MENIU CAUTĂ
15 Dec. 2015 08:06 , de Madalina Ciodaru Burada

UPDATE | INCENDIUL DIN COLECTIV. Bilanțul deceselor a ajuns la 63. 33 pacienți internați încă | FOTO&VIDEO

Distribuie

UPDATE 21.12: Bilanțul tragic al deceselor în incendiul din clubul Colectiv a ajuns la 63 de persoane. Un bărbat care fusese transferat de la Spitalul Floreasca într-o clinică din Marea Britanie a pierdut lupta.
UPDATE 15.12, ora 10:06 Tânăra care a pierdut lupta cu moartea avea 26 de ani şi era internată la Spitalul de Arşi din Bucureşti. Aceasta avea arsuri pe 30% din suprafaţa corpului, precum şi arsuri ale căilor respiratorii.
În spitalele din România mai sunt internaţi 18 pacienţi, dinrte care trei sunt în stare critică - doi la Spitalul Floreasca şi unul la Institutul C.C. Iliescu.
În străinătate mai sunt internaţi 21 de pacienţi.
UPDATE 15.12, ora 09:51 Marți dimineață, o altă persoană a încetat din viață, la Spitalul de Arși. Bilanțul deceselor a ajuns, astfel, la 62.
UPDATE 13.12, ora 23:30 Bilanţul victimelor a ajuns la 61, după ce o tânără, înternată la o clinică din Germania, a murit pe 13 decembrie.
UPDATE 30.11, ora 13.24 Un rănit în clubul Colectiv, transportat cu avionul în Austria. Mai multe detalii aici
UPDATE 26.11 ora 12.49 Vești bune despre Andrei Găluț, solistul Goodbye to Gravity: a vorbit cu mama lui. Mai multe detalii, aici
UPDATE 25.11 ora 11:33 Ministerul Sănătății a anunțat că miercuri mai, în spitalele bucureștene mai sunt 38 de răniți în Colectiv, dintre care 6, în stare critică.
Pacienții de la fiecare spital din București:

  • Spitalul de Arși: 11
  • Spitalul Bagdasar Arseni : 9
  • Grigore Alexandrescu: 4
  • Militar Central:4
  • Elias: 3
  • Floreasca: 3
  • Spitalul Universitar: 2
  • Dimitrie Gerota: 1
  • CC Iliescu: 1

„Până în prezent au fost externate 43 de persoane care au primit îngrijiri medicale în unitățile sanitare din țară”, precizează Ministerul Sănătății.
39 de pacienți se află în străinătăte. Potrivit centralizatorului, în Austria au fost transferate patru persoane, s-a înregistrat un deces, iar trei persoane se află în stare stabilă. În Belgia, opt persoane se află în stare stabilă, dintre care cinci cu progrese punctuale, în Olanda, din cei opt pacienți transferați, șase sunt în stare stabilă iar doi au decedat, în Franța a fost făcut un transfer care s-a soldat cu decesul pacientului.
De asemenea, în Germania au fost transferate cinci persoane, fiind înregistrate două decese, în Marea Britanie, din cei nouă pacienți transferați, șase sunt în stare stabilă, iar trei au decedat. În Norvegia se mai află o persoană în stare stabilă, în Israel, din cei trei pacienți transferați doi sunt în stare stabilă iar un altul a murit.
UPDATE 22.11 ora 13:33 Încă o victimă a incendiului din Colectiv a murit, duminică. Pacientul era internat în Viena. Numărul deceselor a ajuns la 60.

UPDATE 21.11 ora 10:17 Un tânăr de 22 de ani a încetat din viaţă, la Spitalul Sfântul Ioan din Capitală. Numărul victimelor de la Colectiv ajunge la 59. Sâmbătă dimineață, mai erau internați 43 de răniţi, 10 în stare critică şi gravă. 22 sunt internaţi în străinătate.
UPDATE 20.11 ora 10:05 Încă o persoană rănită în clubul Colectiv a decedat. Este vorba despre o fată care fusese transferată la un spital din Germania. Numărul deceselor ajunge la 58.

UPDATE 19.11 ora 15:40 Încă un rănit a decedat joi. Acesta era internat la Spitalul Arși. Numărul victimelor din Colectiv ajunge astfel la 57.
UPDATE 19.11, ora 12:38 Potrivit Ministerului Sănătății, dintre cei 45 de pacienți internați în spitalele din București, 12 sunt în stare critică și gravă, iar restul de 33 în stare stabilă.
UPDATE 18.11, ora 14.18 Doi răniți de la Spitalul Sf. Ioan au fost transferați la Spitalul de Arși.
UPDATE 17.11, ora 14.11 Opt răniți în stare critică și încă cinci în stare gravă se află în spitalele bucureștene
Potrivit acestuia, alți 37 de pacienți sunt în stare stabilă.
Dintre cei opt în stare critică, trei sunt la Spitalul Floreasca, unul la Spitalul Elias, unul la institutul C.C Iliescu, doi la Spitalul Sfântul Ioan și unul la Spitalul de Arși.
„50 de pacienți răniți în Colectiv sunt internați în spitale din România, iar alți 30 sunt transferați la unități medicale din străinătate. 56 de persoane au decedat”, a spus Cîmpeanu.
UPDATE 16.11, ora 9:45: Luni dimineață autoritățile au anunțat că o pacientă de la Spitalul Sfântul Ioan a încetat din viață. Astfel, bilanțul morților a ajuns 56. Tânăra care a murit în această dimineață se numește Ioana Geambaşu și avea 18 ani.
UPDATE 15.11, ora 16.27 62 de persoane rănite în incendiul de la Colectiv mai sunt internate în spitalele bucureștene, dintre acestea 14 fiind în stare critică și gravă, potrivit unui centralizator al Ministerului Sănătății.
UPDATE 14.11 ora 22:00 Ministerul Sănătăţii anunţă că sâmbătă în spitalele din Capitală mai sunt internate 56 de persoane, rănite în incendiul din Colectiv, 13 dintre ele fiind în stare citică şi gravă, un alt pacient fiind transferat,vineri, la spitalul AKH din Viena.
UPDATE 13.11 ora 14.04 Din păcate, bilanţul tragediei inimaginabile de la Colectiv ajunge la 55 de morţi. O tânără, în vârstă de 29 de ani, care fusese transportată în Germania a încetat din viaţă.
UPDATE 13.11 ora 12.00 O altă persoană rănită grav în incendiul din Clubul Colectiv ar putea fi transferată, zilele următoare, la un spital din străinătate. Şi tot zilele următoare, câţiva dintre răniţi ar putea fi externaţi.
Iată care este starea persoanelor internate în spitalele din Bucureşti.
La spitalul Sfântul Ioan mai sunt internaţi trei oameni, toţi în stare gravă, la Terapie Intensivă.
La Spitalul de Arşi, o pacientă rămâne intubată, iar alte două persoane, rănite grav, au o evoluţie bună. „14 raniti sunt internati in total la Spitalul de Arsi, dintre acestia 11 se afla internati pe sectie cu evolutie buna, 2 in stare grava, care incet-incet merg spre bine. O pacienta este in stare critica, dar stabilizata, in continuare intubata”, a declarat purtatorul de cuvant al unitatii medicale, Adrian Stanculea.
La spitalul Bagdasar Arseni patru răniţi rămân internaţi la Terapie Intensivă. Doi dintre aceştia sunt în stare gravă, iar ceilalţi una ameliorată.
UPDATE 12.11 ora 17:09 Bogdan Claudiu Istrate este victima cu numărul 54. Tânărul de 22 de ani a murit joi după-amiază. Acesta era în stare critică, având arsuri pe mai mult de jumătate din suprafața corpului.
UPDATE 12.11 ora 16:55 Încă o persoană rănită în Colectiv și-a pierdut viața. Bilanțul a ajuns la 54, după ce unul dintre răniții aflați în stare gravă a murit la Spitalul Bagdasar Arseni. Este vorba despre un tânăr de 22 de ani. La Bagdasar Arseni mai sunt internaţi încă doi pacienţi în bastare critică.
UPDATE 12.11 ora 16:38 Ministerul Sănătăţii informează că, până joi dimineaţă, în unităţile sanitare din România au rămas internate un număr de 67 de persoane, dintre care 15 în stare critică şi gravă.
Spitalul Elias: Şase pacienţi internaţi, dintre care trei la Terapie Intensivă, unul în stare gravă
Spitalul Floreasca: Trei pacienţi sunt în continuare la Terapie Intensivă, în stare gravă
UPDATE 12.11 ora 8:08 – Doi pacienți internați la Spitalul Floreasca din Capitală au încetat din viață. Numărul deceselor în urma tragediei de la Colectiv se ridică la 53.
UPDATE 11.11 ora 21:09 Încă o persoană a decedat miercuri seară. Este vorba despre Alex Pascu, basistul trupei Goodbye to Gravity, care fusese transportat în aceeași zi, la un spital din Franța. El a suferit un stop cardio-respirator și a murit pe aeroport, la scurt timp de la aterizare. Bilanțul negru a ajuns la 51 de morți.
UPDATE 11.11 ora 18:32 Ministerul Sănătăţii informează că, miercuri, în spitalele din Capitală mai sunt internate 71 dintre victimele incendiului din Colectiv, dintre care 17 în stare critică şi gravă.
UPDATE 11.11 ora 8:42 – Încă un deces în cazul colectiv. Numărul celor care și-au pierdut viața în incendiul devastator din noaptea de 30 octombrie se ridică la 50. Pacientul care a încetat din viață fusese transferat în Marea Britanie.
UPDATE 10.11 ora 23:00 Încă un deces în cazul Colectiv. Un pacient care fusese transferat la o clinică din Liverpool, cu arsuri pe 60% din suprafaţa corpului, a murit marţi seara.

