O femeie a fost concediată, pentru că nu purta sutien la job. „Dar bărbații nu au sfârcuri?”

O femeie din Canada a fost concediată, pentru că nu purta sutien la job. Acum, ea a făcut o plângere împotriva fostului ei șef, pe care îl acuză de discriminare, după ce a obligat-o să poarte acest accesoriu vestimentar, fiind ospătăriță la un club de golf.

Christine Schell, în vârstă de 25 de ani, din provincia canadiană Alberta, orașul Stony Plain, îl acuză pe angajator pentru încălcarea drepturilor omului, după ce i s-a spus că trebuie să poarte un sutien pentru a mai putea servi la terasa clubului.

Femeia spune că a încetat să mai poarte sutiene în urmă cu doi ani, pentru că le-a găsit „oribile'.

Ea fusese angajată anul acesta, la începutul lunii iunie, iar după primele trei săptămâni au apărut deja primele plângeri din partea clienților, potrivit globalnews.ca.

Confruntată cu directorul general al clubului de golf Osoyoos, Doug Robb, i s-a spus că regula era ca să o protejeze de membri, a precizat ea pentru CBC.ca. „Știu ce se întâmplă în cluburile de golf, atunci când e implicat alcoolul', i-ar fi spus acesta.

Christina Schell (FOTO – Arhivă personală, pentru CBC.ca)

Și cum nu s-a conformat, a fost concediată, gest urmat de o plângere din partea ei, iar acum așteaptă o decizie din partea forurilor abilitate.

Tânăra susține că tocmai pentru că nu există o regulă similară pentru bărbați, este o chestiune legată de drepturile omului.

„Este doar o chestiune bazată pe sex și de aceea e o problemă legată de drepturile omului. Și bărbații au sfârcuri și nu sunt obligați să poarte sutine', a spus Christina, citată de dailymail.co.uk.

În conformitate cu legea discriminării, pentru angajatori este ilegal… „să se facă discriminări împotriva oricărei persoane datorită rasei, culorii, religiei, sexului sau originii sale naționale'.

Poate tocmai și pentru astfel de cazuri… în fiecare an, pe 13 octombrie, este sărbătorită „Ziua Internaţională Fără Sutien/No Bra Day', ziua dedicată femeilor pentru ca acestea să se simtă libere și bine în pielea lor.

Acest eveniment a fost iniţiat de către chirurgul plastician Mitchell Brown şi a fost celebrată pentru prima dată în anul 2011.

Vezi ce vedete de la noi și-au lăsat sânii la vedere, anul trecut, de Ziua Internaţională Fără Sutien! (GALERIE FOTO)


Citește și: VIDEO / Libertatea a vorbit cu Edvin Marton, celebrul violonist care a cântat, deghizat în cerșetor, pe străzile din Brașov: „Am avut acest sentiment că trebuie să ies pe stradă și să le cânt oamenilor'


Mai multe articole