Un român se numără printre marinarii răpiți de pirați în Nigeria, pe o navă elvețiană. MAE a activat celula de criză

Un marinar român a fost răpit alături de alți 11 membri ai echipajului unei nave elvețiene atacate de pirați în apele Nigeriei, a anunțat Ministerul de Externe de la Berna. Presa informează că 12 din cei 19 membri ai echipajului au fost răpiţi, citează Agerpres agențiile de presă internaționale.

UPDATE 23.24: Ministerul Afacerilor Externe a transmis că urmărește cazul prin intermediul Ambasadei de la Berna și a celei din Abuja.

„Reprezentanții celor două misiuni diplomatice au întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale în vederea obținerii unor informații cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele afectate. Din informațiile obținute de la autoritățile elvețiene, s-a confirmat faptul că printre membrii echipajului răpiți se află și un cetățean român.

Ambasada României la Berna menține legătura permanentă cu Celula de Criză a MAE elvețian, iar Ambasada României la Abuja cu autoritățile nigeriene competente pentru alte informații de interes în vederea soluționării cazului.

Totodată, din dispoziția ministrului afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a fost activată Celula de Criză a MAE', se arată într-un răspuns transmis de MAE pentru Libertatea.


Autoritatea maritimă din Nigeria a precizat naţionalităţile marinarilor răpiţi: şapte sunt sunt din Filipine şi câte unul din Slovenia, Ucraina, România, Croaţia, respectiv Bosnia-Herţegovina.

MAE elvețian a transmis un comunicat în care anunță că a fost „informat de atacul asupra navei Glarus, sub pavilion elveţian, în drum de-a lungul coastelor nigeriene' și transmite că sunt în contact cu armatorul.

Conform presei elveţiene, nava transporta grâu de la Lagos la Port Harcourt, în sudul Nigeriei.

Anul trecut, în apele nigeriene au fost luaţi ostatici 65 de membri ai echipajelor unor nave, în zece acte de piraterie.

Foto: www.fleetmon.com


Citește și: Carmen Rădulescu spune adevărul despre invidia din lumea muzicii: „Prietenia, în meseria asta, e o poveste cu… a fost odată'


Mai multe articole