UPDATE 10.11 ora 19.26 Doi pacienţi răniţi în incendiul din Colectiv, transferaţi la un spital din Germania
Doi pacienţi răniţi în incendiul din Colectiv vor fi transferaţi, marţi seară, la o unitate medicală din Germania, unde vor fi transportaţi cu o aeronavă Spartan a Forţelor Aeriene.
UPDATE 10.11 ora 13.45 Starea victimelor de la Colectiv. Mai sunt 76 de răniţi în spitale, 24 în stare critică şi gravă. 30 de pacienţi sunt în spitale din afara ţării.
Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii (MS), marţi dimineaţă erau internaţi în spitale din Capitală 76 de răniţi, dintre care la Spitalul de Arşi 15 pacienţi, la Spitalul „Bagdasar-Arseni” – 15, la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” – 6, la Spitalul „Sfântul Ioan” – 5, la Spitalul Elias – 7, la Spitalul Militar Central – 7, la Spitalul „Sfântul Pantelimon” – 2, la Spitalul Floreasca – 6, la Spitalul Universitar de Urgenţă – 8, la Spitalul Gerota – 3 (un pacient a revenit în 5 noiembrie pentru că nu se simţea bine), la Spitalul SRI „Agrippa Ionescu” – 2.
Alţi 34 de răniţi în incendiul din Colectiv au fost transferaţi în unităţi sanitare din străinătate, dintre care patru au decedat.
Datele pentru fiecare unitate sanitară din ţară:
Spitalul de Arşi – 15 pacienţi internaţi
Spitalul Bagdasar Arseni – 15 pacienţi internaţi
Spitalul Grigore Alexandrescu – 6 pacienţi internaţi
Spitalul Sfântul Ioan – 5 pacienţi internaţi
Spitalul Elias – 7 pacienţi internaţi
Spitalul Militar Central – 7 pacienţi internaţi
Spitalul Sfântul Pantelimon – 2 pacienţi internaţi
Spitalul de Urgenţă din Bucureşti – 6 pacienţi internaţi
Spitalul Universitar – 8 pacienţi internaţi
Spitalul Dimitrie Gerota – 3 pacienţi internaţi
Spitalul Agrippa Ionescu – 2 pacienţi internaţi
Pacienţi transferaţi în unităţi sanitare din afara ţării:
Austria – 2 persoane în stare stabilă
Belgia – 8 persoane în stare stabila
Olanda – 8 persoane, din care 2 decese şi 6 persoane în stare stabila
Germania – 2 persoane care au plecat pe cont propriu  şi sunt în curs de stabilire a locaţiilor în care se află
Marea Britanie – 9 persoane, din care 1 deces şi alte 8 persoane în proces de evaluare medicala
Norvegia – 1 persoană stabila
Israel – 3 persoane, din care 1 deces, o persoană în stare stabila şi 1 persoană în stare instabilă
Elveţia – 1 pacient
UPDATE 10.11 ora 10.45 – Tânărul care a murit azi-noapte, în Birmingham, este Tudor Golu, solistul de la Axial Lead.
UPDATE 10.11 ora 9:00 Un tânăr rănit grav în incendiul din clubul Colectiv, care fusese transferat săptămâna trecută la un spital din Birmingham, a murit marți dimineața. Bilanțul decedaților a ajuns la 48 de morți.
UPDATE 9.11 ora 20.27 Numele tânărului care a murit, în această seară, este Liviu Zaharescu.

„Draga Liviu! Suntem onorati ca am putut fi prietenii tai! Ne vom gandi intotdeauna la tine! Rest in peace, lumina buna si nu te vom uita niciodata! Sincere condoleante familiei! VA RUGAM MULT CA ASTAZI SA NU DERANJATI FAMILIA LUI IN NICIUN FEL”, au postat colegii lui Liviu pe o reţea de socializare.
UPDATE 9.11 ora 20.12 71 de răniţi se află, în continuare, în spitalele din Bucureşti, după incendiul din clubul Colectiv. 21 sunt în stare critică şi gravă. 29 dintre răniţii aflaţi în stare gravă sunt trataţi acum în străinătate, în clinici specializate din Olanda, Belgia, Israel, Germania, Austria, Anglia şi Norvegia.
UPDATE 9.11 ora 19.51 Este vorba despre un bărbat aflat la Terapie Intensivă. „A murit pacientul care era în starea cea mai gravă dintre toți”, a confirmat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Spitalului de Arși, medicul Adrian Stănculea,  despre decesul din această seară.
UPDATE 9.11 ora 19.34 Moartea nu ne ocoleşte nici în această seară. Încă un rănit internat la Spitalul de Arşi după tragedia din clubul Colectiv a murit. Bilanţul cutremurător al incendiului a ajuns astfel la 47 de morţi.
UPDATE 9.11 ora 16.58 – ANTONINA RADU şi GEORGE MATEI, angajaţii ISU care au verificat Club Colectiv, au fost REŢINUŢI. Sunt descinderi şi la Poliţia Locală sector 4. Află mai multe informații, aici
UPDATE 9.11 ora 14.59 Spitalul Elias mai are internate şapte persoane rănite în incendiul din Colectiv, patru sunt la secţia de Terapie Intensivă, dintre care doi în stare gravă, intubaţi şi ventilaţi mecanic, a declarat, luni, managerul unităţii sanitare, profesor dr. Doina Dimulescu.
UPDATE 9.11 ora 14.39 Spitalul de Arși: Trei răniți în incendiul din club Colectiv — în continuare în stare critică
„Cei trei în stare critică sunt diferiți ca evoluție, unul este foarte, foarte, foarte grav, un altul mediu, unul sperăm să se îndrepte spre stadiul acela de bolnav grav, nu atât de critic, dar mai vedem. Alți doi pacienți sunt în stare gravă. Sperăm ca evoluția celor doi bolnavi să fie bună. Par a se îndreptat spre bine. Mai au niște etape de trecu, nu neapărat operatorii, cât de îngrijire de terapie intensivă, sperăm că va fi bine”, a precizat medicul.
El a spus că este posibil ca în cursul zilei de luni o echipă de medici din străinătate să vină la Spitalul de Arși.
UPDATE 9.11 ORA 13.30 Cei doi pacienți de la Spitalul SRI au o stare generală bună; au fost scoși de la Terapie Intensivă
Cei doi pacienți internați la Spitalul SRI au fost transferați luni de la Terapie Intensivă în Secția de chirurgie plastică și reparatorie, prezentând o stare generală bună.
„Cei doi pacienți români, cu vârste de 30, respectiv 44 de ani, au o stare generală bună și sunt stabili hemodinamic și respirator. Evoluția în cazul celor doi este favorabilă. Astăzi au fost transferați de la Terapie Intensivă în Secția de chirurgie plastică și reparatorie”, a precizat SRI pe pagina de Facebook.
UPDATE 9.11 ora 13.03 Starea victimelor de la Colectiv – 83 de răniţi, încă internaţi în Bucureşti. 15 sunt în stare critică, 6 în stare gravă. Cei 10 răniţi transferaţi duminică au ajuns cu bine în Marea Britanie şi Norvegia
UPDATE 9.11 ora 12.09 Familiile victimelor incendiului din Colectiv internate în România vor primi 6.000 de lei pe lună din fondul de rezervă al Guvernului, în timp ce familiile celor internaţi în străinătate vor primi suma de 7.500 de euro lunar.
UPDATE 9.11 ora 10.45 Teodora Maftei se afla la concert în calitate de fotograf oficial al trupei Goodbye to Gravity. Timp de 10 zile, tânăra de 36 de ani s-a zbătut între viață și moarte, iar astăzi organismul acesteia a cedat. Teodora este victima cu numărul 46.
UPDATE 8.11 ora 20.20: Președintele Klaus Iohannis a ajuns, așa cum a promis, în Piața Universității în cea de-a șasea zi de proteste. Șeful statului a reușit să schimbe câteva vorbe cu cei prezenți, în ciuda haosului creat. Mulţi oameni din piaţă i-au mulţumit că a venit, în timp ce din mulţime s-au auzit şi huiduieli şi scandări „Ruşine, ruşine!” sau „Demisia” şi „Nu vă vrem”.
UPDATE 8.11 ora 18.00- Toboșarul formației Goodbye to Gravity Bogdan Enache, care trebuia să fie astăzi transportat în Elveția, a murit în avion. Numărul morților a ajuns la 45.
UPDATE 8.11 – 16.40 – Numărul pacienților în stare critică și gravă depășește 30, spune ministrul Nicolae Bănicioiu
UPDATE 8.11 – 13.00 – Mai mulți preoți au oficiat, duminică, slujba de pomenire de 9 zile a tinerilor care au murit în noaptea de vineri spre sâmbătă, în urma incendiului din clubul Colectiv. Tinerii care au murit în incendiul din Colectiv au fost ridicați, de biserică, la rangul de eroi. S-a cântat Imnul Eroilor, iar tinerii vor fi pomeniți mereu la slujba ținute la Înălțarea Domnului.

UPDATE 8.11 – 12.15 – Starea răniților din Colectiv, pe spitale. CITEȘTE AICI
UPDATE 8.11 – 11.00 – Numărul morților a ajuns la 44, după ce a mai murit o persoană internată la Spitalul de Arși. Este vorba despre Matei Dan Alexandru, de 22 de ani.
UPDATE 8.11 – 8.30 – Numărul morților a ajuns la 43. Au mai murit două persoane, la Floreasca. Este vorba despre Alexandra Rădulescu, 26 de ani, şi un cetăţean turc.
Află cine au fost cei doi. Alexandra Rădulescu era barmaniță în Colectiv. Povestea ei, aici. Cetățeanul turc este Ayberk Manci, un student în vârstă de 20 de ani, venit în România cu programul Erasmus. Povestea lui, aici.
UPDATE 7.11 – 20:40: Două persoane au mai murit în jurul orei 20.00, la distanță de câteva minute, una la spitalul BBagdasar Arseni, cealaltă la Floreasca. Numărul morților a ajuns la 41.
UPDATE 7.11 – 20.30 – Fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu Piedone a fost reținut pentru 30 de zile. Mai multe, aici
UPDATE 7.11 – 18.35 – Pirotehnistul care a pornit artificiile de la clubul Colectiv a fost reţinut. Marian Moise este cel care s-a ocupat de administrarea materialelor pirotehnice.

