Soția preotului Petru Gavril a ieșit din comă. A aflat că și-a pierdut soțul și doi copii în oribilul accident

23 octombrie 2017 12:57

Soția preotului Petru Gavril a ieșit din comă, la aproape 10 zile de la oribilul accident. Maria Gavril a aflat că soțul ei, doi dintre copiii lor și ambii cumnați au murit în urma tragediei. Femeia urmează să primească consiliere psihologică pentru a depăși drama petrecută în familia ei.

Maria Gavril, soția preotului Petru Gavril, rănită grav într-un accident de circulație, a ieșit din comă și respiră fără ajutorul aparatelor. Preoteasa se află în continuare sub atenta supraveghere a medicilor, informează Monitorul de Suceava.

Femeia a fost informată despre drama petrecută în familia ei. În oribilul accident, ea și-a pierdut soțul, preotul Petru Gavril, cele două fiice, de 10 și șase ani, și ambii cumnați.

Maria Gavril va fi consiliată de unul dintre psihologii Spitalului Județean Suceava.

Ceilalţi doi copii, Alexia şi Ioan, au fost de asemenea răniţi, dar s-au ales cu răni ușoare. Cei mici se află acum în afara oricărui pericol, în grija unei mătuși.

Viața femeii s-a transformat într-un coșmar, în urma accidentului care a avut loc pe 14 octombrie, pe DN2E, în județul Suceava. Un șofer, cu o alcoolemie de peste doi la mie, a pătruns pe contrasens cu o viteză de peste 130 de kilometri pe oră și a lovit mașina în care se afla familia preotului Petru Gavril. În urma impactului violent, patru oameni, printre care și autorul accidentului, au murit pe loc.


Citește și Andrada Mihăilescu, la doi ani după Colectiv: „Încă atragem priviri; mai mult de curiozitate decât de judecată“. Ea a supraviețuit, însă nu și iubitul său


 

Vezi ultimul video postat pe libertatea.ro
Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro