06 Sep. 2018 21:00 , de Cătălin Lupășteanu, Remus Vlad

Povestea de groază a fetei care a reușit să scape de furia criminalei de la metrou. Magdalena Șerban a împins-o de trei ori în timp ce trenul intra în stație

Distribuie

Cazul Magdalenei Șerban, supranumită "criminala de la metrou", femeia care a ucis o tânără împingând-o sub roțile trenului și a încercat să omoare în același mod o alta, i-a șocat până și pe anchetatori.

Libertatea v-a prezentat, în exclusivitate, declarațiile Magdalenei Șerban date în fața anchetatorilor. Din rechizitoriul procurorilor mai rezultă un aspect șocant: femeia a împins-o de trei ori pe tânăra care, până la urmă, a scăpat cu viață.

Alexandra Anne-Mary Costache, handbalista care a reușit să se salveze, a „driblat” practic moartea de trei ori şi asta doar datorită sportului pe care l-a practicat. Libertatea vă prezintă, în exclusivitate, declaraţia pe care tânăra a dat-o în faţa procurorilor de la Parchetul Tribunalului Bucureşti.

Mărturiile făcute de Alexandra arată modul în care Magdalena Şerban a încercat, în trei rânduri, să o arunce pe şine chiar în momentul în care garnitura de tren intra în staţie.

Fata a retrăit, practic, în faţa anchetatorilor, momentele de groază din acea după-amiază de decembrie a anului trecut, surprinse inclusiv de camerele de supraveghere instalate în subteranul bucureştean.

Acuzată de omor calificat şi tentativă de omor

„În data de 12.12.2017, în jurul orei 15.30, am intrat singură în staţia de metrou Costin Georgian cu intenţia de a mă deplasa către staţia de metrou Unirii.

Când am coborât scările, am observat o femeie pe peron şi mi-a rămas întipărită în minte pentru că se uita fix în ochii mei, deşi eu nu o cunoşteam absolut deloc.

După ce am ajuns pe peron, am mers până la jumătatea acestuia, unde m-am oprit şi am început să mă uit pe telefon până când urma să vină metroul, la 15.36, ora afişată pe ecranul electronic.

(…) În momentul în care am auzit metroul intrând staţie, am simţit de la spate, în zona omoplaţilor, cum două mâini m-au împins intenţionat către linia de cale ferată a metroului şi am făcut un pas mare, ajungând până la linia de siguranţă marcată pe peron.

Imediat cum m-am oprit din prima împingere, a urmat cea de-a doua împingere, care m-a determinat să ajung cu picioarele până pe muchia peronului, ţinându-mă tare pe picioare ca să nu cad pe liniile de cale ferată”, a aşternut fata pe coala de hârtie în faţa procurorilor.

Dar Magdalena Şerban nu s-a oprit aici. Era hotărâtă să-şi ducă la îndeplinire planul diabolic. „Când am fost împinsă a doua oară capul de metrou era ajuns fix în dreptul meu. În timp ce încercam să-mi ţin echilibrul, persoana care m-a împins a încercat să o facă şi a treia oară, însă eu m-am răsucit prin stânga şi am fugit câţiva metri pe peron, ca să mă îndepărtez de acea persoană”, a declarat fosta handbalistă.

Dacă Alexandra a scăpat pentru că a pus în practică ceea ce a învăţat la antrenamente, Alina Ciucu, o altă tânără, a sfârşit strivită de metrou după ce a fost împinsă de Magdalena Şerban. Criminala de la metrou a fost trimisă în judecată, fiind acuzată de omor calificat şi tentativă de omor.


CITEŞTE ŞI:

EXCLUSIV | Libertatea a obținut declarațiile integrale ale criminalei de la metrou. Magdalena Şerban a povestit de ce a ucis-o pe Alina Ciucu: „Mi-a venit aşa o răime și nu mai suportam pe nimeni…”

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Andreea Marin va suferi luna viitoare o intervenție chirurgicală
Loading...
Comentarii