UPDATE 7.11 – 17.30 – Andre Rieu, artistul care are sute de mii de fani în România, a venit la noi în țară pentru a fi alături de familiile victimelor din clubul Colectiv. Vezi aici ce a declarat acesta

UPDATE 7.11 – 15.20 – Numărul morților în urma incendiului din Colectiv a ajuns la 39, după ce un alt tânăr și-a dat suflarea la Spitalul de Arși. Victima fusese mutată acolo de la Spitalul Pantelimon.

UPDATE 7.11 – 15.00 – 107 tineri răniți în incendiul din clubul Colectiv se mai află internați acum, dintre care 48 sunt în stare critică și gravă.
UPDATE 7.11 – 14.30 – Andrei Găluț, solistul trupei Goodbye to Gravity, care avvea concert în Colectiv în vinerea fatidică, și iubita lui au fost transportați în Olanda. Potrivit primelor informații, cei odi se află în stare stabilă. Găluț a fost băgat în operație. Mai multe info, aici.
UPDATE 7.11 – 12.00 – Alți doi răniți, un român și un italian, care se aflau în Rotterdam, au murit. Starea lor s-a înrăutățit după ce au ajuns acolo. Numărul morților a ajuns la 38.
Tânărul care a murit în spital în Olanda era Florin Cristian Popescu, bodyguardul de la Colectiv, care a salvat 15 oameni din incendiu. Mama acestuia a murit acum 5 luni, iar zilele trecute, în timp ce el se lupta pentru viață, casa i-a fost jefuită. Află povestea bodyguardului-erou, aici.

ULTIMELE imagini filmate în Clubul Colectiv! Vlad și Mihai de la 'Goodbye to Gravity', cea din urmă apariție pe scenă | VIDEO

 
UPDATE 7.11 – 11.50 – Un al tânăr a murit, la Spitalul Floreasca. Numărul morților a ajuns la 36.

UPDATE 7.11 – 11.00 – Încă un tânăr a murit la Spitalul Universitar. Bărbatul avea 30 de ani și nu a decedat din cauza arsurilor, ci din cauza substanțelor toxice inhalate.
UPDATE 7.11 – 10.00 2 dintre răniții din Colectiv au murit, sâmbătă dimineața, la Spitalul de Arși. Cei doi se aflau în comă indusă. Numărul celor decedați a ajuns astfel la 34.

Tragedia de la COLECTIV. 17 răniți transportați în Olanda și Belgia, cu avioane militare | FOTO
'Din păcate numărul deceselor o să mai crească pentru că sunt unii care nu sunt trecuți de faza de pericol', a declarat Raed Arafat, la Antena 3.
Cei doi care au murit sunt Daniel Ciobanu (39 ani), bărbatul pentru care Gigi Becali a donat 70.000 de euro ca să fie transferat la un spital în străinăte şi Ionuţ Popescu (32 ani), din Focșani. Mai multe, aici
UPDATE 7.11 – 9.45 – Opt răniţi în incendiul de la clubul Colectiv au fost transferaţi azi-noapte, cu o aeronavă militară, în spitale din Olanda. Alţi opt vor fi trataţi la Spitalul Militar de la Bruxelles. Urmează ca alții să fie transferați în Austria și Germania.


UPDATE 6.11 – 11.36 127 de răniți în incendiul de vinerea trecută de la clubul Colectiv sunt în continuare internați, 65 dintre ei fiind în stare critică și gravă, a anunțat vineri dimineață ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu. El a precizat că în acest moment este „un număr mai mare de bolnavi stabilizați”, iar situația a evoluat mai bine în ultimele două zile.

 


UPDATE 5.11 – 16.38 Victima cu numărul 31 a fost identificată

Tânărul care a murit luni, la Spitalul de Arși, a fost identificat. Este vorba despre Costel Carlicean, căruia amicii îi spuneau Stish. Mai multe despre el, aici.

UPDATE 5.11 – 12.07 Spitalul SRI: Cei doi cetățeni spanioli răniți la Colectiv vor fi externați

Cei doi cetățeni spanioli internați la Spitalul SRI „Dr. Agrippa Ionescu” în urma incendiului din clubul Colectiv vor fi externați joi, conform unei informații publicate pe pagina de Facebook a SRI.

„Ei au fost internați pe 30 octombrie și au beneficiat atât de tratament medical de specialitate, cât și de consiliere psihologică adecvată. Mai sunt internați patru pacienți, doi în stare critică și doi cu o evoluție pozitivă, stabili”, menționează sursa citată.

UPDATE 5.11 – 12.05 – Spitalul Militar: Doi răniți în Colectiv — în stare critică; patru în stare gravă

Doi răniți în incendiul din clubul Colectiv sunt în stare critică, iar alți patru în stare gravă, a declarat joi comandantul Spitalul Universitar de urgență Militar Central „Dr Carol Davila”, Florentina Ioniță Radu.

„Doi pacienți au o stare critică și foarte gravă. Unul dintre ei este intubat, la al doilea pacient o să folosim sistemul de oxigenare extra-corporală. Sunt patru pacienți în Terapie Intensivă cu stare generală gravă, doi pacienți stabili în Terapie Intensivă, patru pacienți pe Secția de arși. În continuare tot 12 pacienți. Ieri s-au realizat trei grefe de piele. Evoluția lor a fost bună. A început deja grefarea pentru următorii trei pacienți. S-au realizat pansamente la pacienți tot în sala de operație, cărora trebuie să li se facă doar pansamente. Starea generală a celor care sunt pe secție și a doi dintre pacienții din Terapie Intensivă este una bună. Psihicul lor este relativ bun”, a afirmat medicul.

Florentina Ioniță Radu a precizat că pacientul care nu știa că are iubita moartă a aflat miercuri seară acest lucru, suferind un șoc. „A fost un șoc, dar a trecut să sperăm bine peste el, se află sub supravegherea atentă a psihologilor noștri și membri ai familiei au fost lăsați să intre. Am ales ca cea mai corectă variantă să îi spună familia”, a adăugat aceasta.

UPDATE 11.39 5.11 – Solistul trupei Goodbye to Gravity, Andrei Găluţ, se află, în continuare, în stare critică, la Spitalul Floreasca.

Mai multe AICI

UPDATE 5.11 – 11.18 Stare staționară a răniților de la Colectiv internați la spitalele de Copii, Bagdasar Arseni, Sf. Pantelimon și Sf. Ioan.

Starea celor 21 de pacienți internați la Spitalul Bagdasar Arseni este staționară, după cum a declarat medicul Florin Bica, purtător de cuvânt.

„Nu s-a schimbat nimic. În primul rând, nu s-a schimbat nimic în rău. Situația rămâne staționară. De ieri au început grefările cu piele. Sunt internați 21 de pacienți, dintre aceștia șase pe secție, 15 în reanimare”, a afirmat Bica.

La rândul său, medicul Carmen Giuglea de la Spitalul Sfântul Ioan a informat că și starea pacienților din această unitate medicală este una staționară, nefiind externat niciun rănit.

Miercuri se aflau la Sfântul Ioan cinci răniți în stare gravă, iar alți doi cu o stare generală bună.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii Grigore Alexandrescu, Raluca Alexandru, a afirmat că nu a apărut nicio modificare în ceea ce privește starea de sănătate a pacienților internați. „Au fost trei pacienți operați. Doi pacienți sunt intubați în stare mai gravă și fata care este doar la pansament. În total șase pacienți. Doi în stare critică”, a susținut medicul.

Managerul Spitalului Sfântul Pantelimon, Gheorghe Popescu, a declarat pentru Agerpres că doi pacienți sunt în continuare în stare critică, iar alți doi în stare bună.

„Au fost grefe puse, auto-grefe. Au venit doi medici de la Spitalul de Arși, un medic estetician de la Spitalul de Urgență Floreasca. Doi pacienți sunt în stare critică, doi stare bună, merg excelent pentru că nu au avut afecțiuni pulmonare în urma incendiului”, a explicat managerul.


UPDATE 15.37 Pacienta de la Spitalul de Arşi care va fi transferată în Israel este Teodora Maftei, fotograf şi editor la PRO TV.

Mai multe amănunte despre starea Teodorei găsiţi AICI

UPDATE 15.27  Spitalul de Arși: Numărul pacienților critici a rămas același; unul va fi transferat în Israel

13 pacienți internați la Spitalul de Arși în urma incendiului de la clubul Colectiv sunt în stare critică și gravă, unul dintre aceștia urmând să fie transferat la o unitate medicală în Israel, a declarat pentru Agerpres directorul medical Cristian Nițescu.

„Avem internați 26 de pacienți. Unul dintre pacienți, este vorba de o doamnă, va pleca în Israel la ora 18,00. Este operată pe cord de șapte ori înainte de eveniment, cu probleme complexe”, a afirmat Nițescu.

El a spus că miercuri un singur pacient a suferit o intervenție chirurgicală, restul fiind deja operați luni și marți. „Sunt câțiva pacienți care nu au nevoie momentan de operații”, a precizat directorul medical.

UPDATE ORA 14.15 Spitalul Sf. Ioan: 5 pacienți în stare gravă, doi cu stare generală bună

Cinci răniți în urma incendiului din club Colectiv, care se află internați la Spitalul „Sf. Ioan”, sunt în stare gravă, iar ceilalți doi prezintă o stare generală bună, a declarat miercuri pentru Agerpres șeful Secției de Terapie Intensivă, Carmen Giuglea.

UPDATE ORA 13.30 Cei doi spanioli răniți în incendiul de la Colectiv, evoluție favorabilă

UPDATE 13.01 Bănicioiu: Facem tot ce e posibil pentru ca răniții să fie tratați în cel mai profesionist mod

UPDATE 12.10 Primarul Piedone și-a dat demisia

UPDATE 11.53 Bănicioiu: Voi coordona situația răniților din clubul Colectiv până la venirea unui nou ministru

UPDATE 11.49 Spitalul Militar: Starea a șase răniți de la Colectiv aflați la Terapie Intensivă rămâne critică

Starea a șase răniți din clubul Colectiv din cei opt internați la Terapie Intensivă la Spitalul Militar rămâne critică, a declarat miercuri comandantul instituției medicale, Florentina Ioniță Radu.

UPDATE 11.47 Spitalul Elias: Răniții din Colectiv aflați la Terapie Intensivă — prognostic rezervat

Complexitatea lezională a celor 10 răniți din clubul Colectiv internați în Secția Terapie Intensivă a Spitalului Elias face ca prognosticul să fie unul rezervat, precizează un comunicat de presă al unității medicale.

„În Spitalul Elias continuă să fie internați 14 pacienți: 10 se află în secția Terapie Intensivă, 4 în secția Chirurgie Generală. Din cei 10 pacienți aflați în Terapie Intensivă, 2 continuă să fie intubați și ventilați mecanic, iar un altul a prezentat peste noapte o deteriorare a performanțelor respiratorii, necesitând din nou asistarea ventilației”, se arată în comunicat.

UPDATE 11.37  Dragnea: Câți lideri europeni ar trebui să demisioneze pentru ca Piedone să-și depună mandatul?

UPDATE 10.35 PREMIERUL VICTOR PONTA ŞI-A DEPUS MANDATUL, ALĂTURI DE ÎNTREGUL GUVERN, după protestul #Colectiv de aseară.

VICTOR PONTA ȘI-A DAT DEMISIA, alături de întregul GUVERN

UPDATE 10.30 Bănicioiu: Mai sunt 133 de răniți internați în spitale

Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a anunțat miercuri că în spitalele din București mai sunt internați 133 de răniți în incendiul de la clubul Colectiv.

„133 de răniți sunt astăzi, a mai fost externat un pacient. Din cei 133, peste 80 sunt în stare critică și gravă”, a afirmat demnitarul.

UPDATE 09.01 TRAGEDIA din Colectiv a ajuns până la Papa Francisc. Ce le-a transmis românilor Suveranul Pontif

Mai multe AICI

UPDATE 08.48 În timp ce 32.000 de oameni îi cereau demisia, Piedone anunţa că le face monument funerar morţilor din Colectiv

Primarul Sectorului 4 al Capitalei, Cristian Popescu Piedone, a anunţat, marţi seară, în timp ce oamenii îi cereau demisia în Piaţa Universităţii, pentru tragedia din Clubul Colectiv, că în rondul din zona localului va fi ridicat un monument în memoria victimelor – 'monumentul celor fără de vină'.


UPDATE 01.17: Zecile de mii de oameni ieșiți în stradă susțin că protestul din această seară nu va fi unic. Ei spun că vor continua până în momentul în care vor observa o schimbare.

UPDATE 23.30: Potrivit ultimelor estimări se pare că în total au fost aproximativ 32.000 de persoane. În drumul lor spre clubul Colectiv, o parte dintre protestatari a trecut prin fața Patriarhiei.

UPDATE ora 23.00: Cei aproximativ 20.000 de oameni se îndreaptă în acest moment către clubul Colectiv unde vor să mai aducă un omagiu celor 32 de tineri care s-au stins.

UPDATE 22.36: 'Sunt impresionat de manifestările din această seară. Este o mișcare de stradă, care vine din dorința oamenilor de a le fi respectate condiția și demnitatea. Am înțeles că se cere și se așteaptă, pe bună dreptate, ca cineva să-și asume răspunderea politică. Următorul pas trebuie să fie al politicienilor, care nu pot ignora acest sentiment de revoltă', este mesajul președintelui Klaus Iohannis pe pagina sa de Facebook.

UPDATE ora 22.30: Tinerii protestatari au ajuns în fața Primăriei Sectorului 4, unde cer demisia primarului Piedone.

UPDATE ora 22.00| Magistrații au dispus marți seară arestarea preventivă pentru treizeci de zile a celor trei patroni ai clubului Colectiv.

UPDATE ora 21.40: Protestatarii au ajuns în fața MAI și strigă 'Oprea demisia!' și 'Asasinii de copii!'.

UPDATE ora 21.00: Oamenii au ținut un moment de reculegere pentru victimele din clubul Colectiv.

UPDATE ora 20.30: Mai multe mașini de pompieri au ajuns la locul mitingului, unde deja se vorbește de 20.000 de oameni. Cei prezenți au aplaudat sosirea acestora.

Protestatatii scandează: 'Voi i-ați omorât! „Ruşine să vă fie”, „Demisia”, „Piedone nu uita, a venit şi vremea ta”, „Jos Oprea”, „Jos Ponta”, „Piedone asasin, Oprea asasin”, „Toate partidele politice, aceeaşi mizerie”, „Nu plecăm acasă, morţii nu ne lasă”, „Ultima soluţie, înc-o revoluţie”.

UPDATE 20.00 – Numărul oamenilor care protestează în stradă a ajuns la 13.000.

UPDATE ora 19.50: Şeful Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Marius Dunca, a fost demis, marţi seară, de către premierul Victor Ponta. Vezi mai multe aici

UPDATE 19.15 – Numărul oamenilor care au ieșit în stradă să ceară demisia primarului Piedone, a ministrului Gabriel Oprea și a premierului Victor Ponta se apropie de 10.000. Centrul Capitalei e blocat. Șirul de protestatari se întinde de la Piața Universității până la Piața Victoriei. FOTO&VIDEO

UPDATE 18.58 – Primele imagini! Adi Despot, de nerecunoscut după incendiul din Colectiv! IMAGINI SI TEXT, AICI

UPDATE 18.30 – Miting în Piaţa Universităţii pentru demisia lui Cristian Popescu Piedone, după tragedia din Colectiv. 2000 de oameni s-au strâns deja! VEZI DETALII

UPDATE 18.10 – „În prima etapă a fost foarte greu de identificat pacienții pentru că fizionomia nu semăna deloc cu ceea ce știau și familiile lor. (…) Astăzi, vorbim de 134 de pacienți internați. În continuare, 88 rămân în aceeași stare gravă și critică, restul până la 134 sunt cu perspective mai bune”, a declarat Ministrul Sănătății Nicolae Bănicioiu .

UPDATE 17.43 – Alin Anastasescu, patronul clubului Colectiv: „Numărul maxim de persoane pe care noi l-am cuantificat a fost de 800. ensitatea fiind de 3 persoane pe metru pătrat conform unor studii de pe internet. Nu ştiu dacă se referă la spaţiu închis sau deschis. Spaţiul respectiv avea din construcţie o ieşire care este funcţională, şi încă o ieşire care corespundea cu clubul Salsa. Ieşirea către Salsa este blocată, fiind închisă. Vezi declarația întreagă aici.

UPDATE 17.00 Patronii de la Colectiv, aduși în instanță. Judecătorii vor decide dacă vor fi închiși preventiv, pentru 30 de zile.

UPDATE 16.50 Noi detalii, scoase la iveală de camerele de supraveghere din Colectiv. Ce au văzut anchetatorii pe imagini – DETALII AICI

UPDATE 16.38 – Reacție nervoasă a Patriarhului Daniel la înmormântarea femeii de serviciu de la Colectiv. „Să vină lumea la biserică, nu la club!”

UPDATE 16.30 – Adrian Despot, audiat de procurori:

'La momentul începerii concertului, eu eram situat în partea stângă a scenei, privit frontal, în fața barului. Din câte îmi amintesc, până la începerea incendiului, trupa GOODBYE TO GRAVITY a cântat aproximativ 5 melodii. Nu am văzut să fie instalate pe stâlpii de susținere artificii sau materiale pirotehnice, şi nici nu am remarcat ca după prima melodie, membrii trupei să fi folosit artificii.”

Intreaga lui declarație poate fi citită AICI.

UPDATE 16.00 – Potrivit unor surse din anchetă, cei trei acţionari ai clubului Colectiv le-au spus celor din formaţia Goodbye to Gravity că, dacă vor să ţină concert în locaţia lor, trebuie să aducă cel puţin 400 de fani la spectacol. Mai multe, aici.

UPDATE 15.30 – Raed Arafat: 88 de răniți în incendiul din Colectiv sunt în stare critică și gravă. Citește declarația lui Raed Arafat aici.

UPDATE 14.15 – Procurorii au finalizat referatul de arestare preventivă în cazul celor trei patroni ai clubului Colectiv. Află mai multe aici

UPDATE 13.25 – Verdictul specialiștilor: A fost ars buretele de la Colectiv, gazul rezultat – un amestec extrem de toxic

UPDATE 13.01 – Spitalul Universitar: Nouă pacienți în stare critică

UPDATE 13.00 – Spitalul de Urgență Floreasca: Șase răniți în incendiul din Colectiv – în stare critică

UPDATE 3 noiembrie – 11.20 – Spitalul Militar: Șase răniți în incediul din club Colectiv – în stare critică

UPDATE 3 noiembrie – 08.25 | O tânără de 28 de ani a murit, marți dimineață, la Spitalul Pantelimon. Bilanțul tragediei din Clubul Colectiv a ajuns la 32 de morți.

UPDATE 2 noiembrie  22.40 | Și cel de-al treilea patron al clubului Colectiv, Mincu Costin, a fost reținut luni seara, se arată într-un comunicat al Parchetului fiind acuzat de ucidere din culpă și vătămare corporală gravă din culpă.

UPDATE 22.30 | Şeful Clinii de chirurgie plastică de la Spitalul Floreasca, Ioan Lascăr, a declarat că Universitatea Politehnica a făcut o evaluare a compoziţiei aerului din Colectiv, ce a relevat „o combinăţie de otrăvuri cum greu şi-ar fi imaginat cineva că există”

UPDATE 22.00 | Președintele Poloniei, Andrzej Duda, a depus luni seara un buchet de trandafiri roșii și a aprins o candelă la clubul Colectiv

UPDATE 21.30 | Spitalul de Arși: 9 răniți la Colectiv – în stare critică, 13 pacienți au fost operați luni

Nouă răniți de la Spitalul de Arși se află în continuare în stare critică, șase dintre aceștia fiind operați luni, ei trecând cu bine peste intervențiile chirurgicale, a declarat purtătorul de cuvânt Adrian Stănculea.

UPDATE 21.00 | Ministerul Muncii va acorda ajutoare de urgență în valoare de 5.000 lei pentru fiecare familie îndoliată în urma incendiului produs vineri seară în clubul Colectiv din Capitală

UPDATE 20.20: A fost reținut și cel de-al doilea patron al clubului Colectiv, Paul Gancea, pentru ucidere din culpă și vătămare corporală gravă din culpă.

UPDATE 19.30 – Florentina Radu Ioniță, managerul pitalului Militar: 'Unii pacienţi ar putea să intre în insuficienţă renală, suntem pregătiţi de dializă'

UPDATE 19.07 – Spitalul Universitar: Șase pacienți sunt în stare critică; încă un pacient externat

UPDATE 18.37 ALIN ANASTASESCU, unul dintre patronii de la Colectiv, a fost REȚINUT

UPDATE 18.26 Reacția IML în cazul controverselor legate de trupul neînsuflețit al lui Claudiu Petre. Unde s-a aflat cadavrul de vineri până duminică

Timp de câteva zile, membrii familiei și prietenii lui Cludiu Petre, unul dintre tinerii care a murit în incendiul produs la Clubul Colectiv nu au reușit să găsească trupul băiatului.

Revoltați, nedumeriți și speriați în egală măsură, bieții oameni nu au mai știut ce să creadă. Au mers până-ntr-acolo încât și-au pus întrebarea, firească, dacă trupul lui Claudiu fusese dus la IML sau în altă parte.

În cursul zilei de astăzi, Claudiu Petre a fost identificat odată cu ultimele două cadavre care încă nu primiseră un nume. Trupul era într-un frigider al IML, acolo s-a aflat, spun surse medicale, din  prima clipă, de când a fost adus din stradă cu primul lot al celor 26 de victime.

'Să faci o recunoaștere este o presiune psihică imensă. Este un impact emoțional deosebit de mare care își pune serios amprenta pe individ.  Victimele nu mai aveau păr, fețele erau de nerecunoscut… Așa s-a întâmplat și în cazul acestui băiat la care s-au uitat, încercând să-l identifice, mai multe persoane', ne-au explicat surse medicale care a fost misterul care a planat aceste câteva zile asupra identității lui Claudiu.

UPDATE 17.43 Mesajul arhiepiscopului Ioan Robu, după incendiul din Colectiv: 'Să ne fie ruşine că nu am schimbat ceva în ţara asta în 25 de ani!'

Arhiepiscopul romano-catolic Ioan Robu a mers luni la clubul Colectiv să se roage pentru pentru sufletele celor morți, dar și pentru cei răniți în incendiul de vineri.

UPDATE 17.33 Linie telefonică de urgență — 021.9647 — pentru victimele incendiului de la clubul Colectiv

UPDATE 17.04 Un tânăr a murit la Spitalul de Arşi, iar bilanţul îngrozitorului incendiu din club Colectiv a ajuns la 31 de morţi. Era singurul rănit neidentificat.

Mai multe AICI

UPDATE 17.00 Simona Halep intenționează să-i ajute pe cei care au avut de suferit în urma tragediei produse vinerea trecută în clubul Colectiv din București, în care un incendiu s-a soldat cu 30 de morți și circa 150 de răniți.

Sunt alături de cei afectați de tragedia de vineri seară din Clubul Colectiv și de familiile și prietenii lor. Din păcate, singurul ajutor pe care îl pot oferi va fi o donație, alături de gândurile mele de bine către cei ce au nevoie de ele', a scris Simona Halep pe Facebook.

Mai multe citiţi aici

UPDATE ORA 16.07 Secția de arși grav de la Spitalul Floreasca ar putea fi folosită într-o zi — două

Noua secție de arși grav a Spitalului de Urgență Floreasca, ce dispune de paturi, ar putea fi folosită cel mai probabil într-o zi sau două, au declarat luni, pentru Agerpres, oficiali din conducerea unității medicale.

Secția nouă nu a fost folosită încă din rațiunea de a optimiza îngrijirile pacienților critici în această perioadă și pentru a folosi resursa umană la maxim.

Unitatea are șase paturi și se adresează în exclusivitate pacienților adulți cu arsuri profunde pe 50% din suprafața corpului.

Unitatea dispune printre altele de un aparat, unic în România, care realizează o presiune crescută a oxigenului și oxigenează țesuturile, un aparat radiologic complex, mobil, un „rinichi” artificial, dar și un sistem de telemedicină.

UPDATE 15.15 Acționarii clubului Colectiv – acuzați de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă

UPDATE 14.13 Costin Mincu, Alin Anastasescu şi Paul Gancea, cei trei patroni ai clubului Colectiv a ajuns la audieri la Parchetul General. Toţi asociaţii vor fi aduşi cu mandat.

UPDATE 13.40 – Clubul Rockstadt din Brașov își suspendă temporar activitatea

UPDATE 13.09 Spitalul de Arși: 14 pacienți vor fi operați pe parcursul zilei de luni

Jumătate dintre cei 28 de pacienți răniți în urma incendiului de la clubul Colectiv care se află la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arși vor fi operați pe parcursul zilei de luni, a declarat directorul medical Cristian Nițescu.

Potrivit acestuia, au fost deja operați șase pacienți, urmând a mai suporta intervenții chirurgicale alți opt.

UPDATE 12.40 – Care este starea celor răniți în incendiul din Colectiv. Situația din fiecare spital. Citește aici

UPDATE 12.22 – Patronii clubului Colectiv, aduși cu mandat la audieri

UPDATE 12.10 –  EXCLUSIV | Morții din spitale nu au ajuns încă la IML

UPDATE 11.58 Spitalul Sfântul Ioan: șase răniți în incendiul din clubul Colectiv sunt în stare gravă.

„Dintre cei opt pacienți răniți în urma izbucnirii vineri seară a incendiului la clubul Colectiv care se află la Spitalul Sfântul Ioan doi sunt în afara oricărui pericol, 6 dintre ei sunt în stare gravă”, a afirmat Carmen Giuglea, șefa secției de Terapie Intensivă.

UPDATE 10.55 Patronul de la EXPIRAT anunţă închiderea clubului, după tragedia din Colectiv

„Am pus viaţa a mii de oameni în pericol. Sunt prieten cu unul dintre patronii de la Colectiv, o să facă mulţi ani de puşcărie”

UPDATE 10.54 Spitalul Militar: Trei răniți la Colectiv sunt mult mai bine; cinci sunt în stare gravă

Trei dintre pacienții aflați la Terapie Intensivă la Spitalul Militar au o stare mult mai bună și vor fi transferați în secția de arși, dar cinci rămân în stare gravă, unul fiind intubat, a anunțat miercuri dimineață comandantul spitalului, dr. Florentina Ioniță Radu.

UPDATE 10.45 Peste 1.500 de persoane au donat sânge în weekend

UPDATE 10.41 Martori ai tragediei de la Clubul Colectiv urmează să fie audiați și la Poliția Capitalei

UPDATE 10.30 Spitalul Elias: Trei pacienți în stare critică

Trei pacienți sunt în stare critică la Spitalul Elias din cei 14 internați la această unitate medicală în urma incendiului de la Clubul Colectiv, a declarat luni, pentru Agerpres, managerul instituției Doina Dimulescu.

UPDATE 10.16 Spitalul Grigore Alexandrescu: Un pacient în stare critică și trei în stare gravă

Un pacient se află în stare critică și alți trei în stare gravă din totalul de șase internați la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” în urma incendiului de la Clubul Colectiv, a declarat luni, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al unității medicale, doctorul Raluca Alexandru.

Potrivit purtătorului de cuvânt, cel puțin doi dintre pacienți vor fi supuși unor intervenții chirurgicale în această săptămână.

UPDATE 2 noiembrie 09.47 Spitalul „Bagdasar-Arseni”: Cinci pacienți sunt în stare critică

Cinci pacienți sunt în stare critică la Spitalul „Bagdasar-Arseni”, a declarat luni, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al unității medicale, doctorul Florin Bica.

Potrivit acestuia, starea pacienților de la „Bagdasar-Arseni” este totuși una staționară.

„Sunt staționari. Medicii au început să le schimbe pansamentele. În stare critică sunt cinci pacienți din cei 22. Șase sunt pe secție, 16 la reanimare”, a precizat medicul.


UPDATE 23:08 Printre victimele tragediei de la clubul Colectiv se afla şi Marius Ruşitoru, un tânăr de 27 de ani care era editor de imagine la TVR. Citeşte mai multe aici

UPDATE 22:00 Trupul neînsufleţit al Valentinei Florea, una dintre victimele tragediei, a ajuns acasă, în Galaţi. Tânăra se afla în club împreună cu iubitul ei şi un grup de prieteni şi a fost singura dintre ei care a decedat.

Vezi aici povestea fetei de 29 de ani

UPDATE 21:25 Principesa Margareta și principele Radu, însoțiți de principesa Maria, au adus flori și au pus lumânări, alături de zeci de mii de oameni, la locul tragediei provocate de incendiul din Capitală.

UPDATE 21:00 Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj românilor, îi care le mulţumeşte pentru solidaritatea de care au dat dovadă în aceste „zile de grea încercare”. Totodată, el s-a arătat extrem de dur la adresa autorităţilor care, prin incompetenţă şi corupţie, contribuie la astfel de tragedii.

Vezi întregul mesaj AICI

UPDATE 20:00 Liderul Bisericii Ortodoxe Bulgare, Patriarhul Neofit, a transmis condoleanțe după evenimentele tragice din România și din Egipt, unde un avion rus s-a prăbușit cu 224 de persoane la bord. Într-un mesaj adresat Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, Patriarhul Neofit a afirmat că este profund îndurerat să afle de moartea a zeci de tineri în incendiul izbucnit în clubul Colectiv din București.

UPDATE 19:10 O expoziție cu imagini de Teodora Maftei va fi deschisă luni, iar fondurile vor destinate tratamentului fotojurnalistei rănite la Colectiv. Expoziția, ce are loc la The London Street Atelier, în zona Dorobanți a Capitalei, va fi una cu vânzare iar toate donațiile strânse în seara de luni vor merge către familie pentru tratamentele ce vor urma, anunță organizatorii.

Jurnalista Teodora Maftei are o poveste de viaţă tulburătoare. Cumpăna de acum nu e prima pentru tânăra de 32 de ani. Teo, cum îi spun apropiaţii, a trecut până acum prin 7 operaţii, din care 3 pe creier.

Citeşte aici povestea impresionantă a tineri care se zbate între viaţă şi moarte

UPDATE 18.29 Ambasadorul Franței: Duminică seară va veni la București o echipă de medici specialiști din Franța

UPDATE 18.08 Doi răniți internați la Spitalul SRI, printre care și un italian, se află în stare gravă

Un cetățean italian în vârstă de 20 de ani și un român, cu vârsta de 35 de ani, internați la spitalul SRI „Dr. Agrippa Ionescu” din București, se află în stare gravă, fiind intubați și instabili hemodinamic.

Alți doi pacienți români, cu vârstele de 30, respectiv 44 de ani, au fost stabilizați hemodinamic și au o stare generală staționară. Celor doi li s-a aplicat toaleta plăgilor sub anestezie generală.

UPDATE 17.58 Parchetul General: Încă nu a fost stabilită identitatea a 29 de răniți internați în spitale

UPDATE 17.31 O tânără, în vârstă de 26 de ani, rănită în incendiul din clubul Colectiv a încetat din viață, la spitalul Bagdasar. Bilanțul teribilului accident a ajuns la 30 de morți.

UPDATE 17.26 Costul tratamentului unei persoane cu arsuri este între 500.000 şi un milion de euro, pentru o perioadă de trei luni, cât poate dura perioada necesară vindecării unui pacient care a suferit arsuri grave, a declarat, duminică, şeful Clinicii de Chirugie Plastică a Spitalului 'Floreasca', Ioan Lascăr.

UPDATE 16.46 Ponta: Vom institui un program special pentru recuperarea celor răniți în incendiul din clubul Colectiv

UPDATE 16.27 Raed Arafat: Este posibil să mai avem încă vreo 20 de decese în următoarea perioadă

UPDATE ORA 16.14 Dr. Ioan Lascăr: Numărul deceselor poate să crească semnificativ prin prisma datelor statistice

Numărul deceselor în urma incendiului din clubul Colectiv poate să crească semnificativ prin prisma datelor statistice, a declarat duminică profesorul doctor Ioan Lascăr, care a participat la grupul de lucru convocat de premierul Victor Ponta la Palatul Victoria.

UPDATE 16.15 Jandarmeria anunță că 12.000 de persoane sunt în stradă la Marșul de solidaritate cu victimele din club Colectiv

UPDATE 16.09 Bănicioiu: La Spitalul 'Grigore Alexandrescu' sunt patru adolescenţi răniţi grav, intubaţi

UPDATE 15.32 Ministrul Muncii: Inspecția Muncii verifică legalitatea angajării personalului din clubul Colectiv

UPDATE 15.20 Oamenii continuă să se alăture Marșului Tăcerii, organizat în memoria victimelor din clubul Colectiv. Acum sunt 10.000 de persoane care se îndreaptă spre locul tragediei, potrivit jandarmilor, iar în fața clubului îi așteaptă deja alte 2.000 de persoane.

UPDATE ORA 14.51 Conducerea Spitalului Floreasca precizează că unitatea dispune de stocuri suficiente de medicamente și materiale sanitare

UPDATE ORA 14.45 Rovana Plumb anunță un ajutor de urgență pentru familia femeii de serviciu decedată în incendiu

UPDATE 14.41 Aproximativ 8.000 de oameni s-au adunat la Universitate pentru a merge în marș spre Colectiv

Vezi fotografii de la marșul tăcerii AICI

UPDATE 13.40 140 de răniţi mai sunt internaţi în spitalele Capitalei. Singurul rănit neindentificat se află încă la Spitalul de Arşi

UPDATE 13.37 Spitalul „Bagdasar-Arseni”: Șapte pacienți în situație dramatică; șansele de supraviețuire sunt bune

Situația este dramatică pentru cei șapte pacienți aflați la Spitalul Bagdasar-Arseni răniți în incendiul de la clubul Colectiv, aceștia având nevoie de ventilație mecanică, însă șansele de supraviețuire sunt bune, pentru că beneficiază de toată îngrijirea, la standarde europene, a afirmat duminică directorul medical al unității, prof. univ. dr. Radu Mircea Gorgan.

UPDATE 13.35 Trei membri ai formației Goodbye to Gravity, încă în spital; cei doi chitariști au murit

Trei membri ai formației Goodbye to Gravity — Andrei Găluț (voce), Alex Pascu (bas) și Bogdan Enache (tobe) — se află încă internați în spitalele din București, a declarat pentru Agerpres reprezentantul Universal Music, Vlad Bușcă, aceștia fiind răniți în incendiul de la clubul Colectiv, în timpul concertului în care își lansau noul album.

Vlad Bușcă a menționat că informații despre cei trei membri ai formației Goodbye to Gravity pot fi obținute doar de rudele acestora.

Cei doi chitariști — Vlad Țelea și Mihai Alexandru — au murit.

Update 13.29 – Audieri la Poliția Capitalei în dosarul incendiului din clubul Colectiv

UPDATE 13.01 Ambasadorul SUA, Hans Klemm, a venit la clubul Colectiv pentru a aduce un omagiu celor care și-au pierdut viața în tragedia de vineri seară.

UPDATE 12.26 Bănicioiu: Trei pacienți au fost externați de la Universitar

Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a afirmat că trei pacienți răniți în incendiul de la clubul Colectiv au fost externați de la Spitalul Universitar.

El a adăugat că o echipă de medici din Israel operează deja la Spitalul „Bagdasar”. Potrivit lui, în prezent, medicii români pot face față situației.

UPDATE 12:02 „Ieri vorbeam de 35 de pacienţi în continuare în stare critică, din cei 146 de internaţi. Dar numărul pacineţilor în stare critică şi foarte gravă se apropie de 80 – 90”, a declarat astăzi Nicolae Bănicioiu.

UPDATE 11.46 Spitalul Militar: O să anunțăm câte 30 de donatori pe zi să vină să doneze sânge

UPDATE 11.28 Legiştii vor face duminică primele autopsii, pe aproximativ 20 dintre trupurile neînfleţite ale victimelor incendiului din clubul Colectiv, iar procurorii vor începe audierile.

UPDATE 11.15 LISTA OFICIALĂ de la IML a VICTIMELOR DECEDATE LA INCENDIU

INML a afişat, la intrarea în institut, lista cu cele 23 de persoane decedate care au fost identificate

UPDATE 11.07 Peste 900 de bucureșteni au donat sânge pe parcursul zilei de sâmbătă pentru victimele incendiului de la clubul Colectiv, iar în cursul dimineții de duminică, alți 200 de donatori au fost înregistrați la Centrul de Transfuzie din Capitală.

UPDATE 10.51 Spitalul Universitar: 24 de persoane internate; 9 sunt în stare critică

Spitalul Universitar are 24 de pacienți răniți în incendiul de la clubul Colectiv, dintre care nouă sunt în stare critică, a anunțat duminică medicul Dragoș Davițoiu.

UPDATE 10:43 INCENDIUL din clubul Colectiv: 29 de persoane au murit, anunţă Raed Arafat.  Alte două victime ale incendiului din clubul Colectiv din Capitală au decedat, duminică, una la Spitalul de Arşi şi cealaltă la Bagdasar, numărul morţilor ajungând astfel la 29, a declarat pentru Mediafax Raed Arafat.

UPDATE 10:00 Toate cele 27 de victime decedate au fost identificate.

UPDATE 23:00 Extragerile LOTO de duminică, 1 noiembrie, nu vor mai fi difuzate în direct. Decizia a fost luată după ce a fost decretat doliu naţional în România, timp de trei zile.

Află aici mai multe informaţii

UPDATE 22:35 Fotbalișttii dinamoviști Paul Anton și Dorin Rotariu vor dona sânge, în cursul zilei de luni, pentru victimele celei mai mari tragedii din ultimii ani în România, care a avut loc vineri seara, la clubul Colectiv din Capitală.

Anunțul a fost făcut de Ionel Dănciulescu, directorul sportiv al clubului din Ștefan cel Mare, în cursul unei conferințe de presă care a avut loc sâmbătă. ‘Ar fi trebuit să vorbim despre fotbal, dar e un eveniment nefericit. Clubul Dinamo și cei care iubesc această echipă suntem alături de victimele acestui nefericit accident. Încercăm să ajutam și noi cum putem. Știm că trebuie să facem mai mult, încercăm să ajutăm și noi victimele acestei tragedii. Sperăm din tot sufletul să nu mai existe alte victime, pentru că au fost destul de multe’, a declarat Dănciulescu.

UPDATE 21: 50 Trei persoane decedate în urma incendiului izbucnit vineri seara, la Clubul Colectiv, mai sunt de identificat la Institutul Național de Medicină Legală (INML), a declarat, sâmbătă seara, la Spitalul de Urgență Floreasca, ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu. Programul celor de la IML a fost prelungit.

UPDATE 21:00 Cluburile din București și-au tras obloanele, în semn de doliu pentru tragedia de la clubul Colectiv. În Centrul Vechi petrecerile de Halloween au fost anulate, în vreme ce prin localuri puteai să numeri clienții de la mese pe o mână.

Vezi AICI ce cluburi au fost închise, în semn de solidaritate cu cei decedaţi în tragedia din Colectiv

UPDATE 20:50 Dumincă, 1 noiembrie, va avea loc un marş al tăcerii în Piaţa Unirii din Bucureşti, în memoria celor care au decedat în clubul Colectiv.

