MENIU CAUTĂ
31 Aug. 2018 12:42

Șoferul microbuzului lovit de tren în Gara Roșiești din Vaslui s-a ghidat după GPS. Opt oameni, la un pas de moarte

Distribuie

Șoferul microbuzului lovit de tren în Gara Roșiești din Vaslui s-a ghidat după GPS pentru a ajunge în Vama Albița, pe un drum mai scurt cu doar câțiva kilometri. Bărbatul din Republica Moldova, care este șofer profesionist, spune că nu a mers pe drumul european, ci a urmat traseul indicat de GPS, care includea și un drum de exploatație agricolă folosit de căruțe. Potrivit polițiștilor, șoferul este cel vinovat de producerea accidentului deoarece a adormit la volan atunci când a traversat calea ferată.

Microbuzul în care se aflau șapte cetățeni moldoveni plecase din București și se îndreapta în noaptea de miercuri spre joi spre Vama Albița, pentru a ajunge în Republica Moldova, scrie vremeanoua.ro.

În localitatea Gara Roșiești, bărbatul a adormit la volan la o trecere la nivel cu cale ferată semnalizată doar prin „Crucea Sfântului Andrei', iar microbuzul, pe care-l conducea, a fost lovit de trenul InterRegio Iași – Mangalia, spre groaza celor șapte pasageri din vehicul.

Rănit în urma accidentului, șoferul, un bărbat din Republica Moldova, le-a povestit autorităților că urmat traseul indicat de aparatul GPS pentru a scurta drumul spre Vama Albița. În loc să continue pe drumul european spre Crasna, șoferul moldovean a ales să circule pe un drum comunal spre Vutcani, Dimitrie Cantemir și mai apoi spre Huși. Potrivit sursei citate, bărbatul aflat la volanul microbuzului ar fi ajuns să circule chiar și pe un drum de exploatație folosit numai de căruțe.

Autoritățile locale spun că numeroase accidente au avut loc la trecerea la nivel cu calea ferată din Gara Roșiești și au solicitat CFR să monteze bariere și semnale acustice și luminoase în zonă. Notificările au fost trimise începând din 2013, însă acestea ar fi fost ignorate.

sursă foto: vremeanoua.ro


Citește și Confesiunile unei fugare. Pictorialul care a încins spiritele în România! Revista VIVA! are imagini cu Elena Udrea gravidă în Costa Rica


 

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Andreea Simon, fetița de 9 ani care a dispărut ”ca o pasăre”
Loading...
Comentarii