30 Noi. 2017 10:00

Managerul de la hotelul Simonei Halep este portar de hochei pe gheață!

Distribuie

Managerul de la hotelul Simonei Halep este portar de hochei pe gheață! Monika Lorincz evoluează la o echipă mixtă.

Monika, GM-ul hotelului deținut de Simona Halep în Poiana Brașov, este o figură. Pe lângă munca de manager, are o intensă activitate sportivă.

Joacă hochei și conduce o activitate unică: face parte dintr-o formație unică în România, echipa mixtă de hochei Kronstadt Rookies. Aceasta este formată din 7 fete și din restul băieți cu vârste de la 18 la 50 de ani. Monika stă, uneori, în poartă, dar cel mai greu nu-i este să pareze drumul pucului.

”Echipamentul de portar este relativ greu. Încă nu mă pot îmbrăca singură, trebuie să fiu de fiecare dată ajutată”. Cum sunt contactele fizice din hochei, celebrele și dureroasele body check-uri? ”Se transformă în îmbrățișări amortizate de airbaguri”, glumește Edömér, partenerul de afaceri, pe seama bogățiilor feminine.

Toate cheltuielile echipei sunt suportate din fonduri proprii. Și, pentru că sunt în România, au și multe neajunsuri, costuri ridicate, patinoare insuficiente, ore de gheață minime, antrenamente prea puține.

Pe data de 10 decembrie, Fundația Tiriac organizează, în colaborare cu Federatia Romana de Hochei pe Gheață, turneul de hochei pentru juniori Țiriac Trophy. Competiția aniversează împlinirea unui an de funcționare pentru patinoarului Țiriac – Telekom Arena. Echipa exclusiv feminină de juniori la hochei ”Simona Halep” (3-7 ani) va juca primul sau meci oficial în cadrul turneului. Startul competiției se va da la ora 11:00, iar meciurile se vor disputa pe două categorii de vârstă, 4-6 ani, respectiv, 7-9 ani. La categoria 4-6 ani sunt programate meciuri amicale, în intervalul 11:00-11:50, la care vor participa exclusiv echipe înființate la patinoarul Țiriac – Telekom Arena. Categoria 7-9 ani va fi reprezentată de echipele ”Telekom” ”Viitorul Hocheist”, ”Husky Bucurețti” și ”Triumf Bucuresti”, care se vor lupta pentru trofeu în intervalul orar  12:20 – 13:30. Toți jucătorii vor primi diplome și medalii, în timp ce premiile însumează 23.000 lei și constau în echipament sportiv de specialitate.

Comentarii
Ultimele Video-uri