Americanii au golit magazinele în așteptarea uraganului Florence

Peste un milion de americani au fost evacuați din locuințele lor care se află în calea uraganului Florence, cel care se așteaptă să lovească în următoarele ore coasta de est a Statelor Unite. În calea lor, refugiații au golit rafturile magazinelor, luând cu ei alimente pentru a avea ce să mănâce în perioada în care sunt departe de case, scrie BBC News.

Uraganul Florence, care deasupra Atlanticului a fost de categorie 4, a fost retrogradat la categoria a treia cu vânturi de 205 km / h, dar oficialii spun că este încă „extrem de periculos'.

Autoritățile au ordonat evacuarea a 1,7 milioane de persoane din statele Carolina de Sud, Carolina de Nord și Virginia.

Toate cele trei state au ordonat evacuări în masă de-a lungul coastei. Dar exodul s-a dovedit a fi dificil deoarece pe autostrăzi s-au creat cozi uriașe, iar la stațiile de alimentare nu s-a mai găsit combustibil. De asemenea, companiile aeriene au anulat majoritatea zborurilor.

„Dezastrul este la porţile noastre şi se pregăteşte să intre', a avertizat Roy Cooper, guvernatorul Carolinei de Nord.

Uraganul Florence așteptat să facă ravagii pe coasta de Est a Statelor Unite

Potrivit Centrului naţional pentru uragane (NHC) din Miami, uraganul se deplasează spre vest şi nord-vest cu o viteză de 28 km/h şi ar trebui să se abată joi spre sud-vest în apropiere de coastele americane. „Deşi ar putea scădea din intensitate, Florence este considerat un uragan extrem de periculos', a precizat NHC, în buletinul de la ora 08:00 (12:00 GMT).

Florence va fi ca un pumn al lui Mike Tyson asupra coastelor Carolinei de Nord şi de Sud, a asigurat Jeff Byard, responsabil al Agenţiei Federale pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă (FEMA).

Wilmington, celebră staţiune balneară din Carolina de Nord, cu o populaţie de aproximativ 100.000 de locuitori, ar trebui să fie unul din primele oraşe vizate de impact.

Florence va fi însoţit de precipitaţii extreme pe litoral. În Carolina de Nord meteorologii prognozează precipitaţii de între 50 şi 75 cm, ajungând chiar la un metru în unele zone. „Ploaia ar putea provoca umflarea cursurilor râurilor şi inundaţii catastrofale', a avertizat NHC, cerând populaţiei să accelereze operaţiunile de evacuare.

John Tecklenburg, primarul oraşului Charleston, a lansat un apel locuitorilor să se supună apelurilor de evacuare. „Ţărmul este plat, de multe ori când plouă nu ai unde să te adăposteşti', a declarat el postului CNN. „Cursul apelor va creşte, ploaia ar putea fi o tragedie pentru Carolina de Sud', a subliniat primarul.

Pentru a accelera operaţiunile de evacuare, principalele drumuri de acces spre coastă au fost orientate într-un singur sens spre continent. Numeroase centre de adăpost, aprovizionate cu alimente, au fost puse la dispoziţie.

Inclusiv preşedintele ţării, Donald Trump, s-a alăturat celor care au făcut apel populaţiei să se pună la adăpost: „Nu staţi în calea lui. Nu vă jucaţi cu el, este foarte mare, probabil cel mai mare uragan din câte s-au văzut, cu niveluri de apă uriaşe', a transmis Trump într-un mesaj video.


Citește și: Libertatea a vorbit cu primarul care i-a numit pe români „beţivi şi puturoşi': „Când mă duc după oameni, eu asta găsesc pe la cârciumi'


Mai multe articole