Zonele imobiliare scumpe și de mijloc se dezvoltă agresiv în Capitală

02 mai 2017 15:49 De: ,

Zeci de ansambluri de locuințe se află în diverse stadii de avizare și lucru în zonele imobiliare scumpe și de mijloc, potrivit unui studiu Nordis. Cele mai multe se vor construi în zonele unde au apărut noi facturi de interes, precum Barbu Văcărescu – Floreasca, unde s-au dat în folosință multe clădiri de birouri sau Bucureștii Noi – Sisești – Băneasa, unde infrastructura s-a îmbunătățit.

Factorii care determină ritmul actual de dezvoltare al unei zone sunt numărul de terenuri libere, aflate la vânzare sau în curs de obținere de avize, concurența în rândul ansamblurilor aflate în construcție și, mai nou, ușurința obținerii unei autorizații de construire pentru acea zonă.

Dacă în zonele cu puține construcții, precum Băneasa – Sisești sau Străulesti autorizația de construire a unui bloc sau ansamblu de mari dimensiuni se obține în circa 6-12 luni, în zonele Primăverii, Kiseleff sau Dorobanți Capitale obținerea autorizației pentru un bloc cu patru etaje poate trece de doi ani, de exemplu, în funcție de etapele premergătoare solicitate de către autorități (PUZ, PUD, etc).

Pe lângă faptul că în zonele exclusiviste Primăverii, Kiseleff sau Victoriei terenurile sunt foarte mici și puține, iar prețurile lor trec uneori și de 2.000-3.000 euro/mp, investitorii au început să își ia în calcul și durata și demersurile obținerii autorizației de construire, care se regăsesc și ele în prețul final al apartamentelor construite în aceste zone.

„Prețul unui teren poate fi semnificativ mai mare într-o zonă premium, de exemplu în zonele Primăverii, Dorobanți-Capitale sau Kiseleff-Aviatorilor prețul poate ajunge și la 3.000 euro/mp, incidența costului terenului fiind semnificativă în acest caz în prețul final de vânzare. Pentru zona Herăstrău, prețul pentru teren este între 1.000-1.200 euro/mp, iar dacă mergem mai spre Nord, în zonele Băneasa sau Pipera aici prețul este între 300-500 euro/mp, având o variație în funcție de suprafață și locație exactă ”, declară Florin Poștoacă, Managerul Departamentului de Investiții din cadrul Nordis.

TOP zone unde se vor construi cele mai multe apartamente noi în 2017-2019

  1. Zona Băneasa – Sisești – Șos. Gh. Ionescu Sisești
  2. Zona Barbu Văcărescu – Floreasca
  3. Zona Pipera
  4. Zona Aviației – Băneasa
  5. Șoseaua Nordului – Herăstrău

Zonele de lux Piața Victoriei, Dorobanți și Primăverii, situate între Guvern și Parcul Herăstrău sunt aproape închise, aici fiind disponibile la vânzare foarte puține terenuri.

În lucru sunt mai multe ansambluri elitiste, tip boutique, construite pe terenuri mici, cu număr mic de apartamente, care au însă suprafețe mari, de la 90 mp pentru 2 camere și până la penthouse-uri de 200-300 mp.

Prețurile pentru astfel de apartamente pornesc de la 3.000 euro/mp construit. Pentru cele de două camere pornesc de la 1.900 euro/mp și ajung la 4.000 euro/mp construit, în cazul apartamentelor tip penthouse.

Vezi ultimul video postat pe libertatea.ro
Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro