Măsurile luate de Moscova, după ce un avion militar rusesc a fost doborât în Siria

Au apărut primele măsuri luate de Moscova, după ce un avion militar rusesc a fost doborât în Siria luni, 17 septembrie, mai ales că Rusia acuză Israelul pentru incident.

Astfel, la o zi după incident, Rusia l-a convocat pe numărul 2 al Ambasadei Israelului la Moscova pentru a protesta faţă de incidentul legat de avionul de recunoaştere rusesc, de tipul Il-20, doborât accidental de apărarea antiaeriană siriană, care riposta – potrivit armatei ruse – la un atac aerian al Israelului pe teritoriul Siriei, transmite Agerpres.

Keren Cohen Gat, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Israelului în Rusia, s-a aflat în jur de o jumătate de oră în sediul Ministerului de Externe rus, iar, la plecare, ea nu a făcut nicio declaraţie.

În cursul zilei, serviciul de presă al diplomaţiei ruse a anunţat convocarea ambasadorului Israelului la Moscova, dar întrucât acesta se află în prezent în Israel, el a fost reprezentat de numărul doi al ambasadei, a explicat un responsabil israelian pentru AFP.

În Israel, un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe a refuzat să facă vreun comentariu cu privire la această convocare, afirmând că nu are „nimic de spus' pe acest subiect.

Aparatul Il-20 al armatei ruse a fost doborât în noaptea de luni spre marţi la circa 30 km de coasta siriană, în timp ce se întorcea la baza aeriană rusă Hmeimim, în Siria, la câteva minute după un atac aerian efectuat de patru avioane de vânătoare israeliene F-16.

Deşi a încercat la început să ascundă incidentul, Moscova a recunoscut în cele din urmă că avionul său a fost doborât, din greşeală, de apărarea antiaeriană siriană, cu un sistem de rachete pe care Rusia l-a livrat Damascului.

În acelaşi timp, armata rusă reproşează Israelului că a avertizat-o cu privire la atac cu „mai puţin de un minut' înainte de producerea acestuia.

Toţi cei 15 membri ai echipajului avionului de recunoaştere rusesc şi-au pierdut viaţa.

În cursul unei convorbiri telefonice, ministrul apărării rus Serghei Şoigu l-a avertizat pe omologul său israelian Avigdor Lieberman că Moscova îşi rezervă „dreptul de a riposta', calificând Israelul „în totalitate' responsabil de acest incident.

Cu toate acestea, Israelul a contestat că un avion al său, care a efectuat un raid în teritoriul sirian, s-a servit de aparatul rusesc ca acoperire pentru a scăpa de loviturile antiaerienei siriene, aşa cum au declarat oficiali ruşi.

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a arătat totuşi mai conciliant, explicând incidentul printr-o „succesiune de circumstanţe tragice'.

Liderul rus a adăugat că răspunsul Moscovei va consta în special într-o întărire a securităţii soldaţilor săi în Siria, fără să ofere precizări în acest sens.

Războiul din Siria a provocat pagube de aproape 400 miliarde de dolari.

  • FOTO: Hepta – Arhivă

Citește și: EXCLUSIV/ Libertatea a vorbit cu Lică Pletosu, spărgătorul român de bănci care a speriat Europa. Din închisoare, a povestit cum a dat lovitură după lovitură, în total de peste două milioane de franci elvețieni-VIDEO


Mai multe articole