04 Ian. 2018 21:00 , de Alexandru Boariu

Ce se întâmplă cu subvențiile agricole în 2018. Cât s-a plătit în 2017 și cât urmează să se plătească în acest an

Distribuie

Anul trecut, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a plătit fermierilor eligibili un avans 70 la sută din subvențiile cuvenite pentru suprafețele agricole lucrate. Anul acesta, urmează să fie distribuită și diferența de 30 la sută. Dar, iată ce se întâmplă cu subvențiile agricole în 2018.

Potrivit agrointeligenta.ro, mulți fermieri nu știu ce sume mai au de primit, deoarece plățile s-au făcut în mai multe tranșe, în raport de cererile depuse în 2017. Așadar, pentru plățile care urmează a fi făcute de APIA în 2018 avem două situații. Prima este a fermierilor care au intrat de la 16 octombrie la plata avansului pentru 2017. Este vorba de 749.315 de fermieri care au primit suma de 959,74 milioane euro în conturi și care au primit echivalentul în lei a 70% din schemele de plată. Apoi, din 4 decembrie 2017, au intrat la plata finală atât fermierii care nu au încasat niciun leu din avans, cât și cei care mai aveau de primit doar 30% din cuantumurile stabilite pentru Campania 2017. Concret, pentru plata unică pe suprafață (SAPS), în cuantum total de 97,2452 euro/ha, adică, 447,25 lei/ha, s-a acordat un avans de 70 la sută, adică, 68,076 euro/ha, în echivalent lei, adică, 313,08 lei/ha, rămânând de plată 30 la sută din suma totală, adică, 29,1735 euro/ha (134,17 lei/ha). Și în ceea ce privește plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu, precum și plata acordată tinerilor fermieri (PTF), s-a procedat și se va proceda la fel.

Curs valutar de 4,5993 lei/euro

Toate plățile s-au făcut și se fac la un nivel al cursului valutar de 4,5993 lei/euro, valoare stabilită de Banca Centrală Europeană la data de 29.09.2017, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, din 30.09.2017. Ministrul agriculturii, Petre Daea, a declarat pentru agrointeligenta.ro că producătorii agricoli care așteaptă plata Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT), vor intra la autorizare în lunile ianuarie și februarie. De asemenea, sprijinul cuplat în sectorul vegetal va fi deblocat după finalizarea procedurilor ce țin de prezentarea la APIA a documentelor doveditoare pentru stabilirea eligibilității.

Cine nu a încasat niciun leu

Realitatea este că un număr important de fermieri nu a încasat încă nici un euro/leu din subvențiile aferente anului de cerere 2017. Este vorba de cei supuși controlului prin teledetecție și pentru care deblocarea schemelor a început la finele anului trecut și va continua și în 2018. La final, și ei vor primi banii. De altfel, termenul final de plată pentru toate schemele privind subvențiile agricole în 2018, din sectorul vegetal și zootehnie, este 30 iunie 2018.

Citește și: Subvențiile agricole pentru sectorul zootehnic, în 2017. Condițiile de acordare a banilor pentru ovine

 

Loading...
Comentarii