Noi măsuri pentru combaterea ambroziei. Amenzi usturătoare pentru proprietarii de terenuri care nu elimină planta până la această dată

Legea pentru combaterea ambroziei

Guvernul a anunţat, miercuri, noi măsuri pentru combaterea ambroziei. Executivul a anunţat normele de aplicare a legii pentru combaterea plantei la patru luni de la intrarea sa in vigoare.

Astfel, proprietarii de terenuri vor avea obligaţia să elimine ambrozia în fiecare an, pâna pe data de 5 iunie. Cei care nu iau masurile necesare pentru a evita răspândirea plantei vor fi amendati cu sume de până la 20.000 de lei.

„La nivelul fiecărui unităţi administrativ-teritoriale va fi centralizată situaţia terenurilor pe care se dezvoltă această plantă şi va fi întocmit un centralizator, până pe data de 25 mai din fiecare an, în legătură cu terenurile pe care se dezvoltă această plantă.

De asemenea, vor fi luate măsuri de informare a proprietarilor terenurilor respective să combată răspândirea acestei plante, obligaţia fiind să o elimine de pe terenuri până pe data de 5 iunie, în fiecare an, adică până în momentul în care înfloreşte, că de fapt asta este problema.

Vor fi organizate echipe mixte, care vor verifică în teren dacă au fost implementate aceste măsuri. Evident, normele de aplicare prevăd şi sancţiuni', a precizat Nelu Barbu, miercuri, după şedinţa de Guvern.

Legea pentru combaterea ambroziei a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis în luna martie.


CITEȘTE ȘI:

Fără înmormântări transmise de televiziuni! Cum vrea CNA să modifice legislația și care sunt excepțiile

Mai multe articole