i-a rămas cel mai apropiat aliat. Astfel că de la declanșarea crizei, iranienii trimit zilnic vapoare încărcate cu alimente pentru a alimenta Qatarul.

Mohammad Mehdi Bonchari, directorul porturilor din provincia Boushehr din Iran, a declarat că Teheranul a transportat în Qatar 1.100 de tone de alimente pe zi, a raportat Fars. Pe lângă transporturile pe apă, Iranul trimite alimente și pe calea aerului.

Înainte de izbucnirea crizei, Qatarul primea 40% din cantitatea de alimente pe uscat, iar în urma deciziei Arabiei Saudite de a bloca granița aceasta cale a fost închisă, ceea ce afectează grav populația țării.

Arabia Saudită, Egiptul, Bahrain, Emiratele Arabe Unite și Yemen au rupt legăturile diplomatice cu Qatar, acuzând administrația de la Doha de destabilizarea regiunii și de sprijinira terorismului. Cele cinci țări acuză Qatarul că susține grupuri teroriste, inclusiv Frăția Musulmană. Agenția de știri din Arabia Saudită, SPA, a spus că Riyadhul și-a închis granițele pe urcat, mare și prin aer. Oficialii  saudiți au spus că s-a luat această decizie pentru a-și „proteja securitatea națională de pericolele terorismului și extremismului'.

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Iuliana Luciu duce dorul telenovelelor, nu și al concertelor
Loading...
Comentarii