MENIU CAUTĂ
10 Noi. 2018 13:00 , de Denisa Macovei

VIDEO/ Cântăreața Dalma Kovacs e însărcinată. „Am așteptat mult timp să am un bebe și până la urmă a venit”

Distribuie

Cântăreața Dalma Kovacs e în primul trimestru de sarcină, dar se simte mai energică decât a fost vreodată. Dorința de a avea un copil a devenit foarte puternică, spune ea, după ce i-a dat voce Elsei în "Regatul de gheață". De atunci, vrea o Elsa a ei!

Cântăreața Dalma Kovacs e însărcinată

Pe Dalma Kovacs lumea o știe de la Divertis, pe vremea când făcea echipă cu Daniel Buzdugan, dar și de la „Vocea României”, acolo unde, la audițiile pe nevăzute, a reușit să întoarcă toate scaunele, alegând în final să fie în echipa lui Horia Brenciu. Între timp, și-a croit drum în showbizul autohton, s-a măritat, iar acum se pregătește să devină mămică. „Eu sunt brașoveancă, dar până acum nu am stat la Brașov, am stat la București. De câteva zile m-am mutat înapoi la Brașov, pentru că sunt însărcinată. Nu știu ce o să fie. Am fost zilele trecute la doamna doctor și nu a putut să-mi spună. Nu se vede, se ascunde. Mi-a zis că este la fel de agitat ca mine. Dacă l-ai fi văzut cum se întorcea, făcea hip-hop„, ne-a povestit emoționată Dalma.

Cântăreața Dalma Kovacs e însărcinată

Cântăreața Dalma Kovacs e însărcinată, însă nu vrea să renunțe deloc la muzică

 Chiar dacă a așteptat ceva timp până să rămână însărcinată, acest lucru nu o va face să se dedice exclusiv bebelușului. Asemenea multor artiste, Dalma vrea să cânte până în ultima lună de sarcină și să revină în fața publicului ei cât mai repede posibil. „Este primul bebeluș, da. Am așteptat mult timp să am un bebe și până la urmă a venit când m-am băgat într-un proiect cu copii, muzică pentru copii. E un remediu bun. Așadar, femeile care vor copii ar trebui să intre într-un proiect cu copii sau să se ocupe de copii, să găsească ceva acolo, să fie printre ei. E bine că am și cântece de leagăn, pe canalul meu de YouTube, Planeta veselă, găsiți melodii. Vreau să cânt până în luna a noua, după… nu știu. Eu nu sunt angajată, eu sunt șeful meu, cânt până pot, dar nu cred că o să stau pe-acasă”, a completat artista.

Video: Cosmin Nistor/ Foto: Dumitru Angelescu


De ce vrea senatorul Niculae Bădălău să schimbe legea armelor. Înainte de a fi furat voia de două ori mai multe cartușe, acum vrea ca arma să poată fi ținută la îndemână

Loading...
Comentarii