MENIU CAUTĂ
07 Aug. 2018 16:41

Toader: Declanșăm procedurile de ocupare a posturilor vacante din Parchetul General, DNA şi DIICOT

Distribuie

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, marţi, că a solicitat Parchetului General, DNA şi DIICOT să facă publice toate posturile vacante ocupate prin delegare, urmând ca imediat să fie declanşate posturile de ocupare a respectivelor posturi, în condiţiile legii, potrivit MEDIAFAX.

„Am avut o întrevedere care a durat aproape două ore cu procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), cu procurorul şef interimar DNA şi cu procurorul şef DIICOT. Ce a determinat această întrevedere? Dezbaterile de dată relativ recentă apărute în spaţiul public, legate de delegări, detaşări, în principal la DNA, dar dezbaterile sunt valabile şi pentru PÎCCJ şi DIICOT. Prin urmare, aţi văzut că la un moment dat, ni s-a spus public de existenţa a 7-8 delegări, s-a revenit că sunt 20, am aflat apoi că sunt 28, am aflat că sunt 42 şi ca să clarificăm numărul procedurilor şi legalitatea celor delegaţi, am invitat conducerea Ministerului Public pentru discuţia de azi, o discuţie foarte deschisă, aplicată, utilă, am convenit ca periodic să avem astfel de dialoguri”, a declarat, marţi, ministrul Justiţiei.

Tudorel Toader a anunţat că se vor începe procedurile pentru ocuparea posturilor ocupate prin delegare momentan.

„Am solicitat ca fiecare dintre cele trei componente, PÎCCJ, DNA, DIICOT, să ne facă publice toate posturile care sunt vacante şi ocupate astăzi, la momentul la care vorbim, prin delegare şi imediat să declanşăm procedurile de ocupare a respectivelor posturi vacante, în condiţiile legii. Să nu mai avem post vacant ocupat prin decizia procurorului general, ci să avem unele ocupate prin procedură. Concluzia pe care eu o consider cea mai importantă e că vrem să punem capăt suspiciunilpr cu privire la delegări”, a completat Toader.

Citește și Petre Daea este ministru doar pentru porcii sănătoși. Pe cei bolnavi de pestă îi aruncă în curtea ANSVSA

Loading...
Comentarii