09 Noi. 2018 11:00

CENTENAR SOLIDAR/ Visul unei nopți de iarnă: un acoperiș deasupra capului și un ursuleț de pluș nou-nouț

Distribuie

Suntem uniți! În anul Centenarului, Libertatea vă invită să întindeți o mână românilor copleșiți de nevoi. Pe parcursul lunii noiembrie, vom publica, de două ori pe săptămână, reportaje despre oameni din toată țara, de toate vârstele, de la sat sau de la oraș, oameni care au nevoie de ajutorul nostru urgent. Puterea unei țări stă în oamenii ei. Să fim puternici pentru aceia dintre noi care nu se mai pot ajuta singuri!

Să te lupți cu sărăcia și cu depresia e ca și cum te-ai lupta cu un demon cu două capete. Veronica se jenează când o întrebi despre boala ei. Oamenii din sat s-au obișnuit cu faptul că vecina lor e retrasă și nu prea vorbește. Veronica și soțul ei, Mihai, nu au o casă a lor, nici măcar una închiriată, deși în Lehliu Gară, județul Călărași, chiriile sunt mult mai mici decât în București, cam 400-500 de lei lunar.

Veronica și Mihai stau într-o casă de rugăciuni a baptiștilor, cu permisiunea unei fundații. O cameră, un hol unde și-au depozitat hainele și puținele obiecte și o bucătărioară, așa locuiesc de câțiva ani soții Aron.

Doborâtă de «cancerul» minții

Lucrează doar Mihai, care, la 61 de ani, a găsit un post de paznic la București. Face naveta și e toată ziua plecat. Acasă rămân soția, mama-soacră, Zamfira, și cei doi copii, Rebeca Lidia, 5 ani, și Samuel, 2 ani.

Veronica, 47 de ani, se află la a doua căsătorie. Ea și Mihai și-au dorit mult copii, așa că a îndrăznit să-i aibă, deși trecuse de 40 de ani. I-a născut pe amândoi prin cezariană. Dar imediat după nașterea Rebecăi au început necazurile. Mihai a rămas fără slujbă și familia s-a trezit în stradă. Au fost adăpostiți în casa de rugăciuni.

Însă nașterea copiilor și lipsurile tot mai mari au copleșit-o pe Veronica. A fost diagnosticată cu depresie încă din adolescență. Viața ei s-a împărțit, de la 16 ani, în perioade bune și perioade întunecate, când se gândea că nu vrea să mai trăiască. După a doua căsătorie, simțindu-se mai bine, a întrerupt tratamentul.

Anul ăsta am început să mă simt iar rău. M-am dus iar la medic, apoi la psihiatru', spune Veronica. Nu se mai putea ridica din pat, plângea tot timpul. Mihai s-a ocupat el de copii, dar și-a găsit serviciu și atunci a apelat la mama lui, de 83 de ani, să-i ajute.

Comentarii