MENIU CAUTĂ
16 Iun. 2018 09:00

Patrick Posipal, nepotul singurului campion mondial cu origini românești, Josef Posipal. ”Sunt mândru de bunicul meu”

Distribuie

Patrick Posipal: ”Eu sunt nepotul singurului campion mondial cu origini românești, Josef Posipal”. Are 33 de ani și joacă și la SV Meppen. ”Jupp” a ridicat zeița în 1954.

Toată lumea ştie că performanţa maximă a naţionalei noastre, absentă de la Campionatul Mondial de fotbal Rusia 2018, a fost sfertul de finală de la Mondialul din 1994. Puţini cunosc însă că un fotbalist de origine română, născut la Lugoj, Josef Posipal, a reuşit să câştige titlul suprem în 1954, jucând în naţionala RFG.

Pe scurt, Josef s-a născut la Lugoj, pe 20 iunie 1927 (dacă mai trăia, miercurea viitoare ar fi împlinit 91 de ani). Tatăl, Peter, brutar, român get-beget, mama – Anna Maria Hillier, unguroaică din Darova, de lângă Timişoara. La 16 ani, Josef a plecat în Germania pentru a învăţa meseria de lăcătuş la o oţelărie din Hanovra. De fapt, a fost lagăr de primire. A muncit într-o fabrică de armament, ca mecanic la o maşină de produs gloanţe. Încă de la Lugoj începuse să joace fotbal, aşa că, în Germania, a mers la Weissen Adler, echipa emigranţilor est-europeni, la Badenstedt şi Linden.

Lăcătușul de la fabrica de gloanțe care nu a mai revenit la Lugoj

După terminarea războiului, Posipal a primit o scrisoare de la mama sa, în care aceasta îi cerea să rămână în Germania, deoarece nemţii din România erau deportaţi în URSS şi persecutaţi. Decizia de a rămâne acolo a fost dureroasă: nu avea să-şi mai vadă mama, pentru că nu a mai ajuns niciodată în România.

În 1947, 'Jupp' a semnat primul contract ca profesionist, cu Arminia Hannover. Apoi a pătruns în fotbalul de nivel înalt, la Hamburg. Până în 1958, când şi-a încheiat cariera, fundașul avea să joace la hanseaţi 288 de meciuri, înscriind 58 de goluri.

copyright: ullstein bild / Metelmann
Jupp Posipal in der deutschen Nationalmannschaft 1954

A primit cetăţenia în 1951 şi, în acelaşi an, la 17 iunie, debuta în naţională, la Berlin, în meciul RFG – Turcia (1-2). A evoluat în reprezentativă de 32 de ori, înscriind o dată. În 1953 a fost singurul german convocat în Echipa Lumii' contra Angliei. Punctul culminant al carierei lui a fost Mondialul din 1954, din Elveţia. În grupă, formaţia antrenată de Herberger fusese zdrobită de Ungaria, 3-8 (ar fi cedat deliberat disputa cu Ungaria, pentru a nu întâlni Brazilia în optimi. Germanii, care au avut o echipă alcătuită exclusiv din amatori, au intrat pe teren cu echipa a doua şi au pierdut pentru a avea un culoar favorabil spre fazele superioare).

Miracolul de la Berna!

RFG a trecut mai departe în urma unui baraj cu Turcia. S-a calificat în finala din 4 aprilie, având de înfruntat iar tăvălugul maghiar. Posipal l-a avut ca adversar pe Czibor, vecin şi coleg, cândva, la şcoala din Lugoj! În minutul 8, Ungaria lui Kocsis, Puskas şi Hidegkuti conducea cu 2-0. Germania a renăscut şi a câştigat cu 3-2, primind Cupa Jules Rimet'. Zecile de mii de fani veniţi la Berna erau în delir.

