MENIU CAUTĂ
09 Aug. 2018 14:57

Plajele din Sardinia sunt în pericol din cauza turiștilor care iau nisip drept amintire

Distribuie

Plajele din Sardinia sunt în pericol din cauza turiștilor care iau nisip drept amintire, au anunțat autoritățile locale care susțin că unele zone au putea deveni mai puțin atractive din această cauză.

Autorităţile din Sardinia au decis să-i amendeze cu până la 3.000 de euro pe cei pe care îi prind că iau nisip de pe plaje.

Cel mai recent caz este al unui turist britanic care a primit o amendă de 1.032 de euro pentru că a plecat cu nisip de pe una dintre plajele insulei.

„Furtul de nisip” este o problemă veche în superba insulă italiană. Turiștii acre ajung aici și-au făcut un obicei din a lua cu ei nisip în sticle de plastic ignorând astfel panourile amplasate pe plaje prin care sunt atenţionaţi că această practică este interzisă.

Pentru a pune capăt acestei practici, autorităţile vamale de pe cele două aeroporturi din Sardinia verifică în mod regulat bagajele turiştilor pentru a găsi eventuale recipiente cu nisip. Anul trecut au fost interceptate aproximativ cinci tone de nisip în bagajele turiștilor.

Locuitorii indignaţi de pe insulă s-au organizat în grupuri şi patrulează pe plaje. În urmă cu câţiva ani, ei au pus bazele unei pagini de Facebook intitulată „Sardinia este jefuită şi prădată”, care a atras circa 20.000 de aprecieri.

Turiştii sunt atraşi de nisipul din Sardinia în special datorită diversităţii – pe unele plaje particulele fine au culoarea albă, în timp ce pe altele nisipul are o tentă roz ca urmare a unei combinaţii de fragmente de corali, de granit şi de scoici, scrie Xinhua citată de Agerpres.


Citește și: EXCLUSIV / Mihaela Buzărnescu, prima declarație după accidentarea teribilă de la Montreal. Jucătoarea a părăsit terenul în scaun cu rotile


Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Constantin Cotimanis pregătește o emisiune culinară
Loading...
Comentarii