09 Iul. 2018 21:00 , de Cătălin Lupășteanu

Libertatea, o copertă de colecție: lista celor mai puternici dușmani ai Laurei Kovesi!

Distribuie

Kovesi a fost revocată, luni, de la DNA. Adversarii ei jubilează.

Ediția de marți a Libertății are pe pagina 1 semnătura Laurei Codruța Kovesi sub lista celor mai influenți și mai neînduplecați dușmani ai săi, pe care i-a trimis în instanță sau în judecată.

Indiferent de opțiunile politice ale fiecăruia sau de părerea despre activitatea DNA, un lucru e sigur: Laura Kovesi e românul care, prin activitatea lui, a reușit să-și atragă dușmănia celor mai puternici oameni!

Politicieni din toate taberele, oameni de afaceri, manageri de spital, primari și magistrați, nici unul n-a scăpat în ultimii ani de DNA.

Iată o lista succintă.

Liviu Dragnea, condamnat cu suspendare

MEDIAFAX FOTO

DNA l-a trimis în judecată pe Liviu Dragnea în doua dosare penale, în ambele fiind acuzat de fapte conexe faptelor de coruptie. In cazul Referendumul, Dragnea a fost condamnat definitiv la doi ani de închsioare cu suspendare, în vreme ce în dosarul angajărilor fictive a primit recent 3,6 ani de închisoare. Decizia din utlimul caz nu este definitiva însă.

Elena Udrea, condamnată 6 ani

Extrădarea Elenei Udrea din Costa Rica este puțin probabilă. Explicațiile unui deputat de origine română din Republică

Elena Udrea, clientă de seamă a DNA, a fost trimisă în judecată în trei dosare penale. Dosarul Gala Bute, în care a fost recent condamnată definitiv la șase ani de închsioare cu executare, în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din anul 2009 a lui Traian Băsescu și în dosarul denumit Hidroelectrica, alături de Cătalin Andronic.

În ultimele două dosare, Elena Udrea este judecată în prezent. În plus, mai este cercetată la DNA în legătură cu accesarea unui credit de la BRD.

Dan Voiculescu, condamnat 10 ani

Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv la zece ani de închisoare cu executare în dosarul privatizării Institutului de Cercetari Agroalimentare (ICA). În respectivul dosar, acesta a fost acuzat că, în complicitate cu directorii Institutului, a preluat nelegal activele și a reușit privatizarea frauduloasă a acestuia.

Sorin Oprescu, se judecă

Fostul edil al Capitalei, Sorin Oprescu, este judecat în prezent, în faza de fond a dosarului de corupție. Acesta a fost acuzat de fapte directe de coruptie, respectiv luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu.DNA susține că Oprescu ar fi luat 25.000 de euro mită de la fostul şef al Administraţiei Cimitirelor, Bogdan Popa pentru menținerea acestuia în funcție.

Călin Popescu Tăriceanu, se judecă

În cazul șefului senatului, Călin Popescu Tăriceanu, dosarul se află în faza motivării primei decizii din caz, respectiv cea de achitare. Soluția primilor judecatori a fost atacată de procurorii DNA. În acest caz, Tăriceanu este acuzat că ar fi mințit în declarația dată ca martor la DNA Brașov în dosarul în care era cercetată retrocedarea pretins frauduloasă a Fermei Băneasa.

Radu Mazăre, condamnat 6 ani și 6 luni

Cum poate obține Radu Mazăre azil în Madagascar

Fostul edil al Constanței, Radu Mazare, este judecat în mai multe dosare ale DNA. În cel privind retrocedări de terenuri în Constanța, acesta a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare, dar decizia nu este definitivă.

In alt caz, privind fapte de abuz în serviciu, Mazăre a fost condamnat la șase ani si jumătate de închisoare pentru vânzarea unor terenuri din stațiunea Mamaia.

 În dosarul în care a fost acuzat de luare de mită și alte fapte de abuz în servciu, alături de fratele său, fostul edil a fost achitat în primă fază de judecătorii ICCJ.

