Părintele Necula despre Întâlnirea Tinerilor de la Sibiu: O lecție care ne arată că mai avem suflet ca popor. Doar un ignorant poate ignora România asta

Părintele Necula despre Întâlnirea Tinerilor de la Sibiu: O lecție care ne arată că mai avem suflet ca popor, că nu suntem pe moarte

Părintele Necula, despre Întâlnirea Tinerilor Ortodocși de la Sibiu. Entuziasmul celor peste 3.500 de tineri prezenți la Sibiu este o lecție care arată că mai avem suflet ca popor, că nu suntem pe moarte.

„Acești tineri sunt olimpici naționali și internaționali. Pe acești tineri i-am văzut la Untold și la ElectricCastle. Asta știu sigur. Este un semn că ne putem recoagula', a declarat pentru Libertatea părintele Constantin Necula.

Potrivit părintelui profesor, care este consilier misionar-pastoral şi de imagine al Arhiepiscopiei Sibiului – organizatoarea ITO 2018 – întâlnirea de la Sibiu este ca „o nuntă a tinerilor'.

„Este o nuntă, o nuntă a tineretului român, o nuntă a tinerilor de pretutindeni, cu descoperirea de sine și apropierea de Hristos. Și mai este ceva. Acești tineri au venit la ITO-2018 fără să fie mânați de nimeni. Să le spunem oamenilor că nu au venit mânați din spate. Ceea ce fac pleacă din inima lor și merge direct în inima lui Dumnezeu. Avantaj joc România, de data asta!. Mă bucur de ei, pentru că alături de ei poți să descoperi că îți bate inima, că nu ți-e rușine, că nu-ți crapă obrazul când treci pe lângă ei. Lângă o asemenea parte din România cum să reacționezi, cum să le mulțumești? Doar iubindu-i!', spune părintele Necula.

Părintele profesor a criticat imaginile în care tinerii sunt prezentați bând, drogându-se sau făcând rele.

„Asistăm la dezdrobarea, dezalcolizarea și dezabuzarea tineretului român. Așa cum am spus, acești copii au mers la concerte, la concursuri internaționale, la festivalul international de teatru. Anul trecut erau elevi, acum sunt studenți la drept, medicină, politehnică. Le mulțimim celor care ne jignesc și spun că nu suntem în stare să fim autentici și moderni. Revin și spun, numai un ignorant poate ignora România aceasta', a adăugat părintele profesor.

Pr. Constantin Necula a mai spus că tinerii ortodocși, „fără a pierde nimic din spiritul de veghe al culturii libertății și respectării aproapelui', refuză „ideologizarea Ortodoxiei și încrâncenarea, privind cu emoția nădejdii ziua de mâine'.

Potrivit părintelui profesor, peste 3.500 de tineri au devenit „sibieni' pentru patru zile.

„Sunt tineri din țară, din diaspora, dar și din alte țări ortodoxe. Întorși acasă, vor regăsi dragostea primitoare. Din ea vor crește maturii unei Românii mai pașnice și mai luminoase în a împlini binele. Vrem România înapoi! România cea adevărată', a mai spus părintele Necula.

Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși de la Sibiu se desfășoară în perioada 6 – 9 septembrie 2018, sub tema „Unitate, credință, neam'. La această întâlnire, Patriarhul României i-a invitat pe tineri să fie prezenți la sfințirea Catedralei Naționale.

„Vă invităm pe toţi la Bucureşti, anul acesta, în 25 noiembrie, pentru a fi prezenţi la sfinţirea Catedralei Naţionale', a spus Patriarhul României.

Citește și:

VIDEO EXCLUSIV/ Damian Drăghici își gândește singur toate show-urile: „Vreau să fiu sigur că toate lucrurile sunt la locul lor'

Mai multe articole