Ryanair anulează mâine 150 de zboruri din Germania. Atenționare MAE pentru românii care călătoresc cu avionul

locuri de munca la companiile aeriene

Compania aeriană Ryanair anulează, miercuri, 12 septembrie, 150 de zboruri, după ce piloții și însoțitorii de bord din Germania au anunțat că intră în grevă de 24 de ore.

Reprezentanții celei mai mari companii aeriene low cost din Europa au anunțat că 150 din cele 400 de zboruri care ar trebui să zboare spre și dinspre Germania în cursul zilei de miercuri vor fi anulate. Decizia a fost luată după ce majoritatea celor 400 de piloţi şi 1.000 de însoţitori de bord care lucrează pentru Ryanair în Germania s-ar putea alătura grevei.

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Germania că piloţii companiei aeriene Ryanair, staţionaţi în Germania, vor declanșa o grevă de 24 ore, pentru ziua de miercuri, 12 septembrie 2018.

Pe site-ul companiei Ryanair este postată următoarea informaţie: „încă din dimineaţa zilei de 11 septembrie 2018 am informat pasagerii că vom încerca să efectuăm programul complet de zbor. Pasagerilor li s-a oferit posibilitatea, dacă doresc, să schimbe zborul, gratuit, pentru zilele de joi, vineri, sâmbată sau duminică.'

Mişcarea de proteste este organizată de sindicatul piloţilor germani Vereinigung Cockpit (VC) şi de sindicatul german Verdi.

Reprezentanţii Ryanair susţin că acţiunea industrială este nejustificată, citând îmbunătăţirea condiţiilor de salarizare şi de lucru care au fost deja oferite. „Deoarece am oferit deja contracte locale şi oferte de salarizare mai bune, nu există nicio justificare pentru noi întreruperi', a afirmat un purtător de cuvânt al Ryanair, Robin Kiely. În schimb, Christine Behle, membru al board-ului Verdi, a declarat: „Acesta este primul avertisment de grevă. Ceea ce se va întâmpla în continuare va depinde de procesul negocierilor'.

Avioanele Ryanair din Germania reprezintă aproximativ o zecime din flota sa globală.

Luni, sindicatul piloţilor germani Vereinigung Cockpit a cerut declanşarea unei greve de 24 de ore în data de 12 septembrie pentru a forţa negocieri cu operatorul aerian irlandez în privinţa condiţiilor de muncă şi de salarizare.

Mişcarea de protest ar urma să înceapă miercuri dimineaţă, la 01.01 GMT (04.01 ora României), şi să se încheie joi, la 00.59 GMT (03.59, ora României), afectând toate plecările curselor aeriene din Germania.

Sindicatul Verdi caută să obţină o majorare salarială semnificativă pentru cei aproximativ 1.000 de însoţitori de bord care lucrează în Germania pentru Ryanair şi vrea ca operatorul aerian să recunoască legislaţia germană şi să plătească contribuţii la asigurările sociale

În 13 august, Ryanair s-a confruntat cu de cea mai severă mişcare de protest din istoria sa de 33 de ani, fiind afectaţi aproximativ 55.000 de pasageri şi aproape 400 de zboruri anulate.

Greva, care a avut loc în cea mai aglomerată perioadă a sezonului estival, a fost declanşată de piloţii Ryanair din Germania, Olanda, Irlanda, Suedia şi Belgia, care cer îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi majorarea salariilor.

Germania a fost ţara cea mai lovită de greva piloţilor Ryanair, fiind afectaţi 42.000 de pasageri în urma anulării a 250 de zboruri de pe zece aeroporturi.

Personalul navigant al Ryanair din Europa a publicat pe 4 iulie o listă cu 34 de cereri, solicitând salarii decente, îmbunătăţirea plăţii concediilor de boală şi contracte de muncă pe baza ţării de origine şi a legislaţiei irlandeze. Lista a fost semnată de 80% din personalul navigant de pe cele 86 de baze ale Ryanair.

Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa după numărul de pasageri, operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Timişoara, Bucureşti şi Craiova, scrie Agerpres.


Citește și: De la Anvers, Loți Boloni face o radiografie aspră asupra fotbalului românesc: „M-a bucurat eliminarea CFR-ului! Prostia se plătește'


Mai multe articole