09 Iun. 2018 16:07

Aproximativ 15.000 de doljeni vor să facă „atmosferă” în Piața Victoriei, la mitingul PSD

Distribuie

Primele autocare cu manifestanți social-democrați din județul Dolj au plecat, sâmbătă după-amiază, din mai multe zone ale Craiovei, dar și din alte 110 localități. Surse din organizația doljeană a PSD susțin că la București vor ajunge 15.000 de social-democrați. Unii dintre oameni spun că merg în Capitală să susțină PSD, alții că s-au săturat de abuzuri, însă sunt și manifestanți care nu au idee pentru ce s-au urcat în autocare. 

Social-democrații doljeni au dat semnalul de adunare, în tot județul, în jurul prânzului. Sute de autocare și de autoturisme au plecat spre Capitală în jurul orei 13.30, oamenii fiind îmbarcați în vehicule închiriate din Dolj, dar și din București.

„Merg la București pentru a-mi susține votul și a nu mă lăsa manipulat ca alți tineri de vârsta mea, pentru copilul meu. Bunicul meu a venit pe jos din Rusia, în Al Doilea Război Mondial', a spus unul dintre manifestanții care au plecat spre Capitală din parcarea unui hypermarket din cartierul Craiovița Nouă. Aici au fost mobilizați peste 800 de simpatizanți ai PSD.

Comentarii