Reacția Israelului, după doborârea avionului militar rusesc în Siria. Ce i-a spus Netanyahu lui Putin

epa06670593 Israeli Prime Minister Benjamin Netanyahu gestures at the start of the weekly cabinet meeting at the Prime Minister's office in Jerusalem, Israel, 15 April 2018. Netanyahu praised the US-led strikes on Syrian targets on Saturday in a written statement with a warning that Iran?s presence there further endangers Syria. EPA-EFE/GALI TIBBON / POOL POOL

Premierul israelian Benjamin Netanyahu (FOTO) a promis marţi, 18 septembrie, că ţara sa va continua să acţioneze împotriva prezenţei iraniene în Siria vecină aflată în război, unde un avion militar rusesc a fost accidental doborât, în noaptea de luni spre marţi, de către antiaeriana siriană în cursul unui raid israelian, informează Agerpres.

În cursul unei convorbiri telefonice, Netanyahu i-a spus preşedintelui rus Vladimir Putin că Israelul este „hotărât să oprească înrădăcinarea armatei iraniene în Siria, precum şi încercările Iranului de a transfera (mişcării libaneze) Hezbollah arme destinate să fie utilizate împotriva Israelului', potrivit serviciului de presă al premierului israelian. Iranul şi Hezbollah, precum şi Rusia sunt aliaţi ai regimului sirian.

În acelaşi timp, premierul israelian şi-a exprimat regretul pentru acest incident, care a dus la moartea a 15 militari aflaţi la bordul aparatului Il-20.

„Şeful guvernului israelian şi-a exprimat regretul faţă de moartea soldaţilor ruşi şi a declarat că Siria este responsabilă pentru doborârea avionului Il-20', indică serviciul de presă al lui Netanyahu, citat de agenţiile de presă ruse. Anterior, Ministerul Apărării ruse atribuise Israelului responsabilitatea pentru acest incident.

Armata rusă şi-a îndreptat iniţial furia împotriva Israelului, pe care l-a considerat responsabil de această tragedie din cauza tirurilor cu rachete asupra unor ţinte din Latakia, în nord-vestul Siriei, tiruri care au fost lansate – potrivit Moscovei – de patru avioane F-16 israeliene.

„Piloţii israelieni, acoperindu-se cu avionul rusesc, l-au plasat sub focul apărării antiaeriene siriene', a declarat Ministerul rus al Apărării.

Mai târziu, preşedintele Vladimir Putin a evocat o „succesiune de circumstanţe accidentale tragice', părând să adopte un ton mai conciliant faţă de Israel.

De altfel, Netanyahu a indicat că „Israelul vrea să ofere Rusiei toate detaliile necesare pentru anchetarea acestui incident' şi a sugerat trimiterea comandantului forţelor aeriene israeliene la Moscova în acest scop, potrivit biroului premierului israelian.

Armata israeliană a afirmat că aparatele sale au atacat un sit al armatei siriene de unde sisteme implicate în fabricarea de arme erau pe cale să fie livrate de către Iran mişcării libaneze Hezbollah.

În convorbirea telefonică cu Putin, Benjamin Netanyahu a subliniat importanţa continuării coordonării între Rusia şi Israel în materie de securitate, potrivit sursei citate.


Citește și: FOTO / Kolinda Grabar Kitarovic, președinta care a eclipsat toți liderii, la Summitul Inițiativei celor Trei Mări


Mai multe articole