De la dumbrava minunată la Dumbrava spionată! Angajatele din primărie își acuză edilul că le urmărește cu aparatură audio-video

Data: 22 Sep. 2017

Mai multe angajate ale Primăriei Dumbrava din Județul Prahova au ajuns în pragul disperării! Sunt terorizate, de luni bune, de edilul localității și amenințate în fel și chip, într-un război tragic-comic. Mai nou, toată povestea s-a transformat într-un film cu spioni după ce primarul Marian Apostol a montat apratură de supraveghere audio-video pentru a ști în orice secundă ce spun și fac angajatele, așa zis ”problemă”.

Toată nebunia pare să fi început la scurt timp după ce primarul a câsștigat alegerile. Atunci, Marian Apostol le-ar fi reproșat angajatelor că nu au pus umărul la victoria de la scrutin. Elena Voinea, inspector de specialitate la Primăria Dumbrava, pare ținta preferată a primarului. Am găsit-o chiar în fața biroului său. E speriată și își freacă mâinile de nervi. ”Problema noastră a început de la preluarea funcției domnului primar, deci de când a fost învestit în funcție. De atunci a început calvarul nostru. Nu sunt singura, suntem opt salariați în această cauză, eu sunt cea mai persecutată. Problema dânsului pe care o susține este că nu l-am susținut în campania electorală, aceasta este singura problemă. Și că dacă nu am demnitatea să plec singură din această primărie, mă va determina dânsul, cu orice mijloace”, ne mărturisește femeia, care punctează că șeful ei i se adresează cu expresii licențioase, cu conotații sexuale.