13 Mar. 2018 12:00

Dragonul Roșu, epicentrul unei epidemii de evaziune fiscală

Distribuie

De mărimea unei localități prin care treci vara în drumul spre litoral, Dragonul Roșu, adăpostește în spațiul său comercial un adevărat ecosistem de evaziune, creat chiar de către cei care au magazine acolo. Este epicentrul unei epidemii de evaziune fiscală, care pare că se produce cu girul autorităților fiscale de control, pentru că zona comercială rezistă de mult timp și își continuă nestingherită activitatea.

Străduțe speciale, agenți care dirijează traficul ca să nu cauți prea mult parcare și cărucioare ce stau aliniate pentru a fi preluate în cărarea mărfurilor. Pe culoarele înghesuite ale imenselor hale, viermuiala matinală a micilor afaceriști din Capitală și din provincie îți creează o stare de claustrofobie, asta poate și din cauza mirosurilor îndoielnice care te asaltează din toate direcțiile.

Comentarii