05 Dec. 2017 23:42

Mircea Sandu face declarații șocante: ”Alibec n-are cutiuță!”

Distribuie

Sfaturile lui Mircea Sandu pentru Denis Alibec: ”Trebuie să umble la cutiuță”. Ce spune de naționala lui Contra și despre alegerile pentru șefia FRF.

Mircea Sandu, fostul președinte al FRF, a fost premiat la Gala Fotbalului Românesc 2017. Cel poreclit ”Nașul” a vorbit despre realitățile fotbalului românesc.

Libertatea: Care este topul Dvs pentru 2017, domnule Mircea Sandu?
Mircea Sandu:
Trofeele sunt ale campionilor, așa că Gică Hagi ar merita titlul de antrenorul anului, Viitorul a fost laureata sezonului trecut. În ceea ce privește jucătorii, aș merge, poate, pe Florin Tănase, pentru încurajare. I-aș menționa, pentru o evoluție în creștere, pe Țucudean și pe Cristi Ganea, tot de la Gică. Personal, eu votez cu tinerii, asta ajută reformarea naționalei, ca să mai avem, în următorii 4 ani, din nou bucurii de la națională.

Apropo de națională, cum vi se pare noul selecționer Cosmin Contra?
S-a simțit o oarecare revigorare cu ”Guriță”, chiar dacă meciul cu Olanda a fost ratat. Cert e că el s-a făcut mai inteles față de Daum, cel puțin asta arată.modul în care s-a exprimat România.

Ce spuneți de lupta pentru titlu în Liga 1?
Va fi o dispută în trei. Lângă FCSB și CFR Cluj, puneți și Craiova. Are echipă, dar și stadion nou și suporteri devotați. Viitorul, Botoșani, Astra nu cred că vor fi implicate.

Unde ajunge FCSB în Europa League. Dan Petrescu vorbea de faptul că se poate cuceri trofeul…
Să nu ne ambalăm. Nicolae Dică are foarte mulți jucători noi și, am înțeles de la patron, că miza numărul 1 e câștigarea campionatului. Știți cum se spune, atronul face, patronul trage. Dacă are răbdare și nu transferă repede, se poate obține performanță sportivă la club, dar și la echipa națională. Astfel, valoarea fotbaliștilor crește. Ar avea de câștigat și Steaua, și naționala, și patronul.

Cum își poate reveni Denis Alibec?
E simplu, trebuie să lucreze la cutiuță, să rămână concentrat pe antrenamente și pe joc. Să nu mai gesticuleze, poate să aibă răbufnirile acelea după meciuri.

Cine va câștiga alegerile din 2018?
Eu nu mai candidez! Deocamdată nu știe cin eva ca vandida, nimeni n-a anunțat asta cert. Nici măcar data alegerilor nu s-a anunțat. Statutul spune că poți depune programul cu 15 zile înainte de Adunarea de Alegeri. Timp e suficient, important e să convingă electorii că poate să schimbe ce a fost rău la FRF. Tineri, experimentați? Dați timpul inapoi și vedeți că personajul care e acum avea sub 30 ani când a câștigat. Altceva e important, cum duci relațiile, autărităritățile locale…

Comentarii