O zi fără mașini în București. Vezi ce restricții prevede propunerea unor consilierii generali!

O zi fără mașini în București. Mai exact, nici un autoturism să nu circule în Capitală pe data de 22 septembrie. Măsura se înscrie în cadrul inițiativei europene „Săptămâna Europeană a Mobilității'.

Ziua de 22 septembrie va fi desemnată ca «Ziua fără autoturisme» în Municipiul București. Pe 22 septembrie, între orele 10.00- 18.00 se interzice în municipiul București circulația vehiculelor cu motor, inclusiv GPL, vehiculelor electrice cu 2, 3 sau 4 roți „, se arată în proiectul de hotărâre inițiat de consilierii generali ai ALDE.

Nu cerem să fie închis circulației auto tot orașul. Poate să fie închis doar centrul orașului sau o zonă mai mare, asta urmează să se stabilească ulterior. Noi (consilierii inițiatori ai proiectului –  n.r.) vrem să ca aceasta să fie o zi fără mașini, așa cum se practică și în alte capitale europene și măsura să fie aplicată an de an de acum încolo„, ne-a declarat Tudor- Tim Ionescu (foto), consilier general al municipiului București și secretar general adjunct la ALDE.

Care sunt excepțiile prevăzute în acest proiect

În proiect sunt prevăzute și excepții. Este vorba despre ambulanțe, echipajele de intervenție SMURD, pompieri, poliție, jandarmerie, poliție locală, precum și mașinile altor instituții și servicii publice aflate în emisiune.

Proiectul prevede că, în această zi, vehiculele de transport în comun, taxiurile și autocarele au voie să circule, dar trebuie să respecte limita de viteză 30 de kilometri pe oră. Pot să circule și persoanele care posedă un permis de circulație pe durata acestei zile eliberat de autorități. Întrebat la ce se referă, mai exact permisul „special', Tudor Ionescu ne-a explicat că excepția vizează, spre exemplu, mașini care transportă persoane cu handicap sau persoane care duc ori aduc pe cineva de la spital. „Vorbim despre cazuri speciale care vor putea circula cu mașina în acea zi„.

Proiectul de hotărâre urmează a fi votat în ședința de joi a Consiliului General al Municipiului București care va avea loc pe 6 septembrie.

Săptămâna Europeană a Mobilității are loc în perioada 16- 22 septembrie. În anul 2017, 1.352 de orașe au organizat „Ziua fără autoturisme'.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO/ A început goana după rechizite! Câţi bani cheltuie părinţii pentru noul an şcolar

Mai multe articole