Gabriel Oprea, se judecă

Gabriel Oprea, fost ministru al Internelor și al Apărarrii, este judecat de instanțele românești în două dosare penale.În primul, DNA l-a acuzat de abuz în serviciu privind modalitatea de achiziție a unei limuzine pentru serviciul secret al Ministerului de Interne iar în al doilea este judecat pentru ucidere din culpă a polițistului Bogdan Gigină, aflat în misiune în noapte tragediei. Fostul polițist deschidea coloana oficială a demnitarului și se afla pe motocicletă în condiții de noapte și ploaie.

Alina Bica, condamnată 4 ani

Alina Bica și Dorin Cocoș ar putea afla, vineri, prima decizie în dosarul ANRP

Fosta șefă a DIICOT, Alina Bica este judecată în dosare ale DNA. Ea a fost condamnată recent, definitiv, la patru ani de închisoare cu executare pentru favorizarea omului de afaceri Ovidiu Tender într-un dosar instrumentat de ea. După ce l-a trimis în judecată pe vremea când era procuror la DIICOT Alina Bica a întors armele și din postura de șefă a instituției i-a propus afaceristului ajutorul, pe care l-a și concretizat prin mutarea unor procurori de ședință și alte intervenții la oamenii din subordine.

Ea mai este judecată într-un dosar privind restituiri pretins nelegale pe vremea când era la ANRP. Totodată Bica a fost achitată definitiv în dosarul în care a fost judecată pentru fapte de corupție alături de omul de afaceri Horia Simu și fostul șef al ANAF Șerban Pop.

Florin Secureanu, se judecă

În fază de judecată se află si dosarul fostului manager de la Malaxa, Florin Secureanu, acuzat de luare de mită și cinci fapte de delapidare a unității spitalicești.

Sebastian Ghiță, se judecă

Sebastian Ghiță a fost achitat în două dosare ale DNA, respectiv cel privind pretinse fapte de corupție comise în complicitate cu foști șefi ai structurilor judiciare din PRahova și în altul privind modalitatea de finanțare a echipei de baschet Asesoft Ploiești. În aceste cazuri deciziile nu sunt definitive și au fost atacte de procurorii DNA. El este cercetat în continuare la DNA Ploiești în alte dosare de corupție.

Puiu Popovici, condamnare 7 ani

Omul de afaceri Puiu Popoviciu a fost condamnat definitiv la șapte ani de închisoare cu executare, într-un dosar al DNA, în care a fost acuzat de fraude cu terenuri ale Universității Agricole București. Acesta nu a executat nicio zi de închisoare si se află în Marea Britanie.

Achitări definitive răsunătoare în dosare instrumentate de DNA

Unul din dosarele în care judecătorii ICCJ au stabilit definitiv achitarea a fost cel al lui Ludovic Orban. Acesta a fost acuzat că ar fi pretins bani de la un om de afaceri pentru campanie.

Fostul președinte al CJ Constanța, Nicușor Constantinescu, a fost și el achitat definitiv, anul acesta. În primă instanţă, el a fost condamnat la şase ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu

Nicușor Constantinescu a fost condamnat la opt ani de închisoare

Cu decizie definitiva de achitare s-a încheiat și dosarul fostului vicepreședinte al ANRE, Claudiu Dumbrăveanu. În acest caz au mai fost achitați directorul ENEL, Florin Gugu, si omul de afaceri Gheorghe Ciubotaru.

Un alt caz finalizat definitiv cu achitare este cel al judecatoarei Gabriela Bârsan, soția fostului judecător român la CEDO, Corneliu Bârsan. Toți magistrații din dosar au fost achitați, la fel ca și avocatii, singura persoană condamnată la o amendă penală fiind șoferul judecatoarei.

Între achitările definitive în dosare DNA se numără și cea a omului de afaceri clujean Călin Stoia. Acesta a fost acuzat de pretinse fapte de trafic de influență.

Cea mai recentă achitare definitivă într-un caz al DNA a venit de la CA Suceava în dosarul interlopului ieșean Costel Corduneanu. Acesta era acuzat de favorizarea infractorului.

Citește și:

Loading...
Comentarii