Turcan și Vâlceanu (PNL) au depus plângere penală pe numele lui Dragnea; Îl acuză că a refuzat convocarea unei sesiuni extraordinare privind protestul din 10 august și pesta porcină

Scandal de pomină la o ședință a PNL Vaslui

Liderul și viceliderul PNL Raluca Turcan, respectiv, Dan Vâlceanu, au făcut plângere penală pe numele lui Liviu Dragnea, pe care îl acuză că, în calitate sa de șef al Camerei Deputaților a refuzat convocarea unei sesiuni extraordinare privind tema protestului Diasporei, din 10 august, precum și situația pestei porcine din România.

La Parchetu linstanțe supreme s-a prezentat, miercuri, Dan Vâlceanu, a depus plângerea, iar la ieșirea din instituție a explicat că gestul lui Dragnea de a refuza convocarea acelei sesiuni extraordinare ar fi unul abuziv, pentru că ar fi încălcat o lege primară dar și Constituția României.

„Am decis depunerea unei plângeri penale împotriva preşedintelui Camerei Deputaţilor, domnul Liviu Dragnea, acuzaţia fiind de abuz în serviciu, pentru că trebuie să oprim abuzul care se întâmplă în Camera Deputaţilor, şi se întâmplă foarte frecvent.

(…) Aceste lucruri trebuie să se oprească. Camera Deputaţilor este o instituţie care face legi şi este culmea şi cred că este incredibil pentru cetăţeni să ştie că exact preşedintele acestei instituţii nu respectă legea', a explicat Vâlceanu.

113 deputați, la mâna lui Dragnea

„113 deputaţi au solicitat convocarea unei sesiuni extraordinare pentru discutarea unor subiecte urgente pentru România.

Este vorba despre evenimentele care au avut loc în 10 august şi situaţia creată de pesta porcină, pentru că domnului Dragnea şi PSD-ului nu le-au convenit aceste subiecte, pur şi simplu domnul Dragnea a refuzat convocarea acestei sesiuni extraordinare deşi toată procedura legală fusese indeplinită şi cei 113-114 deputaţi solicitaseră, conform legii şi regulamentelor, această sesiune extraordinară, formalitatea de a convoca Camera în sesiune extraordinară fiind atributul preşedintelui', a mai spus deputatul PNL.

Întrebat care este legea încălcată prin refuzul de a convoca sesiunea extraordinară, Vîlceanu a precizat că este vorba de Statutul senatorilor şi deputaţilor, dar şi Constituţia.

„Legea este în primul rând Statutul senatorilor şi deputaţilor, care prevede că regulamentul este obligatoriu să fie respectat de către senatori şi depuataţi. Şi, bineînţeles, Constituţia la articolul 66, Regulamentul, care este un act infraconstituţional, mai multe acte normative au fost încălcate', a precizat acesta.

Citește și Roxana Mărăcineanu, ministrul Sportului din Franța: „Nu am fost niciodată atât de emoționată ca atunci când am auzit imnul României la Olimpiadă'

Mai multe articole