Finala CM 1954: FRG – Ungaria 3-2 (Morlock 10, Rahn 18, 84/ Puskas 6, Czibor 8)

Cei 11 eroi ai Germaniei se numeau, în ordinea aşezării clasice de tip WM: Turek – Posipal, Kohlmeyer, Eckel – Liebrich, Mai – Rahn, Morlock, O. Walter, F. Walter, Schäfer. Antrenor era vestitul Sepp Herberger. Germania cucerea primul titlu mondial din palmares, iar singurul component al acelei echipe care se născuse în afara Germaniei occidentale era fundaşul român Posipal.

Doar Horst Eckel trăiește

Din aceea echipă a Germaniei Federale mai trăiește un singur campion, Horst Eckel (86 de ani), care a fost, zilele trecute, protagonistul unui material superb în ziarul german 'Bild'.

Surprinzătoarea victorie a naţionalei Germaniei a fost umbrită peste ani chiar de nemţi. În 2004, în presa germană a apărut un material în care îngrijitorul arenei de al Berna, din 1954, a dezvăluit că la vestiarul nemţilor au fost găsite seringi. Câţiva jucători care mai trăiau atunci au negat orice urmă de dopaj, dar au recunoscut că au fost injectaţi cu Vitamina C. Numai că, în 2010, la Universitatea din Leipzig, Erik Eggers, unul dintre autorii cercetării, a declarat într-o conferinţă că fotbaliştii germani au fost injectaţi cu Pervitin, un medicament pe bază de metamfetamină, un drog psihostimulent! Drog administrat piloţilor Luftwaffe pentru a nu-şi pierde concentrarea şi pentru a rămâne treji în timpul misiunilor îndelungate. Sunt câteva indicii consistente care arată că unii jucători au fost injectaţi cu Pervitin (pe bază de metamfetamină), şi nu cu vitamina C', a declarat Eggers.

Gloanțele care l-au înnebunit!

După ce s-a retras, în 1958, Posipal a ocupat diferite funcţii în stafful lui Hamburg şi a fost manager de vânzări la Coburg, producător de mobilă din Germania. Toată viaţa a avut remuşcări pentru că a muncit în tinereţe la producerea gloanţelor cu care erau ucişi oameni pe front. Cu timpul, a avut probleme psihice şi depresii, fiind supus unui tratament terapeutic intensiv. După ce a suferit un accident, nu a mai putut vorbi o vreme. A murit, la aproape 70 de ani, la data de 21 februarie 1997, în spitalul din Eppendorf, lângă Hamburg.

Decât să fie schilodit într-un război nedrept, a preferat să muncească la o fabrică de armament, la o maşină de făcut gloanţe. Gloanţe pentru piepturile semenilor lui. Cu nenorocirea ăsta a trait toată viaţa. Că şi-a ucis propriii semeni. N-a rezistat şi a înnebunit!

Inel cu diamante la retragere

La 15 septembrie 1956, Posipal evolua pentru ultima oară în naţională, în jocul RFG – URSS (1-2). În 1958, cu ocazia unui meci cu Sparta Praga, s-a retras într-un cadru festiv şi din echipa de club, Hamburger SV. În semn de omagiu, oficialii i-au oferit un inel de aur cu 16 diamante, patru safire albastre şi un onix indian. După cum spunea mai tânărul său cochipier Uwe Seeler, Posipal a fost un exemplu de fair-play şi de calitate umană, cu mult peste lumea sportului'.

