04 Ian. 2018 21:00 , de Alexandru Boariu

LIBERTATEA TE AJUTĂ: Liber la pășunat, toată iarna

Distribuie

Este adevărat că s-a dat liber la pășunat, pe tot parcursul iernii? Am auzit ceva la radio, dar nu am înțeles prea bine cine are și cine nu are acest drept. (Vasile Idu, Sibiu)

RĂSPUNS: Într-adevăr, Guvernul a adoptat în ultima ședință din anul 2017 o ordonanță de urgență, prin care stabilește că pășunatul animalelor domestice va fi permis pe perioada întregului an crescătorilor care sunt proprietari sau dețin cu orice titlu terenuri agricole ori au acordul scris al proprietarilor de terenuri agricole, pe care se pășunează. Practic, Guvernul a modificat prevederile art. 23 alin.(1) lit.c) din Legea nr. 407/2006. Potrivit noii reglementări, „se interzice păşunatul animalelor domestice în terenul agricol între 6 decembrie şi 24 aprilie, cu excepția cazurilor în care proprietarul animalelor domestice este proprietar sau deține cu orice titlu terenul agricol sau are acordul scris al deținătorului de teren pe care se pășunează'. Legea nr. 407/2006 a vânătorii și a protecţiei fondului cinegetic interzicea pășunatul pentru toți crescătorii de animale, inclusiv pentru cei care dețin în proprietate sau în arendă terenuri pentru pășunat.

Citește și: Subvențiile agricole pentru sectorul zootehnic, în 2017. Condițiile de acordare a banilor pentru ovine

 

Loading...
Comentarii