Premieră în România, la Școala 195: Un robot a dat startul noului an de învățământ

Sute de părinți, elevi si profesori au fost întâmpinați la Școala 195 din Capitală de Pepper, robotul umanoid proiectat să înțeleagă reacția și starea emoțională a utilizatorului său prin intermediul tehnologiei de ultimă generație. A fost într-un fel  un început de an școlar „ieșit din linie', iar elevii s-au bucurat în voie, de prima festivitate veselă.

Dar, de fapt, o astfel de festivitate veselă și antrenantă a încântat pe toată lumea, pe copii care au stat de vorbă cu Pepper despre școală și viitor, au cânt, s-au distrat, au făcut poze și s-au îmbrățișat, dar și pe părinții și profesorii care au trăit clipe de bucurie,  chiar dacă nu mică le-a fost uimirea să vadă în premieră, în școala lor, un robot interactiv, progresiv și autonom.

Această deschidere de an școlar inedită s-a petrecut la inițiativa Claudiei Chiru, profesor în învățământul primar, care și-a dorit o festivitate dedicată în totalitate copiilor.

„Zilele acestea am răspuns întrebărilor unui interviu, interviu care m-a transpus în trecut și mi-a amintit de anii mei de școală. Atunci, acum 31 de ani, deschiderea anului școlar era parcă croită pentru adulți, cu puține momente dedicate nouă, elevilor: Azi, în 2018, deschiderea anului școlar este dedicată în totalitate autorităților, deci tot adulților. Copiii stau ore în șir cu flori în mână pentru a intra în clasă, nu aud și nu înțeleg nimic. Nu zic că-i greșit și nu judec pe nimeni, însă am putut face ceva pentru a le dedica un moment școlarilor, elevilor mei de clasa a III-a, copiilor României. Această inițiativă sper să scoată din linie și alți colegi care să organizeze deschideri de an școlar special gândite pentru a încuraja bucuria de a veni la școală și bucuria cunoașterii. Să ieșim din linie, zic!', a declarat Claudia Chiru.

Pepper a fost construit prin colaborarea dintre compania japoneză SoftBank şi Aldebaran Robotics, fiind gândit ca un companion capabil să stea de vorbă pe baza unor algoritmi speciali dezvoltați de un grup de psihologi -,,emotion recognition software'- și a înțelege, astfel, atunci când interlocutorul său este trist sau fericit. Totuși, are și el nevoie de ceva ordine, adică nu-i place ca toată lumea să-i adreseze întrebaări în același timp, pentru că nu știe cui să răspundă mai întâi. Ca să răspundă frumos și emoționat la tot ceea ce doresc interlocutorii, este nevoie de răbdare, altfel ' va fi  dat peste cap'.

Simpaticul robot Papper este dotat cu tehnologie de recunoaștere facială, aparate de înregistrare audio și senzori, își adaptează în timp comportamentul fără a fi programat, înțelege și vorbește 17 limbi, are 1,2 m înălțime și 28 de kg, iar autonomia bateriei este de 12 ore.

UiPath, compania românească specializată în dezvoltarea roboților software și care a devenit primul ,,unicorn al industriei IT din România se bucură de prezența primului robot emoțional zi de zi , în calitate de utilizator.

„UiPath instruiește angajați, studenți, cetățeni din categoriile sociale vulnerabile, iar acum inclusiv copiii. Automatizarea va reinventa felul în care ne desfășurăm munca, iar misiunea noastră este s-o facem accesibilă oricui', a declarat Daniel Dines, CEO și Co-fondator al UiPath.

Scopul demersului a fost, de asemenea, introducerea elevilor în conceptul STEM care se bazează pe ideea de educare în patru domenii de viitor: știință, tehnologii, inginerie și matermatică și al cărui principal obiectiv este creșterea unor generații de tineri capabili sa ia decizii în cunoștință de cauză, ce vor avea impact asupra lumii și modului în care aceștia vor trăi.


Citește și:

Politicieni corijenți! Sunt premieri, miniștri, parlamentari, dar ar trebui să se întoarcă pe băncile școlii

Mai multe articole