Târg controversat de mirese în Bulgaria. Virginele se vând la licitație și pe 50.000 de euro

17 iunie 2016 15:00

În fiecare primăvară și vară, orașul Stara Zagora din centrul Bulgaria ține un târg controversat de mirese unde tinere virgine sunt prezentate în fața celor care licitează pentru ele, iar prețul pentru acestea începe uneori și de la 500 de levă și ajunge chiar și până la 100.000 de leva. 

Târgul reprezintă și cea mai mare adunare pentru cel mai puternic clan de romi din Bulgaria, ce numără 18 de mii de membri, Kalaidzhi. Piața de mirese, care este una dintre puținele tradiții ale kalaidzhilor care încă mai sunt în viață, este destinată în primul rând famililor sărace de ţigani, care se întâlnesc pentru a încheia mariaje profitabile.

În urma unor adevărate licitaţii, fetele machiate strident și îmbrăcate cât mai împodobit și provocator, defilezează pe tocuri imense în speranţa că vreun băiat se va arăta interesat de ele, iar familia lui va avea suficienţi bani ca să o cumpere.

Traditional gypsy 'bride market'

Sumele aruncate în joc sunt cuprinse între 5.000 şi 10.000 de leva, adică aproximativ 2.500 şi, respectiv, 5.000 de euro, iar în anumite cazuri, când fata este foarte frumoasă sau are mulţi peţitori, preţul poate să urce destul de mult în ciuda sărăciei, chiar şi la 100.000 de leva, echivalentul a aproximativ 50.000 de euro.

Traditional gypsy 'bride market'
Tinere care îşi găsesc mirele la târgul din Stara Zagora au vârste ce variază de la 13 la 20 de ani. În cazul în care tânăra e mai în vârstă, atunci prețul ei scade, ajungând și la 500 de leva. Cei care își cumpără mireasa pot să dea banii și în rate, să dea un avans de 1000 de leva, iar restul plății să o facă după nuntă. Fetele rar au ocazia să-şi întâlnească alesul faţă în faţă până în acel moment.

Imagini de la ineditul târg au făcut înconjurul lumii, iar jurnalistul american Broadly Milène Larsson de la vice.com a mers special în satul Orizovo ca să stea cu o familie și cele două fete ale lor care se pregătesc pentru târgul anual de mirese. Acestea le-a dezvăluit că atunci când tinerele se mărită trebuie să știe să gătească ca să-și răsfețe socrii cu bunătăți, iar prețul lor poate crește și în funcție în bijuteriile de aur pe care le au pe ele.

 

Loading...
Vezi ultimul video postat pe libertatea.ro
Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro