20 Aug. 2018 07:36

Justin Trudeau va candida pentru un nou mandat, la alegerile parlamentare din 2019

Distribuie

Premierul canadian, Justin Trudeau, a anunțat duminică, 19 august, că va candida pentru un nou mandat, la alegerile parlamentare din 2019. El a fost învestit oficial, duminică, de Partidul Liberal, în cirscumscripţia sa Papineau (centrul oraşului Montreal), fief liberal al cărui deputat este din 2008. El a fost reales în 2011 şi 2015.

În cursul unui discurs în faţa membrilor partidului său la Montreal, unde participase la un marş al diversităţii, Justin Trudeau a reafirmat dorinţa sa de a practica o „politică pozitivă”.

„Credinţa mea în politica pozitivă nu s-a schimbat”, a explicat el. „Sunt profund convins că, în pofida polarizării la care asistăm în lume, a populismului, a politicii fricii şi divizării, să rămâi pozitiv, să aduni oamenii, să cauţi mijloacele de a insista asupra valorilor noastre comune dincolo de diferenţele dintre noi reprezintă singurul mijloc de clădi o ţară mai puternică, o lume mai puternică”, a subliniat premierul canadian, citat de Agerpres.

Liderul Partidului Liberal a promis printre altele să reducă diferenţa dintre sărăci şi bogaţi şi să ridice nivelul de trai al populaţiilor autohtone.

La jumătatea lui iulie, Justin Trudeau, cel care a purtat șosete colorate la summitul NATO din acesat an, a făcut o remaniere a cabinetului pentru a-i relansa în cursă pe liberali, urmaţi îndeaproape de opoziţia conservatoare în sondaje, la aproximativ un an de viitoarele alegeri parlamentare, prevăzute în toamna lui 2019.

  • FOTO – Dragoș Sasu

Citește și: Primul caz de pestă porcină din județul Ilfov. Filtre în comuna Tunari. Mai mulți porci, ridicați de Direcția Sanitar-Veterinară Ilfov


Loading...
Comentarii