19 Mar. 2018 20:00 , de Delia Chilianu, foto - Dumitru Angelescu, Video: Bogdan Sorocan

VIDEO/ Campania Libertatea are un susținător neașteptat. Primarul Gabriela Firea: ”Mă bucur că s-a lansat petiția #salvatipipera”

Distribuie

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, susține campania Libertatea #salvatipipera și spune că municipalitatea are pentru zona Pipera mai mult obiective de infrastructură. Mă bucur că s-a lansat această petiție. Dacă în urma lansării acesteia și promovării ei vor fi și alte propuneri care vor veni de la cetățenii Capitalei, eu sunt total deschisă să le preluăm”, a spus Gabriela Firea, la finalul comandamentului de la Primăria Capitalei. 

Întrebată de reporterul Libertatea, după lansarea campaniei #salvatipipera, ce planuri are Primăria Capitalei pentru zona Pipera, primarul Gabriela Firea a spus: Vă doresc mult succes! Mă bucur că mă susține și pe mine cineva, pentru că sunt singurul primar general de până acum preocupat de zona de nord a Capitalei. În nord nu s-a investit absolut deloc … În proiectul de buget pe anul acesta am prevăzut sume atât pentru fazele preliminare, cât, la rectificare, vor fi adăugate și celelalte bugete pentru fazele de execuție pentru mai mult obiective importante de infrastructură. Pasajul de la Petricani, de la Andronache, de la Doamna Ghica- Colentina, supralărgire Fabrica de Glucoză. La Dimitrie Pompeiu vom avea o reconfigurare a zonei în ceea ce privește circulația și linia de tramvai. Și vor fi și alte obiective de infrastructură în premieră pentru această zonă. Mă bucur că s-a lansat această petiție. Dacă în urma lansării acesteia și promovării ei vor fi și alte propuneri care vor veni de la cetățenii Capitalei, eu sunt total deschisă să le preluăm'.

Proiectele privind pasajele Petricani, Andronache, Doamna Ghica- Colentina și supralărgirea de pe strada Fabrica de Glucoză sunt de mai mulți ani prezentate de edilii Capitalei ca fiind proiecte importante pentru descongestionarea traficului în zona de nord a Bucureștiului, dar până acum niciunul nu a intrat în execuție.

Gabriela Firea a vorbit despre aceste proiecte încă de la preluarea mandatului de primar al Capitalei, prezentându-le ca fiind ' obiective foarte importante', pentru care s-ar dori chiar și obţinerea unor finanţări europene, care să poată permite execuția lor și să descongestioneze traficul.

Și la începutul acestui an, primarul Capitalei a spus că în 2018 vor demara proiectele pentru pasajele Doamna Ghica, Petricani Nord, Andronache și va fi continuat proiectul care vizează supralărgirea străzii Fabrica de Glucoză. Până în prezent, proiectele sunt în fază de discuții.

Semnează petiția #salvatipipera

În Pipera Sud lucrează zilnic 65.000 de oameni și au la dispoziție doar 70 de locuri de parcare. Sunt peste 600.000 de călători pe lună, potrivit datelor Metrorex, și o singură ieșire de metrou la Pipera. Sunt 600.000 m² de birouri și doar două linii de tramvai.

#salvatipipera nu este un slogan, ci o necesitate. Implică-te! Semnează petiția #salvatipipera.

Urmărește grupul de Facebook #salvatipipera și povestește-ne cum îți este afectată viața de zi cu zi din cauza nepăsării autorităților.  Implică-te! Semnează petiția #salvatipipera.

Trimite-ne imagini și videoclipuri la numărul de WhatsApp +40 0729.729.000 sau scrie-ne despre cum crezi tu că ar trebui salvată Pipera la adresa de e-mail salvatipipera@libertatea.ro

Campania #salvatipipera este o inițiativă a cotidianului Libertatea, susținută de Trustul de Presă Ringier România.


Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
VIDEO/ Anamaria Prodan vrea gemeni la 45 de ani
Loading...
Comentarii