Personaj de carte

Josef Posipal, din Lugoj, este pomenit în cartea Tarzan, Puskas, Hansi Müller. Sportivi şvabi de pe Dunăre' drept unul dintre cei care au dus numele Banatului în lume. Conform lucrării, ortografia corectă a numelui era Poszipal.4428-259979-3031carteposipal.jpg

Fritz Walter, prins în Maramureș de sovietici și trimis în Siberia

În afara jucătorilor de origine română Posipal și Czibor, în acea finală a evolua și Friedrich 'Fritz' Walter. Fostul mare atacant a fost recrutat în 1942, după ce reușise, doi ani mai devreme, să debuteze cu hattrick la națională, într-un meci contra României. Tot în România avea să fie făcut și prizonier de război de către ruși. A fost prins în Maramureș alături de alți soldați germani și destinat celebrului și înfricoșătorului Gulag, acolo unde mulți mergeau dar puțini aveau să se mai întoarcă. Dar Walter a scăpat de Siberia. Unii zic că un paznic ungur îl știa de la națională. Alții spun că de fapt gărzile române l-au făcut scăpat după ce au declarat rușilor că puștiul e austriac și nu neamț, deci nu merită pedeapsa cu Gulagul. O poveste la fel de romantică spune că Friz Walter a prins o minge șutată de pe un teren pe care gărzile jucau fotbal și le-a arătat acestora câteva scheme cu balonul încât i-a fermecat pe loc. Cert e că numele său a dispărut de pe listele celor care urmau să înfrunte frigul și moartea siberiană iar Fritz Walter s-a întors acasă. Fritz Walter a jucat ultima dată pentru națională în semifinala turneului din Suedia 1958, meci în care s-a accidentat destul de grav iar un an mai târziu s-a retras definitiv din fotbal. Jucase 411 meciuri și marcase 380 de goluri pentru Kaiserslautern, iar la națională avea 61 de selecții și 33 de goluri. Walter a murit în 2002.

Patrick Posipal: 'Sunt mândru de bunicul meu'

Josef Posipal a avut un fiu, pe Peer (55 de ani, trei sezoane în Bundesliga, cu Braunschweig). Patrick a făcut 30 de ani pe 3 martie și e și el fotbalist. Patrick a jucat la TSV Winsen/ Luhe, din 2005 în 2008 la tineretul clubului Hamburger SV, apoi la echipe obscure, precum TuS Heeslingen, FC Oberneuland, TSV Havelse și LSK Hansa. În iulie 2016, a semnat pe doi ani SV Meppen (liga a patra, Regionalliga Nord), cu care a promovat în liga a treia, mijliocașul central bifând 22 de meciuri în ultimul sezon și 28 de partide și două goluri în sezonul promovării.

„Știu ce înseamnă bunicul meu. Totuși, deși am vrut, eu am reușit să ajung doar la un nivel modest spre mediu. Ai nevoie și de șansă, la mine nu prea a funcționat. Chiar dacă eu nu sunt un fotbalistde succes ca el, sunt mândru de cariera mea de până în prezent, explică Patrick, absolvent de managementul sportului. După finalul carierei, visează să devină manager la un club de fotbal
Familia a purtat mereu povara numelui campionului mondial. Peer dorea un contract profesionist la începutul anilor 80, Jupp a refuzat doar pentru ca fiul său să-și termine liceul.

Regrete, Belodedici, fotbalul din România

Patrick, despre legăturile bunicului său cu România: 'Normal că se mândrea mereu cu asta! A plecat din Lugoj să cucerească lumea. De altfel, unul dintre marile lui regrete e că nu a apucat să mai ajungă acasă, în România, după ce s-a încheiat Al Doilea Război Mondial'.
Patrick, despre amintirile lui Josef Posipal de la CM 1954: 'Spunea mereu că acea echipă din 1954 a fost cea mai mare din istorie. Pentru că a bătut Ungaria, care, într-adevăr era mare la acea vreme, era considerată invincibilă (n.r. un eșec în 47 de meciuri!).
Patrick, despre fotbaliștii români: 'Ca și mie, i-a plăcut Miodrag Belodedici, mai ales că era de pe lângă locul din care ne tragem noi'.
  • 'Am vizitat locurile natale ale bunicului din România cu tatăl meu';
  • 'După generaţia lui Hagi, aţi avut doar fotbalişti buni – Mutu, Chivu, Marica -, dar nu şi o echipă în adevăratul sens al cuvântului'.

