Românii vor avea acces la o bază de date comună ANAF – Casa de Pensii. Ce informații vor putea vedea contribuabilii

Românii vor avea acces la o baza de date comună ANAF – Casa de Pensii, a anunțat ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, miercuri seară, la Antena 3.

Ministrul Muncii a spus că, începând cu intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor, va fi operaţională o bază de date comună ANAF – Casa Naţională de Pensii. Aici, românii vor putea vedea online dacă li s-au plătit contribuțiile, ar şi număr de puncte de pensii acumulat până la data respectivă, a declarat ministrul Muncii.

„Poți să vezi de când te-ai născut și până la pensie tot ce ai primit de la statul român', a spus Lia Olguta Vasilescu.

„ANAF va avea o bază de date pe care o va transmite Casei de Pensii, iar dumneavoastră veți intra în dreptul numelui dumneavoastră, cu CNP-ul, și veți vedea și numărul de puncte pe care le aveți acum acumulate, ca să puteți să vă faceți calculul pensiei și, de asemenea, veți putea vedea dacă angajatorul v-a plătit contribuția', a mai spus ministrul Muncii.

Lia Olguța Vasilescu a mai spus că baza de date comună ANAF – Casa de Pensii va fi realizată din fonduri europene.


CITEȘTE ȘI:

Situație fără precedent în România. Guvernul face rectificare bugetară fără aviz CSAT, Iohannis anunță un blocaj instituțional

Mai multe articole