MENIU CAUTĂ
16 Aug. 2017 23:05 , de Alexandru Boariu

Medicul nu poate fi acuzat de malpraxis pentru orice eroare

Distribuie

Mai mulți cititori, nemulțumiți de modul în care au fost tratați în diferite spitale, ne întreabă dacă pot apela la instanță, acuzând personalul medical de malpraxis și cum trebuie să procedeze în acest scop. Av Adrian Cuculis face precizările necesare legate de acest subiect, atât din perspectiva pacientului, cât și din cea a medicului acuzat de malpraxis.

Din capul locului, trebuie precizat că scopul soluționării unei cauze de malpraxis medical îl reprezintă, într-un final, dezvoltarea și perfecționarea sistemului medical, astfel încât erorile de acest gen să nu se mai repete.

Cine poate fi acuzat de malpraxis

Conform articolului 642, din Legea 95/2006 , malpraxisul reprezintă eroarea profesională care aduce daune pacientului. Cei care pot răspunde disciplinar, dar şi penal, sunt atât personalul medical, cât şi furnizorul de produse şi servicii medicale. De altfel, malpraxisul nu se referă numai la medici, ci la toţi cei care practică profesii liberale, cum ar fi contabili autorizaţi, brokeri, stomatologi, farmacişti, arhitecţi ș.a.m.d. În cazul medicilor sau al personalului medical, Conform art. 53 din Codul de Deontologie Medicală, medicii şi întreg personalul medical trebuie să folosească toate informaţiile de care dispun, pentru a interpreta corect fiecare simptom sau pentru a prevedea complicaţiile ce pot apărea, ştiind istoricul medical al pacientului, cât şi problemele medicale actuale ale acestuia.

Când se poate aduce acuzaţia de malpraxis

Un pacient poate înainta o plângere de malpraxis ori de câte ori consideră că tratamentul unui medic, manevrele sau indicaţiile acestuia au fost unele necorespunzătoare, atunci când acesta a încălcat normele de confidenţialitate, când a delegat o persoană necalificată pentru a realiza anumite acţiuni, sau atunci când o procedură medicală i-a adus pagube mai mici sau mai mari. Legea 95/2006 stabilește faptul că asiguraţii de sănătate trebuie să încheie un contract individual cu casa de asigurări de sănătate, prin care să se prevadă inclusiv dreptul de a da medicul în judecată. Totuşi, până la acest pas, trebuie să se încerce, timp de 15 zile, rezolvarea pe cale amiabilă, între pacient și medicul acuzat de malpraxis. Modul în care o acuzaţia de malpraxis este judecată are la baza două principii : eroarea subiectivă şi cea  obiectivă. Astfel, se încearcă analizarea modului în care medicul sau personalul medical respectiv a acţionat, dacă au fost aplicate în mod eronat unele metode, dacă s-au interpretat greşit simptomele, istoricul medical al bolnavului, dacă examinarea nu a fost făcută aşa cum ar fi trebuit sau dacă medicul a omis recomandarea efectuării unor teste importante.

Eroare subiectivă sau obiectivă?

Eroarea subiectivă presupune faptul că medicul acuzat de malpraxis nu a acţionat conform regulilor, nu a ţinut seama de unele simptome sau antecedente medicale, neavând în vedere complicaţiile. Pe scurt, nu a acţionat aşa cum alt medic ar fi făcut-o, rezultatul fiind cu totul altul. Eroarea obiectivă, însă, se referă la acele rezultate independente de modul de acţionare al medicului sau al personalului medical: dotările insuficiente, apariţia unor reacţii ale bolnavului sau a bolii, neinformarea doctorului cu privire la unele simptome etc. Atunci când se ajunge la concluzia că orice medic ar fi procedat la fel şi rezultatul ar fi fost acelaşi, înseamnă că eroarea are un caracter obiectiv. Atenţie, însă, pentru că, în cazurile în care bolnavul are anumite alergii sau anumite investigaţii ori tratamente prezintă anumite riscuri, el trebuie înştiinţat, fiind nevoit să semneze un acord care să certifice faptul că a fost informat cu privire la riscurile ce pot apărea pe parcusul tratamentului.


Citește și: ANALIZĂ/ România are cea mai mare creștere economică din UE, dar statul a rămas fără bani

Loading...
Comentarii