MENIU CAUTĂ
10 Sep. 2018 23:17

Peste 100 de morți în largul mării. Cum s-au produs dramele în care și-au pierdut viața familii întregi

Distribuie

Peste 100 de morți în largul mării. Cum s-au produs dramele în care și-au pierdut viața familii întregi.

Peste 100 de migranţi au murit în două naufragii în largul coastelor Libiei la începutul lui septembrie, a anunţat luni organizaţia umanitară Medici Fără Frontiere (MSF) printr-un comunicat preluat de Reuters.

Două ambarcaţiuni pneumatice supraîncărcate au naufragiat pe 1 septembrie, după ce plecaseră din Libia. La bordul fiecăreia se aflau zeci de migranţi, majoritatea africani din Sudan, Mali, Nigeria, Camerun, Ghana, Libia, Algeria şi Egipt. Una din bărci a început să se dezumfle, iar cealaltă a avut o defecţiune la motor. MSF a aflat despre incidente de la supravieţuitori; câţiva au reuşit să se agaţe de resturile care pluteau.

Peste 100 de morți în largul mării: „Mulţi au murit, inclusiv familii şi copii. Ar fi putut fi salvaţi dacă salvatorii ar fi venit mai repede”

Potrivit unuia din martori, salvatorii europeni au intervenit pe cale aeriană şi au aruncat plute de salvare, dar mulţi migranţi au rămas în apă câteva ore. „Din barca noastră, doar 55 de oameni au supravieţuit. Mulţi au murit, inclusiv familii şi copii. Ar fi putut fi salvaţi dacă salvatorii ar fi venit mai repede”, a relatat un supravieţuitor.

Unii naufragiaţi fost aduşi pe 2 septembrie în portul Khoms de paza de coastă libiană, însă în Libia se confruntă cu alte încercări, afirmă MSF. Cei care şi-au pierdut rude în naufragii nu beneficiază de sprijin, ci sunt arestaţi şi închişi în condiţii deplorabile, fără o siguranţă elementară sau asistenţă juridică.

„MSF reiterează apelul la încetarea detenţiei arbitrare a mii de refugiaţi şi migranţi, peste tot în Libia”, arată comunicatul organizaţiei. 

În Libia au mai avut loc astfel de tragedii.

AGERPRES


Citește și:

EXCLUSIV/ Adevărul din spatele carierei de fotomodel. O tânără din România strălucește la Milano: „Ți se refuză un job dacă ai cu jumătate de centimetru în plus pe șolduri'

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop, miercuri, 21 noiembrie. Racii sunt cuprinși de griji și gânduri negre
Loading...
Comentarii