Cum a arătat traficul din București, după prima ninsoare din sezon. Gabriela Firea, împotriva șoferilor care ”folosesc mașina pe post de umbrelă”

Traficul din București a fost aproape paralizat ca urmare a ninsorii din noaptea de duminică. Spre dimineață, precipitațiile s-au transformat în lapoviță, iar mii de bucureșteni și-au luat mașinile pentru a merge la serviciu. Capriciile vremii s-au văzut imediat în aglomerația de pe marile bulevarde sau străzile din cartiere, care au devenit insuficiente pentru coloanele de mașini, după cum arată și hara Waze. Chiar primarul Gabriela Firea s-a declarat împotriva bucureștenilor care la primul semn de vreme rea, „folosesc mașina pe post de umbrelă'.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a convocat luni dimineață comandamentul de iarnă, și a explicat situația din București după ninsoarea de duminică noaptea.

S-a circulat mai dificil astăzi, am ținut legătura cu Brigada de Poliție Rutieră, cu poliția locală municipală și polițiile de sectoare încă de aseară. Într-adevăr, se adeverește acea vorbă că de câte ori este vreme rea ne luăm pe post de umbrelă mașina, ceea ce nu este un lucru bun', a spus Firea.

Dincolo de declarația ușor acidă a Gabrielei Firea, traficul a fost paralizat. Situația critică la orele dimineții în București a fost relevată și de aplicațiile de pe telefon conectate la serviciile Google Maps, cum este și aplicația folosită de mii de șoferi, Waze. Ecranul telefonului s-a înroșit pur și simplu din cauza blocajelor, aproape pe toate arterele Bucureștiului, iar șoferii supărați au început să posteze pe Facebook.


Citește și: VIDEO/ Daiana Anghel a renunțat la mașină și merge cu trenul prin țară. Fosta vedetă TV e femeie de afaceri


Mai multe articole