Dacă proiectul de lege va trece de Senat și de Camera Deputaților, și va fi promulgat de președintele Klaus Iohannis, persoanele care își iau viză de flotant, pentru a-și rezolva diverse probleme, precum alegerea unei școli mai bune pentru copii, nu vor mai putea să primească viză de flotant în orice condiții.

Astfel, deputatul PNL propune modificarea Ordonanței 97/2005, privind evidența, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, astfel încât să se introducă o declarație scrisă a găzduitorului, care să cuprindă suprafața utilă a locuinței și numărul de persoane din locuință.

Proiectul mai prevede că mențiunea privind stabilirea reședinței nu se acordă în cazul în care numărul de persoane pe locuință și suprafața minimă utilă  nu se încadrează în Legea locuinței 114/1996.

Proiect de lege împotriva celor care își iau viză de flotant ilegal: Proprietarul va declara suprafața locuinței și câte persoane stau la adresă

Parlamentarul precizează că în mass-media au apărut în ultima vreme foarte multe cazuri de luare în spațiu a mii de persoane, la o singură adresă, acest lucru sfidând logica elementară.

S-a ajuns la situații când într-o casă obișnuită aveau domiciliul 1.583 de persoane; Afacerea vizelor de flotant costă între 80 și 150 de euro

”Pentru că Ordonanța 97/2005 este permisivă, nimeni nu și-a pus întrebarea firească de altfel, cum ar putea locui sub același acoperiș, într-o casă obișnuită, cu două camere și o curte de câțiva metri pătrați, nu mai puțin de 1.583 de persoane. Astfel, legea a permis ca mii de persoane să obțină viză de flotant, pentru o singură locuință, cu aprobarea găzduitorului și a autorității”, spune deputatul PNL.

EXCLUSIV. PNRR-ul avansează în ritm de melc. Zeci de restanțe ale Guvernului Ciolacu. România riscă să piardă miliarde de euro
Recomandări
EXCLUSIV. PNRR-ul avansează în ritm de melc. Zeci de restanțe ale Guvernului Ciolacu. România riscă să piardă miliarde de euro

Robert Aurel Boroianu mai arată că în România, practica vizelor de flotant este veche de zeci de ani de zile.

”La acest obicei au apelat pe vremea lui Ceaușescu cei care se căsătoreau cu o persoană care avea nevoie de domiciliu în orașele mari, contra unor sume de bani. Avantajele obținerii unei vize de flotant sunt valabile și astăzi, dând posibilitatea de a se angaja într-un job mai bun sau de a accesa un credit. Afacerea s-a dezvoltat, în timp, astfel că prețurile obținute, astăzi, pentru o viză de flotant, să fie cuprinse între 80 și 150 de euro. Iar aceste sume sunt neimpozabile”, mai spune inițiatorul proiectului de lege.

Recent, un coleg al lui Boroianu, deputatul PNL Marilen Pirtea a criticat repartizarea copiilor în școli după adresa de domiciliu.

”Putem vorbi de o piață neagră a vizelor de flotant”, a transmis alesul liberal, rectorul Universității de Vest din Timișoara. El arăta că părinții aleargă prin tot orașul pentru că nu găsesc la școlile din apropiere condițiile pe care și le doresc, și că de aici se ajunge și la traficul infernal de fiecare zi.

Citește și: O candidatură istorică. Povestea româncei de etnie rromă care se bate pentru un loc în Senatul Franței

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași pe sfoară”
FANATIK.RO
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași pe sfoară”
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ionuț Cercel, prima reacție după ce campioana Inter Milano a sărbătorit titlul din Italia pe melodia sa „Made in Romania”: „O mare bucurie în suflet”
GSP.RO
Ionuț Cercel, prima reacție după ce campioana Inter Milano a sărbătorit titlul din Italia pe melodia sa „Made in Romania”: „O mare bucurie în suflet”
Netflix va lansa serialul pe care milioane de oameni îl așteaptă de câțiva ani. Povestea va fi pe placul abonaților din România
FANATIK.RO
Netflix va lansa serialul pe care milioane de oameni îl așteaptă de câțiva ani. Povestea va fi pe placul abonaților din România
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
Știrileprotv.ro
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
Unica.ro
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
BMW-ul străpuns de parapetul metalic pe A1 ar fi intrat în acvaplanare, înainte de impactul mortal. Noi imagini de la locul tragediei
Observatornews.ro
BMW-ul străpuns de parapetul metalic pe A1 ar fi intrat în acvaplanare, înainte de impactul mortal. Noi imagini de la locul tragediei
Horoscop 24 aprilie 2024. Berbecii suferă astăzi de o lentoare neobișnuită, care îi poate scoate din sărite, la un moment dat
HOROSCOP
Horoscop 24 aprilie 2024. Berbecii suferă astăzi de o lentoare neobișnuită, care îi poate scoate din sărite, la un moment dat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI