Victor Ponta susține că are un plan pentru „salvarea României”: „Am realizat cât de nociv este şi va fi Regimul Dragnea”

Ponta anunță că va depune plângere penală

Victor Ponta, liderul Pro România, a prezentat pe Facebook un plan pentru „salvarea României', după cum l-a caracterizat. Printre obiectivele acestuia se află și schimbarea actualului Guvern, relatează Agerpres.

Ponta propune opoziţiei şi preşedintelui Klaus Iohannis 10 paşi pentru înlăturarea „Regimului Dragnea', pe care îl consideră „nociv' pentru România, relatează Agerpres.

„ACTION PLAN – pentru salvarea României! Din ianuarie 2017 (după propunerea doamnei Sevil Shaideh ca Prim Ministru, formarea Guvernului, vizita pe bani la restaurantul lui Trump din Washington şi faimoasa Ordonanţă 13) am realizat cât de nociv este şi va fi „Regimul Dragnea' pentru România! Şi am decis că trebuie să fac tot ce ţine de mine pentru a scăpa ţara de această „pestă politică' – un Regim pe care îl consider nociv, mafiot, incompetent şi distructiv pentru prezentul şi viitorul României', a scris Victor Ponta, pe Facebook.

El susține că a luptat alături de Sorin Grindeanu în vara lui 2017 şi a sprijinit „tentativa de emancipare' a lui Mihai Tudose, iar după ce Ecaterina Andronescu şi Gabriela Firea au ajuns la aceeaşi concluzie, „există o nouă oportunitate ca România să facă o schimbare radicală'.

Printre obiectivele propuse de Victor Ponta în strategie se află „schimbarea actualului Guvern incompetent şi obedient cu un Executiv care să redea stabilitate şi predictibilitate României', „revenirea la o majoritate parlamentară responsabilă care să iasă din situaţia executării orbeşti a unor ordine de partid', „restabilirea echilibrelor democratice şi constituţionale între Guvern, Parlament, Preşedinte şi Justiţie'.

Alte obiective ale strategiei menţionate de Victor Ponta se referă la „oprirea ofensivei de acaparare prin mijloace politice a instituţiilor care trebuie să fie în afara jocurilor şi bătăliilor între partide şi lideri', „construcţia unei alternative politice viabile, eficiente şi raţionale la actuala Putere', „aflarea adevărului şi sancţionarea drastică a liderilor politici şi guvernamentali care au instigat, provocat şi organizat gravele violenţe din data de 10 August', „revenirea PSD la o agenda social democrată europeană'.

Ponta susţine că „PSD este capturat şi manipulat de un grup radical populist, antieuropean şi antireformist, cu mentalitate şi comportament mafiot'.

Potrivit lui Victor Ponta, este necesară şi „stabilirea transparentă şi definitivă a unei soluţii juridice şi politice care să compenseze abuzurile şi excesele comise în perioada 2015-2017 de anumite instituţii de forţă', trebuie dezbătute în Parlament în mod transparent şi ulterior adoptate acele modificări necesare la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală.

În opinia lui Ponta, opoziţia trebuie să anunţe o moţiune de cenzură.

„Primul pas – Forţele politice de Opoziţie (PNL – USR – PMP) trebuie să anunţe că vor iniţia şi vota o moţiune de cenzură împotriva Guvernului „Dragnea – Dăncilă', dar că nu vor intra la guvernare decât în urma unui vot popular care să îi legitimeze în acest scop, că acceptă dreptul PSD (care are cel mai mare număr de parlamentari) de a propune un nou Guvern cu condiţia ca acesta să fie democratic, pro European şi pro Dezvoltare', a scris Ponta.

El a precizat că „preşedintele Klaus Iohannis trebuie să întărească şi să asume public declaraţiile anterioare prin care cere un alt Guvern, dar provenit tot din actuala majoritate'.

Ponta mai propune ca „parlamentarii PSD care deja şi-au manifestat nemulţumirea faţă de Regimul Dragnea şi liderii politici – Firea, Tudose, Ţuţuianu, Stănescu, Bădălau, Ciolacu, Mocioalcă – să aibă un cuvânt esenţial de spus în varianta după Guvernul Dăncilă' şi că „trebuie propus cât mai repede un deputat din Grupul PSD care să candideze la funcţia de preşedinte al Camerei împotriva lui Dragnea'.

„După ce se schimbă majoritatea în Camera Deputaţilor şi este înlocuit Dragnea grupul dizident din PSD trebuie să vină cu o propunere concretă şi pozitivă de Prim Ministru (de exemplu Corina Creţu, Ecaterina Andronescu sau Mihai Tudose) – această propunere trebuie să fie susţinută sau acceptată de către toţi cei care nu fac parte din „Grupul lui Dragnea' şi să aibă angajamentul ferm al preşedintelui Iohannis că va primi mandatul pentru formarea unui nou Guvern PSD – ALDE (pe care Pro Romania se obligă să îl sprijine)', mai susţine Victor Ponta.

În opinia lui Ponta, ultimul pas este că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să sprijine „în mod onest şi activ' activitatea guvernului respectiv în perioada ianuarie – iunie 2019.

„Dacă toţi cei implicaţi înţeleg că România este într-un moment extrem de grav al destinului sau aceste acţiuni pot avea loc în perioada următoare şi multe lucruri care ţin de interesul nostru naţional vor fi salvate /dacă miopia politică şi egoismul vor prevala din nou atunci să fim pregătiţi pentru daunele uriaşe pe care le va produce „Regimul Dragnea' înainte de a pleca, până la urmă, de la Putere!', mai afirmă Ponta.

Mai multe articole