MENIU CAUTĂ
23 Apr. 2018 15:13

(P) Cum să asortezi, cum să porți și de unde să le achiziționezi – totul despre fustele tulle

Distribuie

Fustele tulle sunt deja populare. Sunt purtate deopotrivă atât de fetițe, cât și de femei, în cadru elegant sau casual. Sunt celebre datorită materialului în primul rând și a croiului inconfundabil. Acestea sunt și motivele pentru care, din fericire, o fustă din tulle se potrivește oricărei siluete.

Pe cât de ușor pare ca o astfel de fustă să fie o ținută potrivită oricând, pe atât de mult se riscă a se subestima valoarea sa estetică. Cu alte cuvinte, versatilitatea sa nu trebuie prost interpretată. Puțini știu care îi este istoria, cum se poartă și ce înseamnă fuste tulle dama de calitate.

Povestea fustelor din tulle

După cum și numele sugerează, fusta tulle este de provenienţă franceză, datând din secolul XVIII. Își are originea în costumele de balet. Deși acestea erau la început mai lungi și permiteau ochilor admirativi să observe numai gleznele, în timp, la cererea publicului de a admira mișcările ample și demne de respect ale balerinelor, fusta din set a început să fie tot mai scurtă.

O legătură mai apropiată între fusta tulle din zilele noastre și cea din setul de balet este legată de stilul romantic, de primele fuste mai scurte ale balerinelor. Se întâmpla în anii 1800 la Paris, prima apariție de acest gen fiind a balerinei Marie Taglioni. Fusta sa era lungă și diafană. Pe atunci se realiza cu 3 sau până la 5 straturi de tulle și se fixa fie pe talie, fie mai sus, la partea superioară a coapselor.

Farmecul acestora era legat de straturile de material ce făcea să pară că purtătoarea plutește. Având un rol practic până la urmă, permițând balerinelor să își execute mișcările picioarelor în voie, așa cum cere coregrafia, astfel de fuste se pare că au ajuns să fie apreciate pentru întregul aspect: material, formă, stil.

La ora actuală, cele mai populare modele păstrate sunt cele ale fustelor midi sau lungi, cele scurte fiind mai adesea asociate fetițelor. Sunt o reală placere vizuală, deși lumea nu le mai corelează neapărat cu ținutele de balerină. Sunt purtate atât pentru a reda o imagine feminină elegantă, cât și una chic casual. Pentru că lansează practic o invitație la creativitate, aceste fuste cunosc mii de opțiuni de combinații de stiluri și culori.

Cum să porți o fustă din tulle

Atunci când se dorește a se pune accent pe rafinament, o fustă din tulle se poate asocia foarte bine cu pantofi eleganți, de preferat cu toc, de tip stilleto. Cu un corset spre exemplu, aceste fuste se integrează foarte bine în cadrele pretențioase ale unor evenimente de genul nunților. Te vor prezenta fix ca o prințesă, însă una modernă.

O altă abordare, o altă poveste. O fustă din tulle de lungime medie, asociată cu denim, cu jachetă, cu piele de ce nu poate fi imaginea unei femei rebele. Poate fi o graniță între femeia fragilă, delicată și cea puternică,  un stil contrastant, de antiteză, care va stârni clar admirația celor din jur.

Pentru seri în care dorești să îți expui feminitatea, poți alege să porți o fustă din tulle cu încălțăminte lejeră de vară, de tip sandale. Purtând-o cu un top care îți pune în valoarea zona taliei vei reuși să creezi un stil reușit.

Cum să alegi o fustă din tulle pe placul tău

Vei găși prin magazine o sumedenie de tipare. Desigur că asta naște confuzie. Ce poți să faci în schimb pentru a-ți asigura un look original este să optezi pentru o fustă croită special pentru tine. O recomandare în acest sens este Atelierul Radu Elena. Rochia din tulle va veni ca turnată pe tine şi te va măguli; va fi concepută fix după formele tale, astfel că nu trebuie să te mulțumești cu ce găsești și să încerci să ajustezi ulterior.

Poți alege clasica variantă, poți alege o fustă din tulle amplă, cu flori, de diferite culori și lungimi. Același lucru este valabil și pentru fetițele cochete și ale lor mame cu gusturi sofisticate. O astfel de abordare de ținută poate fi valabilă pentru ambele, în ideea de a crea similaritate, setul mamă-fiică ce atrage toate privirile. Pur și simplu adorabile, acestea vă permit să vă jucați cu stiluri și culori.

Loading...
Comentarii