Un bărbat prins beat la volan i-a dat mașina soției sale, deși aceasta nu avea permis. S-a întâmplat în Suceava

Un polițist din Dolj a murit după ce a intrat cu mașina într-un copac. Ploua abundent și se grăbea spre serviciu

Un bărbat prins beat la volan i-a dat mașina soției sale, deși aceasta nu avea permis. Femeia a fost oprită de polițiști și s-a ales cu dosar penal. Întâmplarea neobișnuită a avut loc în Suceava, în comuna Marginea.

Bărbatul prins la volan beat iși pierduse permisul de conducere încă din luna iulie, dar a șinut morțiș să aibă șofer, chiar și fără carnet. Așa că i-a încredințat mașina soției sale, pentru a-l duce unde avea nevoie chiar dacă știa că femeia nu are permis. Surprinzător este că femeia a acceptat, dar până la urmă a fost prinsă de polițiștii din localitatea Marginea

O patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control pe DC 41, din comuna Dornești, autoturismul condus de o localnică de 32 de ani, în care se afla ca pasager soţul acesteia, un bărbat de 36 de ani, din aceeași localitate. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că femeia nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto, relatează stiridinbucovina.ro.

Polițiștii au stabilit că autoturismul i-a fost încredințat femeii de soțul ei, căruia, la data de 17.06.2018, i-a fost reținut permisul de conducere auto ca urmare a săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice'.

Soții au acum dosare penale. Femeia de 32 de ani este cercetată sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere', iar bărbatul de 36 de ani sub aspectul comiterii infracțiunii de 'încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că nu posedă permis de conducere'.


Gabriela Firea, o nouă serie de atacuri la adresa lui Dragnea: „Nu i-a răspuns Corinei Creţu la telefon toată vara / Carmen Dan a fost prima pe lista lui Dragnea să fie prim-ministru'


Mai multe articole