27 Iun. 2018 16:20

EXCLUSIV/ Susținătorii PSD, în balcon, în Parlament. Opoziția, interzis la invitați. Un deputat s-a dus la simpatizanții Guvernului

Distribuie

 Susținătorii PSD, în balcon, în Parlament. Asta în timp ce Opoziția a avut interzis la invitați în Casa Poporului. Un deputat PNL a urcat la balcon, unde erau invitații PSD și a încercat să vorbească cu ei. 'Doamnele sunt susținătoare și prietene cu Viorica Dăncilă de 15 ani. Au venit să aplaude. E o discriminare între ele și ceilalți care stau în stradă', a precizat deputatul PNL Pavel Popescu, pentru Libertatea.

În timp ce protestatarii împotriva PSD stau în stradă, în fața Parlamentului, având interzis să intre în Casa Poporului, susținătorii Vioricăi Dăncilă au primit loc la balcon, în plenul Camerei Deputaților.

'Doamnele sunt susținătoare și prietene cu Viorica Dăncilă de 15 ani. Am avut o conversație civilizată, când m-au întrebat ce caut în balcon și de ce le iau fața, le-am spus că sunt parlamentar, că între mine și ele nu există nicio diferență și am adăugat că semnul egal ar fi trebui să fie și între ele și ceilalți oameni care ar fi vrut să fie în Parlament, să asculte discursurile parlamentarilor', a declarat deputatul PNL Pavel Popescu, pentru Libertatea.

Comentarii