23 Mar. 2018 22:48

Ce presupune antrenamentul de yoga al poloiștilor de la Steaua

Distribuie
Ce presupune antrenamentul de yoga al poloiștilor de la Steaua. Ioana Hudiță, prima antrenoare de yoga ce colaborează cu un club profesionist. Ioana, 31 de ani, antrenor personal și instructor de yoga, lucrează cu poloiștii de la Steaua, după ce a colaborat cu antrenorul Andrei Iosep și la Dinamo.
Ce fel de elevi sunt poloiștii? Cum se comportă Teohari, Chioveanu, Mihnea Gheorghe, Ghiban, Murisici ori Delgado? 'La prima ședință, Andrei Iosep i-a lăsat să aleagă, cine vrea pregătire fizică, cine vine la yoga. 10 au fost aici, am lucrat ceva relaxant, trei au ales pregătirea fizică, însă, ulterior, au venit și ei la clasă. În general, vin cei pe care Andrei ii nominalizeză! Partea cu 'nu mai vorbiți' sau 'faceți liniște' a fost mai delicată la început, ei, de bună voie, ar trebui să între într-o stare, să nu stau eu cu bățul. Asta ar fi ideea, însă, uneori, le reamintesc să consume mai puțină energie cu vorbitul'.
Cum decurge o ședință? 'E amuzant ceea ce se întâmplă, nu suntem atât de serioși, pentru că e și componentă ludică, altfel yoga poate speria. Se intră în stare și prin râsete, apoi consumăm energia aceea. După câtiva ani de practică, mulți jucători intră rapid in stare, pentru unii e mai greu, mai ales pentru cei care s-au adăugat în ultimul sezon echipei. O ședință diferă în funcție de meciuri, dacă se joacă în acea seară, dacă se joacă a doua zi. Dacă au avut antrenament fizic dificil înainte, adaptăm posturile, facem ceva relaxant. Altădată, facem un pic mai fizic, chiar și cu partener, pentru mobilitate și stretching. Întodeauna e și o componentă mindfull. Mereu o să le reamintesc de atenție și de respirație, să conștientizeze calitatea stării de prezență. Găsim perspective, exerciții de atenție, de concentrare, de care au mare nevoie în bazinul de polo'. Executarea unei poziții poate dura și până la trei minute.
'Celor cu care am lucrat deja trei sezoane, le e mai ușor să intre în starea de liniște, să facă switch-ul agitație – interiorizare. Rămân în starea de relaxare fără să se ridice, să se distragă. E foarte greu, deși pare ușor să te relaxezi. Dar e important pentru acest sport. Fii atent, fii pe fază, luptă!', spune Ioana.

Au ajuns poloiștii să zboare pe apă?

Zboară pe apă poloiștii după ședințele cu ea? 'În prezent, echipa e subiectul unei cercetări, mi s-a cerut să dau niște variabile, să le verifice. E greu din research să arătăm că, făcând yoga, băieții marchează mai mult sau sunt mai eficienți. În ultimii doi ani, totuși, au fost rezultate, s-au cucerit titluri, cupe, s-a mers în Liga Campionilor. Este meritul lor, al lui Andrei Iosep, eu sunt aici pentru ei, ideea e să transfere lucrurile de pe salteaua de yoga în meci și în viața de zi cu zi. Trebuie să prezizez că echipa lucrează, firește, și cu un preparator fizic'.
'Nu știam multe despre polo, sincer, dar m-am pus la punct cu natura jocului, care sunt mușchii cei mai folosiți în timpul unui meci'.
Comentarii