Citeşte mai multe AICI

UPDATE 20:25 Aproape 300 de oameni se află în acest moment în faţa clubului Colectiv, unde, aseară, şi-au găsit sfârşitul 27 de tineri, iar alţi peste 150 au fost răniţi. Cu toţii au aprins lumânări pentru cei decedaţi, iar unii îşi plâng prietenii care şi-au găsit sfârşitul în incendiu.

Vezi aici imaginile

UPDATE 19:10 Au fost identificate 81 de persoane rănite în incendiul de la clubul Colectiv, ca urmare a celor șapte linii telefonice deschise în mod special de către MAI pentru familiile victimelor incendiului, fiind înregistrate 1.071 de apeluri.

UPDATE ora 18.59 Tragedia care s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă în Clubul 'Colectiv' din București, locul în care au pierit uciși de flăcări și fum otrăvitor nu mai puțin de 27 de persoane, iar alte 158 au fost rănite, a 'aprins' imaginația bolnăvicioasă a infractorilor.

Cu un tupeu de-a dreptul incredibil, escrocii au încercat să profite de familiile greu încercate și le-au sunat, după tiparul folosit la metoda 'accidentul', pentru a le cere bani în schimbul a diverse servicii.

Citeşte mai multe AICI

UPDATE ora 18.52 Tragedia din Clubul Colectiv a mobilizat întregul sistem sanitar. La Buzău unui pacient aflat în moarte cerebrală i s-au recoltat bucăți de piele și organele sănătoase, iar acestea vor ajunge la victimele incendiului din Capitală.

UPDATE ora 18.26 Starea unora din cei 10 pacienți aflați în stare gravă la Spitalul de Arși s-a degradat.

Starea unora din cei 10 pacienți aflați în stare gravă la Spitalul de Arși s-a degradat, acesta fiind un semn de prognostic „prost”, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al unității medicale Adrian Stănculea.

„Pentru cei 10 pacienți în stare gravă nu este nicio schimbare în bine din păcate, unii s-au degradat necesitând suport vaso-presor. Acesta este un semn de prognostic prost. Una dintre persoane este în continuare neidentificată. Cei patru în stare gravă nu sunt intubați, sunt conștienți, mănâncă, beau, vorbim cu ei. Starea critică înseamnă că pot deceda în orice moment. Este extrem de gravă, prognosticul este extrem de grav. (…) Starea critică poate să dureze mult, depinde foarte mult de fiecare pacient în parte. Pentru cei aflați în ATI lucrurile nu sunt favorabile, pentru ceilalți sunt stabile. (…) Un pacient cu arsuri pe 20% din suprafața corpului starea sa este mai severă decât unul cu 70% din cauza modului în care acționează la agresiune”, a explicat medicul.

Referindu-se la ceilalți 13 pacienți care dimineață se aflau într-o stare mai bună, Stănculea a afirmat că starea acestora este în continuare bună.

El a spus că unitatea medicală nu are nevoie de ajutor în acest moment.

Potrivit lui Adrian Stănculea, 20-30 de medici au venit la unitatea medicală pentru a interveni în cazul răniților.

„Au venit aproape toți medicii din spital pentru aceste cazuri, 20-30 de chirurgi. Au fost colegi de-ai noștri la alte unități medicale ca să evalueze diferite cazuri. Aici este punctul zero și avem și cea mai multă experiență în tratarea arsurilor”, a mai afirmat medicul.

UPDATE 18.36 Clipele dinaintea dezastrului din Colectiv au fost filmate. Înregistarea şocantă a fost publicată de Antena 3.

Potrivit sursei citate, videoclipul a fost făcut după ce focul a atins primul stâlp al clubului, iar cei din incintă începeau să anticipeze dezastrul ce avea să urmeze.

Tinerii au început să se îmbulzească spre uşa de la ieşire, în timp ce flăcările se propagau cu repeziciune pe tavan, cuprinzând mai apoi toată incinta.

Vezi VIDEO aici

UPDATE 18.23 Parchetul General anunţă că o echipă constituită din reprezentanți de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Poliția Capitalei — Serviciul Omoruri, IGPR — Direcția de Investigații Criminale, Institutul Național de Criminalistică IGPR, Serviciul Criminalistic din cadrul DGPMB, alături de specialiști din cadrul Institutului Național de Expertiză Criminalistică și Institutul Național de Cercetare — Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX) Petroșani a efectuat sâmbătă prima parte a cercetării la fața locului.

Au fost ridicate mijloace materiale de probă ce urmează să fie folosite pentru lămurirea împrejurărilor în care a izbucnit incendiul.

„Au fost realizate activități de examinare și identificare a persoanelor decedate la INML, până în acest moment existând date cu privire la identitatea a 21 de persoane din cele 26 transportate la INML. Au fost verificate persoanele internate în unitățile spitalicești, stabilindu-se care dintre acestea pot fi audiate.

Totodată, cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul DGPMB — Serviciul de Investigare a Criminalității Economico — Financiare au fost verificate activitățile comerciale desfășurate în incinta clubului unde a avut loc evenimentul”, susțin procurorii.

De asemenea, specialiștii de la INSEMEX au terminat sâmbătă cercetarea locului unde a izbucnit incendiul.

„Am contribuit la cercetarea la fața locului. Am rugat colegii de la Criminalistică să ne ridice probele pe care le-am indicat, să ne transmită documentele necesare. Am găsit urme textile, urme de materiale arse sau pe jumătate arse. Așteptăm să vedem ce tip ce materiale pirotehnice s-au folosit. Era un singur extinctor mic, folosit”, a declarat Găman George, directorul INSEMEX Petroșani.

Ancheta va continua duminică cu activități de cercetare la fața locului și de identificare a persoanelor decedate și vor fi efectuate autopsiile medico-legale dispuse de procuror.

În paralel, vor fi audiate persoane care ar putea avea cunoștință despre împrejurările și modul în care a avut loc incidentul.

UPDATE 18.20  În urma incendiului violent de la club și-a pierdut viața și cel de-al doilea chitarist trupei Goodbye to Gravity.

Chitaristul Mihai Alexandru se numără printre cele 27 de persoane decedate în incendiul grav produs vineri seară în clubul Colectiv, unde acesta şi colegii săi de trupă aveau programat un concert pentru a-şi promova cel mai recent album, „Mantras of War”.

De asemenea, Vlad Ţelea, un alt chitarist al trupei Goodbye to Gravity, a decedat, în timp ce ceilalţi colegi ai lor – Andrei Găluţ (voce), Alex Pascu (bas) şi Bogdan Lavinius (tobe) – au fost răniţi şi sunt internaţi.

UPDATE 18.15 Primăria Capitalei asigură locurile de veci ale celor decedaţi în Colectiv şi va suporta toate cheltuielile de înmormântare

Primăria Capitalei se va ocupa de locurile de veci ale celor 27 de persoane care au murit în tragedia din clubul Colectiv şi, de asemenea, va suporta toate cheltuielile de înmormântare.

Anunţul a fost făcut de către Primăria Capitalei, în cadrul unui comunicat. Familiie victimelor pot afla mai multe informaţii la numărul de telefon 0800.800.8680800.800.868 FREE.

UPDATE 16:04 Gabriel Oprea a declarat: „În Colectiv erau între 300 şi 500 de persoane, incinta are 425 de metri”

UPDATE 15.00 Dintre cele 27 de victime, doar 5 au mai rămas neidentificate, anunţă surse medicale.

UPDATE 14:26 Clubul Colectiv avea aviz de funcționare primit de la Primăria Sectorului 4, condusă de Piedone. Edilul nu a făcut niciun comentariu până la această oră.

UPDATE 13:05 „Am vrut să văd locul în care s-a petrecut tragedia. Este incredibil, un spațiu total impropriu. Este de neimaginat că în acel spațiu au putut să fie atâția oameni”, a spus Iohannis.

UPDATE 13:00 „Sunt momente în care trebuie să lăsam deoparte orice rău și să arătăm respect față de victime, să înțelegem cum s-a întâmplat și ce putem face în viitor. (…) Vreau să mulțumesc celor de la SMURD și de la pompieri și tuturor medicilor care s-au mobilizat în cursul nopții”, a declarat Ponta.

UPDATE 12:45 Klaus Iohannis a ajuns la clubul Colectiv, unde a depus un buchet de flori și a ținut un moment de reculegere. Acesta a intrat în club pentru a vedea locul tragediei.

UPDATE 12:05 S-a început urmărirea penală in rem, pentru UCIDERE DIN CULPĂ. Anchetatorii urmează să stabilească cine ar fi vinovaţii pentru această tragedie

UPDATE 11:44 Potrivit ultimelor informații, în acest moment au mai rămas neidentificate cinci victime ale incediului, care au fost găsite carbonizate de către criminaliști.

UPDATE 11:09 Klaus Iohannis a dat primele declarații despre tragedia de la Colectiv. „Sunt îndurerat, cutremurat, dar și revoltat. Sunt revoltat că o astfel de tragedie s-a putut întâmpla chiar în mijlocul Bucureștiului. Atâția oameni tineri, nevinovați, au murit. Mulți, foarte mulți, sunt răniți. Voi merge să-i vizitez pe unii. Este o mare, mare tragedie și cred că este foarte important să tragem deja primele învățăminte. Această tragedie se datorează și faptului că s-a abordat după principiul ‘Las că merge și așa’. Am indicii că ignorarea normelor a dus la această tragedie. Sper ca autoritățile să termine repede și ferm achetele și să avem concluzii cu care putem să explicăm de ce s-a întâmplat această tragedie”, a spus Iohannis.

UPDATE 11.02 O celebră jurnalistă din România, în stare critică după ce a fost prinsă în incendiul din Colectiv

UPDATE 10.39 Ancheta incendiului de la clubul Colectiv a fost preluată de Parchetul General.

UPDATE 10.28 EXCLUSIV. De ce au murit tinerii în clubul Colectiv. Nici unul nu a murit ars de viu, iată primele INFORMAȚII de la legiști

UPDATE 10.26 Un olimpic internațional, una dintre victimele din Colectiv.