Peer, tatăl lui Patrick, a preluat în cele din urmă agenția de comerț cu mobilă a tatălui său și continuă să vândă mobilier!

Mingea legată de picior și abonamentul pay-per-view

Te deranjează că ești numit doar 'nepotul campionului mondial Jupp Posipal? 'Deloc. Cred că e minunat că lumea își amintește de bunicul meu și că numele Posipal nu este uitat. Sunt mândru de ceea ce a făcut bunicul meu. Titlul mondial 1954 este și rămâne unic. Dar sunt, de asemenea, mândru că tatăl meu a ajuns să joace în Bundesliga. Pentru el, comparația asta a fost și mai grea!'.Ce amintire ai de la bunicul tău? 'Hai să spun două hazlii: de îndată ce am putea să merg, mi-a legat mingea de picior și a fost primul om care s-a abonat la postul de televiziune pay-per-view Premiere, iar eu eram fericit că pot vedea orice meci din Bundesliga'.

România a dat și un campion european. Alexander Vencel senior (74 de ani) e unul dintre cei mai mari portari din instoria fotbalului cehoslovac. 25 de selecţii la naţională, participare la Mondialul din Mexic (1970) şi la Euro 1976, când a şi cucerit titlul continental! Cea mai mare parte a carierei a petrecut-o la Slovan Bratislava (1961-1977), cucerind trei titluri (1970, 1974, 1975) patru Cupe, plus Cupa Cupelor (1969, 3-2 în finala cu FC Barcelona, de la Basel – Elveţia). A mai evoluat la Komarno (1962-1964 ) și, spre finalul cariereri, la Nitra (1977-1978) . În total, 321 de partide în primul eşalon, dintre care 132 fără gol primit! Acest bătrânel simpatic şi titrat s-a născut în România, la Ilva Mare (Bistriţa Năsăud). E singurul fotbalist născut pe teritoriul ţării noastre care a cucerit titlul european. Citiţi confesiunea lui emoţionantă, prima acordată de el presei din țara lui natală.

Da, e adevărat, sunt născut acolo şi mă simt și  român! Sunt singurul român campion european la fotbal, nu? Chiar dacă tata era slovac, iar mama – unguroaică… Cum a fost? În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la începutul lui 1943, fiindcă vorbea perfect maghiara, tata, dispecer la gara centrală din Bratislava, a fost trimis în România, la Ilva Mare (nr. satul se afla la acea vreme sub stăpânirea Ungariei hortiste). A luat-o şi pe mama cu el, și pe fratele meu mai mare. Erau vremuri tulburi, război…


Părinţii mei au locuit la Ilva până în aprilie 1944. Când luptele s-au apropiat, ne-am întors la Bratislava. La Ilva, m-au conceput, așa am înțeles de la ei, acolo, mama, săraca de ea, a avut timp să mă nască, pe 8 februarie 1944, şi să mă alăpteze. Ei au locuit mai bine de un an într-o anexă a gării din România.

Aţi învăţat, măcar de curiozitate, limba locului în care v-aţi născut?
Nu prea, ştiu doar câteva cuvinte, salut, mulțumesc… Iar numele meu e, eliberat pe certificatul de la Ilva Mare, e, de fapt, Sandor Vencel. Alexander, în slovacă… Nu știu românește, nici măcar nu am avut timp să revin 'acasă'. Am fost de multe ori în România, dar nu la Ilva. Glumind, am zburat de câteva ori pe deasupra satului, iar piloții, care-mi știau povestea, mă făceau atent ca să știu pe unde trec!

EXCLUSIVITATE. 'Eu sunt singurul român campion european la fotbal'

Surse: 11freunde, dbf.de, noz.de, libertatea.ro, Tarzan, Puskas, Hansi Müller. Sportivi şvabi de pe Dunăre'

Loading...
Comentarii