MENIU CAUTĂ
30 Iul. 2018 07:53 , de Valentina Postelnicu

Un primar PNL îi cere Vioricăi Dăncilă să plece din funcția de premier, după gafele din ultima vreme:”Dănchill out! Luaţi o pauză, doamnă!

Distribuie

Un primar PNL îi cere Vioricăi Dăncilă să plece din funcția de premier, după gafele din ultima vreme:”Dănchill out! Luaţi o pauză, doamnă!, i-a transmis edilul din Alba Iulia șefei Executivului. Aceasta mai spune că în invitaţia oficială pentru 1 Decembrie, pe care va trebui să i-o trimită, din protocol, nu din convingere, o să-i roage pe colegi să ataşeze coordonate GPS pentru Alba Iulia. ”Să n-o pierdem pe la Blaj”, a mai comentat primarul liberal. 

'Dănchill out! Luaţi o pauză, doamnă! Ăsta e singurul gând care îmi vine în minte după prestaţiile halucinante ale prim-ministrei din ultima săptămână. Când nu te pricepi la nimic, ai măcar umbra de urmă de bun simţ să stai „la cutie'. Însă ea insistă să livreze gafă peste gafă, bulă după bulă, zi după zi. Că nu le nimereşte pe alea internaţionale, mai că am mai putea înţelege, că nu-i diplomat de carieră şi, până la urmă, până şi diplomatul, pentru ea nu-i decât o prăjitură, cel mult un tort. Dar când din haosul gândirii se nasc confuzii între Alba Iulia şi Blaj, intre 1848 şi 1918, doamna merită o pauză. Mare', a scris Mircea Hava, pe Facebook.

Liberalul mai spune că 'Dănciloza pare să fie cea mai recentă afecţiune guvernamentală', iar „dăncilul este noua unitate de măsură pentru minusul de cunoştinţe generale'.

Mircea Hava spune că  invitaţia oficială pentru 1 Decembrie va fi trimisă premierului din motive protocolare, nu din convingere, şi la va cere colegilor să ataşeze şi coordonatele GPS pentru ca premierul să găsească Alba Iulia.

'În invitaţia oficială pentru 1 Decembrie, pe care va trebui să i-o trimitem, din protocol, nu din convingere, o să-i rog pe colegi să ataşeze coordonate GPS pentru Alba Iulia. Să n-o pierdem pe la Blaj. E momentul pentru un concediu plăcut pe plajă, la Sinaia!', a mai spus acesta.

În final, Hava îi atrage atenția Vioricăi Dăncilă că Alba Iulia se scrie fără cratimă, greșeală care persistă și în varianta corectată a comunicatului de pe site-ul Guvernului.

Premierul Viorica Dăncilă a transmis în mesajul de Ziua Imnului Național că imnul 'i-a mobilizat pe cei care, la 1 decembrie 1918, s-au adunat pe Câmpia Libertăţii de la Alba-Iulia', dar, de fapt, evenimentul s-a petrecut pe Câmpul lui Horea din Alba Iulia, în timp ce Câmpia Libertăţii se află la Blaj. Evenimentul este legat de momentul 1848, când s-a strigat 'Noi vrem să ne unim cu țara!'.

A fost ultima gafă a șefei Executivului, după seria de greșeli din turneul pe care l-a efectuat la sfârșitul săptămânii trecute, în Balcanii de Vest.

În prima zi a turneului, miercuri, Viorica Dăncilă a încurcat capitalele. Aflată în vizită la Podgorica, în Muntenegru, a afirmat în cadrul declarațiilor comune cu premierul acestei țări că este în Priștina, din Kosovo, stat pe care țara noastră nu îl recunoaște oficial.

Viorica Dăncilă a făcut gafa în cadrul declaraţiilor comune susţinute la finalul întrevederii cu omologul muntenegrean, Duško Marković.

Ulterior, ajunsă în Macedonia, premierul Viorica Dăncilă a continuat seria de gafe.

'Mă bucur să fiu astăzi la Skopje, ca primul prim-ministru care vizitează Macedonia', a spus șefa Executivului, în cadrul declarațiilor comune de presă cu prim-ministrul macedonean, Zoran Zaev. În plus, aceasta i-a numit pe cetățenii din Macedonia 'macedoni', termenul corect fiind 'macedoneni'.

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Constantin Cotimanis pregătește o emisiune culinară
Loading...
Comentarii