13 Aug. 2018 09:21

Protest spontan la termocentrala Mintia. Oamenii au solicitat prezenţa vicepremierului Viorel Ştefan

Distribuie

Protest spontan la termocentrala Mintia. Aproximativ o sută de angajaţi  s-au adunat în curtea întreprinderii, nemulţumiţi de informaţiile potrivit cărora producătorul de energie ar urma să funcţioneze, în viitor, doar cu un grup energetic, care va folosi numai gaz metan.

La protest iau parte angajaţi ai sectoarelor de întreţinere şi reparaţii care au lucrat în schimbul de noapte şi o parte dintre cei care au venit la lucru în cursul dimineţii, liderul sindical menţionând că restul salariaţilor nu pot lăsa instalaţiile nesupravegheate.

„Avem informaţii că la termocentrala Mintia va mai funcţiona un singur grup – grupul energetic numărul 3, cu conversie pe gaz metan. Acesta va funcţiona până în anul 2024, după care nu se ştie ce se va întâmpla cu el. Celelalte cinci grupuri energetice vor fi lichidate, adică vor fi trimise la fier vechi”, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului Solidaritatea Hunedoara, Cristian Iştoc. Oamenii au solicitat prezenţa vicepremierului Viorel Ştefan la termocentrala. „Ministerul Energiei promovează altceva decât a promis vicepremierul Viorel Ştefan în Memorandumul pe care l-am semnat în luna martie. Din ceea ce s-a scris acolo nu s-a îndeplinit nimic”, a punctat liderul sindical.

Citește și

Consilier în Guvernul României, mesaj şocant după incidentele de vineri din Piaţa Victoriei: „Trebuiau mitraliați, nu stropiți cu apă!'

Loading...
Comentarii