MENIU CAUTĂ
20 Aug. 2018 14:27 , de Sorina Ionaşc

Orban, despre ”atacurile demente ale PSD”: ”Trăiesc într-o realitate paralelă”

Distribuie

Orban, despre ”atacurile demente ale PSD”. Președintele PNL, Ludovic Orban, a criticat atitudinea social-democraților la adresa protestelor din 10 august, dar și la adresa președintelui Klaus Iohannis.

'Condamnăm ferm toate atacurile demente ale PSD împotriva protestatarilor și a lui Iohannis. PSD trăiește într-o realitate paralelă. Nu d-asta au ajuns la guvernare, să trateze cetățenii cu pulane și cu scuturi în cap și cu gaze lacrimogene', a declarat liderul PNL, la Parlament.

Ludovic Orban i-a luat apărarea președintelui Klaus Iohannis, pe care PSD l-a găsit vinovat pentru violențele de la protestele din 10 august.

'Transformarea lui Klaus Iohannis într-o țintă e o acțiune de dezinformare, lipsită de fundament. Iohannis n-a făcut altceva decât să ia poziție publică împotriva reprimării brutale', a adăugat Ludovic Orban.

După protestele din 10 august, liderii PSD au transmis același mesaj la unison: Klaus Iohannis este vinovat, iar jandarmii și-au făcut treaba, dar au fost răniți.

Singura reacție a lui Liviu Dragnea pe protestele diasporei a fost o simplă postare pe Facebook, în care îl acuză pe președintele Klaus Iohannis de instigarea la violențe și de faptul că protestele au fost unele politice.

Loading...
Comentarii