Un tanăr din Negresti-Oas se află în Clubul Colectiv în momentul incendiului, acesta fiind internat acum la Spitalul Bagdasar din Capitală.

Andrei Bud este student la Facultatea de Matematică din București. Acesta a câștigat mai multe medalii de aur și bronz la Olimpiadele internaționale de Informatică Organizate în ultimii ani.

UPDATE 10.25 Parchetul BUCUREȘTI nu se mai ocupă de cercetările în cazul incendiului din clubul Colectiv

După ce au efectuat măsurători toată noaptea alături de criminaliști la clubul Colectiv după incendiul care a ucis 27 de persoane, procurorii de pe lângă Parchetul București au fost înștiințați telefonic că trebuie să predea toată documentația procurorilor de pe lângă Parchetul General care vor prelua acest dosar.

Decizia a fost luată după amploarea uriașă pe care a luat-o acest caz, având în vedere numărul mare de victime.

Toată noaptea au fost efectuate și audieri la sediul Poliției Capitalei. Printre cei audiați se numără și administratorii societății care deține clubul.

UPDATE 9:50 În acest moment sunt 146 de răniți în spitalele din Capitală și din județul Ilfov

UPDATE 8.20 – Nu exista niciun fel de autorizare de la ISU pentru spectacolul pirothenic de aseară, a declarat Raed Arafat.

UPDATE 7.30 GUVERNUL A DECIS CĂ VOR FI DECLARATE 3 ZILE DE DOLIU NAȚIONAL

UPDATE 3.29 Parchetul a deschis un dosar de urmărire penală pentru faptele de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. La fața locului se află procurori, polițiști criminaliști care ridică probe și stau de vorbă cu martorii.

UPDATE 3.27 Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a anunţat că prima ipoteză de lucru este incendiul şi nu explozia şi că urmează o expertiză, identificarea cadavrelor şi audierile administratorilor şi martorilor.

IMAGINE DRAMATICĂ Cum a pornit infernul în clubul în care au ars de vii 27 de tineri: 'Ardea de zor și ei credeau că sunt efecte pirotehnice'

UPDATE ora 3.20 Cei mai mulţi răniți au fost transportaţi la Spitalul Floreasca (50), Spitalul de Arşi (27), Spitalul Bagdasar (24), Spitalul Universitar (16). Alţi răniţi au ajuns la Spitalul Militar, la Elias, Colţea, Pantelimon, Sf. Ioan, dar şi la Spitalul Judeţean Ilfov.

UPDATE ora 02.47 Familiile victimelor pot obține informații suplimentare despre starea acestora sunând la următoarele numere de telefon puse la dispoziție de Ministerul Afacerilor Interne: 021/2069291021/2069291, 021/3130605021/3130605, 021/2069283021/2069283, 021/2648704021/2648704, 021/2648525021/2648525, 021/2069375021/2069375 și 021/3122547021/3122547„, se arată în comunicatul remis de MAI.

UPDATE ora 02.36 Numărul persoanelor decedate în incendiul produs vineri seară în Clubul Colectiv a ajuns la 27, după ce un alt rănit a murit la Spitalul Universitar, a declarat secretarul de stat în MAI Raed Arafat.

La acest moment, 162 de persoane au fost transportate la următoarele spitalele: Spitalul Floreasca, Spitalul de Arși, Elias, Spitalul Militar, Sf. Pantelimon, Spitalul Județean Ilfov, Sf. Ioan, Bagdasar, Spitalul Municipal, Spitalul Colțea, Budimex și Spitalul Grigore Alexandrescu, potivit unui comunicat al MAI.

UPDATE ora 02:35 A început transferul răniţilor între spitale, pentru situaţiile în care unele unităţi medicale sunt foarte aglomerate. Astfel, au fost transferaţi primii patru răniţi de la Spitalul Floreasca. În total, cel puţin zece dintre răniţii în acest incendiu urmează să fie transferaţi de la Spitalul Floreasca la alte unităţi, între care Spitalul SRI.

UPDATE ora 02:10 Medicii de la spitalul Floreasca au anunțat că bucureștenii care vor să doneze sânge să meargă la ora 8 dimineață.

UPDATE ora 02:05 Trupurile neînsuflețite sunt în interiorul clubului. Cei de la IML sunt la fața locului.

UPDATE ora 02.13 Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a anunțat că cei care vor să doneze sânge o pot face începând de sâmbătă dimineață, de la ora 8, la două centre din Capitală.

„Fac un apel către cei care vor să doneze sânge. De mâine dimineață (sâmbătă – n.r.), de la ora 8, la Centrul de transfuzie din București, de lângă Piața Victoriei, dr. Caracas numărul 2 și la Spitalul Universitar, la centrul de donare de acolo. În noaptea asta, nu la spitale, pentru că ne îngreunează activitatea și pentru noaptea asta avem suficient sânge”, a spus Bănicioiu, într-o intervenție telefonică.

UPDATE ora 02:03 Comitetul pentru situații de urgență se reunește la Guvern, la ora 07.00.

UPDATE 01.55 Alte două numere de telefon pentru a afla informații despre tragedia de la clubul Colectiv: 021.313.06.05 și 021.312.25.47. Primul număr este: 021.206.92.91.

UPDATE ora 01:36 Numărul răniților a ajuns la 154.

UPDATE ora 01:27 Mulți dintre răniți au arsuri pe 70 – 80 la sută din suprafața corpului.

UPDATE ora 01:10 Medicii îi îndeamnă pe bucureșteni să doneze sânge.

UPDATE ora 01:04 Numărul rănților a ajuns la 140.

UPDATE ora 00:44 Președintele Klaus Iohannis va declara doliu național, potrivit Digi 24.

UPDATE ora 00:40 Gabriel Oprea: 'Din păcate, sunt 26 de morți. L-am informat pe președintele Iohannis și pe premier. O să ne sprijine și armata. Spitalul militar ne stă la dispoziție. Mergem să facem un tur la toate spitalele'

'Pentru toți cei care au avut pe cineva în club și care nu au ajuns acasă. Există un număr de telefon: 021.206.92.91. La acest numr se va putea suna pentru a obține informații. Majoritatea decedaților nu au acte asupra lor', a declarat Raed Arafat.

UPDATE ora 00:25 „Este cod roşu. Situaţia este destul de gravă, se fac toate eforturile pentru a se putea salva ce se poate salva. Victimele sunt transportate spre spitalele de urgenţă. Au fost aduși medici de acasă, au fost redistribuite ventilatoare de la alte spitale”, a spus ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu.

UPDATE ora 00:22 Surse din cadrul spitalului Floreasca spun că dacă numărul răniților aduși acolo va crește vor fi nevoiți să folosească sediul unei bănci din apropiere, pentru a trata pacienții, potrivit Digi 24.

UPDATE ora 00:17 Răniții de la spitalul Floreasca sunt duși, rând pe rând, în sala de operații.

UPDATE ora 00:14 Gabriel Oprea, ministrul de Interne: „Este o mare tragedie, este alarmă generală. Sunt 25 de morţi, toate forţele disponibile au fost mobilizate”.

UPDATE ora 00:13 'Au fost mobilizați medici și asistenți suplimentari. S-a încercat resuscitarea mai multor victime. Din cauza intoxicației cu fum a fost dificil. Eu fost transportați la toate spitalele din București, la spitalul de arși, la Floreasca, la Fundeni, la Elias, la Universitar, la Bagdasar, urmând apoi să fie relocați, în funcție de gravitate. Colegii de la pompieri au finalizat evacuarea. Este o tragedie mare și nu știu să mai fi fost așa ceva', a declarat Raed Arafat. 88  de răniți au fost transportați la spital până acum.

UPDATE ora 00:07 Surse din cadrul ISU spun că numărul persoanelor decedate ar fi ajuns la 40!

UPDATE ora 00:03 Medicii de pe ambulanțe au probleme cu direcționarea victimelor spre spitale. Unitățile de urgență sunt deja suprasolicitate.

UPDATE ora 00:01 Ministrul de interne se îndreaptă spre locul tragediei.

UPDATE ORA 23:58 Numărul răniților ar fi depășit deja 80 de persoane.

UPDATEora 23:56 'Sunt mai mulți răniți. Am confirmat 18 decedați. Din păcate, ne așteptăm ca numărul lor să crească. Vom da mai multe date în curând', a declarat secretarul de stat MAI, Raed Arafat.

UPDATE ora 23:49 Un martor spune că incendiul ar fi izbucnit de la materialele pirotehnice pregătite pentru show. Flăcările au cuprins un stâlp din club și s-au extins cu repeziciune, din cauza spațiului mic și a materialelor din jurul scenei. Tavanul s-ar fi prăbușit peste tinerii aflați în club.

UPDATE ora 23:46 Surse din cadrul SMURD spun că 18 persoane au decedat.

UPDATE ora 23:40 Câteva dintre victime sunt în stop cardio-respirator. 20 de persoane au fost transportate la mai multe spitalul de arși, la Floreasca și la Universitar.

UPDATE ora 23:34 Multe persoane au fost intoxicate cu fum. Trierea victimelor nu s-a terminat.

UPDATE ora 23:32 În club ar fi fost peste 200 de persoane. Victimele sunt transportate la mai multe spitale din Capitală. Pompierii se luptă să stingă incendiul, cu 6 autospeciale.

Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au ajuns la fața locului. Martorii spun că incidentul s-a soldat cu victime multiple.

În club erau aproximativ 100 de persoane, dintre care zeci sunt rănite, dintre care aproximativ 40 au suferit arsuri grave. Printre victime se numără și cântărețul Alex Pascu, băiatul antrenoarei de scrimă, Ana Pascu. Acesta a fost transportat la urgență.

Din primele informații, tragedia a avut loc în urma unei explozii la subsolul clădirii din sectorul 4, din zona Spitalului Bucur.

În clubul respectiv urma să aibă loc un concert al trupei Goodbye To Gravity, iar alături de aceasta urmau să urce pe scenă și artiști români.

Fotografii: Vlad Chirea și Alex Dobre

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop 11 decembrie 2018
Loading...
Comentarii