MENIU CAUTĂ
01 Dec. 2016 12:00 , de Oana Stoica

Un iranian stabilit în Prahova vrea să devină român

Distribuie

Un iranian stabilit în Prahova vrea să devină român. E de peste 20 de ani în țara noastră, aici s-a îndrăgostit și tot aici și-a întemeiat o familie alături de o româncă. De Ziua Națională a României, e însă chinuit de dor. Nu poate să-și vadă fiica plecată să studieze în Anglia și, pentru ea, vrea neapărat să obțină cetățenia română.

Faceți cunoștință cu Reza Taheri sau Sebi, așa cum îl știu toți cei din Florești, județul Prahova. Iranianul s-a stabilit aici de vreo șapte ani, iar acum vrea să-și ia cetățenia română pentru fiica sa, Șeherezada. Tânăra a plecat la studii în Anglia, iar tatăl măcinat de dor nu poate să meargă s-o vadă.

„Când pleacă de lângă tine copilul e greu și încerci să fii cât mai mult în preajma lui. Eu însă nu pot intra în Anglia ca și cetățean iranian, pot doar dacă am buletin românesc', a povestit Sebi.

După mai bine de 23 de ani petrecuți în țara noastră, Reza Taheri spune că se simte român. Soția și cei doi copii ai săi sunt români, așa că iranianul Sebi și-a luat inima în dinți și a depus dosarul pentru a primi cetățenia română.

„Mi-au spus că durează până în șase luni să fiu chemat la examen. Și am foarte multe de învățat până atunci. Legislație românească, geografie, istorie, foarte multe lucruri pe care nici măcar un român adevărat nu le știe', spune râzând Sebi.

Iranianul știe să cânte imnul, nu să îl recite

La examenul pentru obținerea cetățeniei, o condiție obligatorie este să știe imnul României. Iranianul mărturisește că nu-l poate recita ca pe o poezie, ci îl poate doar cânta.

„Nu știu de ce nu pot! Chiar nu pot decât să-l scriu sau să-l cânt. Altfel îl uit. În fiecare seară, în loc de rugăciune, cânt imnul. Mai am de lucrat la el, dar până dau examenul mai este', ne-a declarat Sebi Taheri.

Sebi are 48 de ani și învață, pas cu pas, cum să devină român. Câteva ore pe zi studiază istoria, geografia și legislația românească. Îi este alături soția sa, Marina, care îl „meditează' intens. Reza Taheri are o poveste cu totul specială. De profesie inginer, bărbatul provine dintr-o familie înstărită din Iran. De cum a terminat facultatea, Reza a fost înrolat în armată și trimis pe front.

„Pentru că aveam facultate, am fost ofițer în armată. Cinci ani am făcut războiul. Și pentru că eram și sportiv de performanță, am ajuns în trupele speciale ale Iranului. Am fost și parașutist și scafandru, am făcut tot ce era mai periculos. De trei ori am fost rănit. Am și acum schije în corp de la explozii. Am stat în comă câteva săptămâni. Dar am scăpat cu viață', povestește iranianul.

În 1993 a ajuns în România, iar doi ani mai târziu s-a și stabilit aici. A început să facă afaceri și a cunoscut-o la București pe Marina, cea care îi este soție de aproape 20 de ani. Marina este tehnician dentar și a fost cucerită de farmecul iranianului. În 1997, Reza și Marina s-au căsătorit, iar, la puțin timp după, a venit pe lume fiica lor, Șeherezada.

Are o fermă cu animale din țări exotice

Cinci ani mai târziu a venit pe lune și Dani, băiețelul lor. Sebi a lăsat deoparte agitația Capitalei și, de șapte ani, s-a mutat împreună cu toată familia la Florești. Acolo, a ajuns întâmplător. A cumpărat teren și și-a construit o casă, dar și o fermă, așa cum visa.

Cu timpul, ferma a devenit vestită. Iranianul crește tot felul de animale rare. De la porci vietnamezi, capre din rasa Alpină Franceză, struți și rațe aduse din țări exotice sau șerpi și maimuțe.

Deși a aflat pe pielea sa cât de greu e să devii roman, Sebi nu renunță. Așteaptă nerăbdător răspunsul autorităților ca să susțină examenul pentru cetățenie.

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop, miercuri, 21 noiembrie. Racii sunt cuprinși de griji și gânduri negre
Loading...
Comentarii