27 Iul. 2017 23:30

Bulete de cartofi cu cașcaval. Gătește cu noi rețete delicioase!

Distribuie

 

Vrei să nu dai prea mulți bani pe mâncare, dar să ai o alimentație variată și sănătoasă? În loc să mergi la restaurant, mai bine gătește acasă. Vei avea control total asupra ingredientelor și te vei putea bucura și de aprecierea familiei sau a prietenilor. Încearcă rețetele noastre și te vei convinge! Azi, bulete de cartofi cu cașcaval.

 

Bulete de cartofi cu cașcaval

Ingrediente: 4 cartofi medii, 50 g unt, 100 g cașcaval, 1 ou, câteva linguri de făină, sare și piper, un praf de nucșoară, pesmet și ulei pentru prăjit

Preparare: cartofii se spală foarte bine și se pun la fiert în apă cu sare. După ce au fiert (se verifică cu o furculiță) se lasă puțin să se răcească și se curăță de coajă. Apoi se zdrobesc cu un pasator, ca pentru piure. Se adaugă untul, cașcavalul ras pe răzătoarea cu ochiuri mici, oul, sare, piper și nucșoară, după gust. Se pun și 1-2 linguri de făină, ca să se lege compoziția și sa se poată modela. Se formează biluțe din compoziție, cu mâna umezită care se tăvălesc prin pesmet din abundență, apoi se prăjesc în baie de ulei, până se auresc. Se servesc calde, dar și reci sunt la fel de bune cu sos de iaurt și de roșii.

 

Comentarii